ICCJ. Decizia nr. 192/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 192/2004
Dosar nr. 115/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 196 din 20 septembrie 1957, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară a condamnat, între alţii, pe inculpatul D.I. (fiul lui I. şi A., născut, la 29 noiembrie 1924, în municipiul Craiova, impiegat de mişcare, absolvent al liceului comercial, căsătorit, nu are copii, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Feldioara, judeţul Braşov) la 7 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de răspândire de publicaţii interzise prevăzută de art. 325 lit. c) C. pen. anterior.
S-a reţinut că, într-o zi din toamna anului 1952, inculpatul D.I., impiegat de mişcare la staţia C.F.R. Piatra Olt, a adus, în biroul în care îşi desfăşura activitatea, un manifest ce conţinea îndemnuri la nesupunere faţă de autorităţile de atunci şi la comitere de acte de sabotaj, pe care l-a dat, pentru a fi citit, şefului de staţie B.M. şi impiegaţilor de mişcare I.C., I.I. şi C.S.
Prin Decizia nr. 19 din 24 ianuarie 1958, Tribunalul Suprem – Colegiul Militar - a admis recursul declarat de inculpatul D.I. şi, casând sentinţa cu privire la pedeapsa aplicată, a redus cuantumul acesteia la 4 ani închisoare corecţională şi a dispus, în baza art. 4 din Decretul nr. 421/1955, să nu fie executată.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri.
Invocându-se temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., corespunzând cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I din acelaşi cod, s-a susţinut că fapta inculpatului D.I. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat sau ale unei alte infracţiuni, deoarece citirea conţinutului manifestului nu a constituit, prin conţinutul ei concret, un act apt să provoace la săvârşirea de infracţiuni.
În concluzie, s-a cerut achitarea acestui inculpat pe motiv că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior, în baza căruia inculpatul sus-menţionat a fost condamnat, constituia infracţiune de răspândire de publicaţii interzise fapta aceluia care, cunoscând conţinutul, ar fi încredinţat „uneia sau mai multor persoane, în vederea răspândirii în public, chiar dacă răspândirea nu a avut loc", precum şi fapta celui care ar fi „primit şi păstrat, în vederea răspândirii în public, scrisori de orice fel, ziare, corespondenţe, gravuri, desene, afişe, embleme, imprimate clandestine, filme, anunţuri luminoase sau alte asemenea, prin care se provoacă la comiterea unei infracţiuni".
Este adevărat că inculpatul D.I. a recunoscut fără nici o rezervă că a dus la locul de muncă un manifest, prin care se îndemna la nesupunere faţă de autorităţi şi la acte de sabotaj, precum şi că a arătat acel manifest colegilor săi de birou, iar coinculpaţii I.C., B.M., I.I. şi C.S. au confirmat că D.I. le-a dat manifestul să-l citească.
Dar, în raport cu cercul restrâns de persoane cărora li s-a citit ori încredinţat manifestul, precum şi faţă de conţinutul lui, rezultat doar din relatările celor patru coinculpaţi, acesta nemaifiind găsit pentru a fi examinat nemijlocit de instanţă, nu se poate reţine că inculpatul a urmărit răspândirea în public a manifestului respectiv, ceea ce rezultă şi din împrejurarea că nu a mai fost păstrat şi găsit.
Aşa fiind, se impunea ca instanţele să constate că, sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de răspândire de publicaţii interzise prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior şi nici ale unei alte infracţiuni.
În consecinţă, rezultând că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., urmează ca, în baza art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează sentinţa nr. 196 din 20 septembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare şi Decizia nr. 19 din 24 ianuarie 1958 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar - numai cu privire la inculpatul D.I.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de răspândire de publicaţii interzise prevăzută de art. 325 lit. c) C. pen. anterior.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 7 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 193/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
