ICCJ. Decizia nr. 193/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 193/2004
Dosar nr. 21/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 iulie 2003, M.V. a formulat plângere, împotriva judecătorului B.O. de la Curtea de Apel Târgu Mureş, susţinând că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în legătură cu soluţionarea dosarului civil nr. 718/2001, în care, prin Decizia civilă nr. 776 din 4 septembrie 2001 a acelei curţi de apel, i s-a respins recursul declarat, în calitate de pârât, împotriva deciziei civile nr. 1834 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului Mureş.
Primind plângerea, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a format dosarul nr. 555/P/2003.
Prin rezoluţia din 13 august 2003, procurorul desemnat să examineze plângerea a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de judecătorul B.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatând, în baza art. 228 alin. (4) şi a art. 10 C. proc. pen., că din conţinutul plângerii şi înscrisurile anexate nu rezultă date sau indicii care să confirme susţinerile petiţionarului.
Această rezoluţie a fost comunicată petiţionarului, în termenul legal, conform art. 277 C. proc. pen.
Nemulţumit, petiţionarul a trimis, la data de 20 august 2003, plângere, direct la Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că, prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, au fost încălcate dispoziţiile legale cărora procurorul trebuia să se conformeze. Totodată, petiţionarul a precizat că, prin plângerea formulată, vizează şi pe judecătorul C.A., de la aceeaşi curte de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 6 din 9 ianuarie 2004, a respins plângerea, ca nefondată.
S-a motivat că, în raport cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul trebuia să se adreseze mai întâi cu plângere, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, la procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar nu direct la instanţă.
S-a mai relevat că plângerea nu poate privi decât persoana indicată iniţial de petiţionar, pentru că, prin adăugarea unei noi persoane, nu se poate asigura egalitate de tratament juridic, în examinarea plângerii.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că prin respingerea plângerii a fost închisă, în mod nejustificat, posibilitatea de a fi traşi la răspundere penală judecătorii împotriva cărora s-a plâns.
În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei şi să se dispună efectuarea urmăririi penale, faţă de persoanele ce le-a vizat.
Recursul este fondat.
Prin art. 2781 alin. (1), introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, se prevede că, „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Este adevărat că dispoziţiile din textul de lege menţionat au intrat în vigoare abia la data de 1 ianuarie 2004, dar atacarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale la instanţă era posibilă şi anterior, ca urmare a aplicării directe a prevederilor existente în această privinţă în Constituţie, precum şi a art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
La atacarea unei astfel de rezoluţii cu plângere la instanţă nu se poate recurge, însă, decât cu respectarea condiţiilor stabilite prin art. 278 C. proc. pen., la care se face referire, aşa cum s-a arătat, prin art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod.
Or, în art. 278 alin. (19 C. proc. pen., se prevede că „plângerea, împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie".
Rezultă, deci, că, din moment ce rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, era obligatoriu ca plângerea împotriva acelei rezoluţii să fie adresată procurorului şef al secţiei din care făcea parte acel procuror.
Cum, această etapă, obligatorie, nu a fost parcursă înainte ca petiţionarul să adreseze plângerea Curţii Supreme de Justiţie, este evident că au fost încălcate dispoziţiile procedurale referitoare la sesizarea instanţei, care, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt prevăzute totdeauna sub sancţiunea nulităţii, ce nu poate fi înlăturată în nici un mod.
Ca urmare, se impunea ca prima instanţă să constate că plângerea este inadmisibilă şi să o respingă, ca atare, iar nu să o respingă ca nefondată.
Neprocedând astfel, prima instanţă, care nu a fost sesizată legal, a făcut şi o greşită aplicare a legii, astfel că sentinţa este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi pct. 171 C. proc. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa şi a se dispune respingerea plângerii ca inadmisibilă, soluţie ce nu îngreunează situaţia petiţionarului în propria cale de atac, deoarece îi dă posibilitate să atace rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale cu plângere adresată procurorului şef al secţiei, din care face parte procurorul care a dat acea rezoluţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul M.V., împotriva sentinţei nr. 6 din 9 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârea atacată.
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul M.V., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 555/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 7 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 194/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
