ICCJ. Decizia nr. 190/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 190/2004
Dosar nr. 72/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 395 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Satu Mare a condamnat, între alţii, pe inculpatul B.I. (fiul lui J. şi E., născut la 17 iunie 1968, în municipiul Satu Mare, electrician, pregătire 10 clase şcoală generală, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în comuna Odoreu, judeţul Satu Mare) la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 279 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a reţinut că, în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, înarmat cu un pistol calibru 6 mm, marca Keseru, inculpatul B.I. s-a deplasat împreună cu alţi doi inculpaţi, cu un autoturism, până în apropierea staţiei de benzină A. din localitatea Botiz, unde au oprit. Coborând din autoturismul cu care au venit, cei trei inculpaţi s-au îndreptat spre un autoturism marca Volkswagen parcat în apropiere şi, folosindu-se de şurubelniţe, au forţat sistemul de închidere, după care şi-au însuşit din acesta o geantă tip diplomat în care presupuneau că s-ar afla bani. Constatând, după forţarea genţii diplomat, că în aceasta nu erau decât 50.000-60.000 lei, inculpaţii şi-au însuşit banii respectivi şi au aruncat geanta în care se aflau mai multe acte aparţinând proprietarului autoturismului (L.S.N.C.).
După abandonarea genţii sustrase, inculpatul B.I. s-a înapoiat cu ceilalţi doi inculpaţi la staţia de benzină A., încercând să intre în incinta acesteia, pentru a sustrage bani.
Alertate de personalul staţiei, au intervenit organele de poliţie, care au reuşit, cu ajutorul mai multor taximetrişti, să-i prindă şi să-i imobilizeze pe cei trei inculpaţi. Pentru a nu fi prins, inculpatul B.I. s-a folosit de pistolul cu care era înarmat, pentru a ameninţa pe cei ce-l urmăreau.
Împotriva sentinţei, inculpatul B.I. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 237/A din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Recursul declarat de acelaşi inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 3978 din 24 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, invocând temeiul de casare prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.
S-a susţinut că s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece nu s-a revocat dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă la 2 decembrie 1996, ca urmare a neatacării cu apel şi nici nu s-a revocat graţierea constatată, în baza Legii nr. 137/1997, pentru cele 3 pedepse componente stabilite prin acea sentinţă, deşi inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în cauza de faţă înainte de a se împlini termenul de încercare prevăzut de lege.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul B.I. a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă la data de 2 decembrie 1996, ca urmare a neatacării acestei sentinţe cu apel, la 1 an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., precum şi la câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunile de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse.
Ulterior, ca urmare a adoptării Legii nr. 137/1997, publicată în Monitorul Oficial din 25 iulie 1997, s-a mai constatat că toate cele trei pedepse menţionate au fost graţiate în întregime, condiţionat, în conformitate cu art. 1 lit. a) din această lege.
Dar, săvârşind, în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, infracţiunile pentru care a fost condamnat ulterior, prin sentinţa penală nr. 395 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Satu Mare, inculpatul B.I. nu a respectat dispoziţiile art. 83 C. pen., referitoare la termenul de încercare stabilit pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi nici pe dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.
În adevăr, prin art. 82 alin. (1) C. pen., se prevede că „durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani", iar, în conformitate cu art. 83 alin. (1) din acelaşi cod, în cazul când, „în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune".
Or, cât timp inculpatul a săvârşit noile infracţiuni în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, deci, înainte de expirarea termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., se impunea să se revoce suspendarea condiţionată a executării dispusă prin sentinţa penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta.
Nerevocând dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate prin această sentinţă, instanţa, care l-a judecat pe inculpat pentru infracţiunile săvârşite ulterior, nu s-a conformat prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen. şi a făcut, astfel, „o greşită aplicare a legii", astfel că hotărârea ce a pronunţat-o, ca şi hotărârile instanţelor de control judiciar, care au confirmat acea hotărâre, sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Pe de altă parte, faţă de prevederile art. 10 din Legea nr. 137/1997, potrivit cărora „cei graţiaţi care, în decurs de 3 ani, săvârşesc o infracţiune intenţionată vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, ca urmare a aplicării prezentei legi", se mai impunea ca aceeaşi instanţă să constate că inculpatul, săvârşind noile infracţiuni înainte de expirarea termenului la care se referă acest text de lege, să revoce şi graţierea de care inculpatul a beneficiat pentru cele 3 pedepse stabilite prin sentinţa anterioară.
Cum Tribunalul Satu Mare nu s-a conformat dispoziţiei imperative din textul menţionat, iar instanţele de control judiciar, în lipsa apelului şi, respectiv, a recursului procurorului, au confirmat sentinţa, se constată că, prin hotărârile pronunţate în cauză, „s-a făcut o greşită aplicare a legii" şi sub acest aspect.
În consecinţă, rezultând că, sub ambele aspecte menţionate, hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, urmează ca, în baza art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul în anulare, să se caseze hotărârile atacate cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen. şi ale art. 10 din Legea nr. 137/1997 şi, rejudecându-se cauza, să fie aplicate aceste articole de lege în sensul dispozitivului.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 395 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Satu Mare, deciziei penale nr. 237/A din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea şi deciziei nr. 3978 din 24 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen. şi ale art. 10 din Legea nr. 137/1997, faţă de inculpatul B.I.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., revocă dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.I., prin sentinţa penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta.
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă aplicarea dispoziţiilor de graţiere ale art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare şi la cele două pedepse, de câte un an şi 6 luni închisoare, stabilite prin sentinţa menţionată şi, recontopindu-le în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. şi a art. 10 din Legea nr. 137/1997, dispune ca inculpatul B.I. să execute şi această pedeapsă, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză pentru infracţiunile săvârşite ulterior, în total, 4 ani şi 6 luni închisoare.
Deduce din pedeapsă perioada de timp executată.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 7 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 191/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
