ICCJ. Decizia nr. 204/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 204/2005
Dosar nr. 154/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 657 din 8 februarie 2002, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.A. şi I.D.G., în contradictoriu cu pârâţii municipiul Bucureşti, prin Primarul General, SC C. SA Bucureşti, G.C., G.A. şi a constatat că imobilul situat în Bucureşti a trecut în proprietatea statului, fără titlu.
A constatat nulitatea absolută a deciziilor nr. 1208 din 13 august 1986 şi nr. 1740 din 12 noiembrie 1986, emise de Consiliul Popular al municipiului Bucureşti.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40628 din 30 septembrie 1986, încheiat între Primăria municipiului Bucureşti, prin SC C. SA Bucureşti şi cumpărătorii G.C., G.M. şi a obligat pârâta Primăria municipiului Bucureşti, să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, reclamanţilor, imobilul menţionat.
A respins cererea reclamanţilor privind constatarea că titlul lor de proprietate este preferabil oricărui alt titlu al pârâţilor, ca neîntemeiat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 2367/A din 5 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de pârâţii G.C. şi G.M. împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat, prin Decizia nr. 1366 din 26 mai 2003.
Prin sentinţa nr. 4519 din 17 mai 2000, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulităţii titlului de trecere în patrimoniul statului a imobilului, a deciziilor organului administraţiei publice locale şi a celui privind obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanţii I.A. şi I.D.G., în contradictoriu cu pârâţii G.C., G.M., Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC C. SA Bucureşti, cu privire la capetele de cerere anterior menţionate, pentru autoritate de lucru judecat.
A disjuns capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40628 din 30 septembrie 1996.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 164/A din 24 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat, prin Decizia nr. 1805 din 18 iunie 2001.
Prin Decizia nr. 1960 din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de reclamanţi împotriva deciziei nr. 1366 din 26 mai 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat Decizia şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 2731 din 15 decembrie 2003, a admis recursul declarat de reclamanţii I.A. şi I.D.G. împotriva deciziei nr. 2367/A din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti şi a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins, ca nefondate, şi apelurile declarate de pârâţi.
Prin Decizia nr. 33 din 11 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca tardivă, cererea pârâţilor G.M. şi G.C., privind revizuirea deciziei date în rejudecarea recursului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâţii au declarat recurs.
Aceştia au susţinut că, nepronunţându-se asupra cererii de repunere în termen, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată pe calea revizuirii, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, hotărârea a cărei anulare se urmărea prin formularea cererii de revizuire, era o decizie irevocabilă, pronunţată în soluţionarea recursului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului, hotărârile definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
În consecinţă, cum hotărârea a cărei anulare se cerea în revizuire, era o decizie irevocabilă, nesupusă recursului, nici Decizia secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, nu este supusă acestei căi de atac.
Prin urmare, în cauză se constată că nu este îndeplinită una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.
Pe de altă parte, examinarea recursului excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, limitată la judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată, aşadar, că excepţia pusă în discuţie din oficiu este întemeiată, recursul fiind inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii G.C. şi G.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii G.C. şi G.M. împotriva deciziei nr. 33 din 11 ianuarie 2005, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6961/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 205/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
