ICCJ. Decizia nr. 216/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 216/2004
Dosar nr. 133/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.V. împotriva rezoluţiei nr. 50/P/2003 din 12 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de judecată a reţinut că şeful de post J.M. a eliberat o adeverinţă în care a menţionat faptul că, în zilele de 12 şi 13 iulie 1997, D.V. şi H.D. au fost invitaţi la Postul de Poliţie, unde li s-a comunicat faptul că, pentru a-şi soluţiona conflictul dintre ei, privitor la vânzarea-cumpărarea unui teren, urmează a se adresa instanţei civile. Această adresă a fost trimisă instanţei civile, la solicitarea judecătorului.
Fiind sesizat de către D.V. cu privire la împrejurarea menţionată, procurorul P.N. a constatat că cele cuprinse în adeverinţa eliberată de şeful de post sunt adevărate şi, ca atare, a apreciat că fapta nu există. Soluţia a fost confirmată de organele de urmărire penală competente, sesizate cu plângerile formulate de petent împotriva actelor procurorului.
La data de 3 martie 2003, petentul D.V. a solicitat cercetarea procurorului P.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin rezoluţia din 12 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin rezoluţia nr. 50/P din 12 martie 2003, a respins plângerea formulată de petentul D.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petentul D.V. a formulat plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în baza probatoriului administrat în cauză , instanţa a apreciat că rezoluţia atacată este legală.
Împotriva sentinţei penale nr. 16 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, petentul a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2148 din 21 aprilie 2004, a respins recursul, ca nefondat, reţinând că, în mod judicios, s-a reţinut neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi că nu au fost vătămate interesele legitime ale petentului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul a declarat un nou recurs, arătând că este nemulţumit de soluţia dată.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs, declarat de către petentul D.V. împotriva deciziei prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, un recurs formulat de acelaşi petent împotriva hotărârii prin care Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat în primă instanţă asupra plângerii formulate potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Ca atare, sub un prim aspect, recursul declarat de petent nu priveşte o hotărâre nedefinitivă, aşa încât apare ca fiind neîndeplinită în cauză condiţia de admisibilitate a acestei căi de atac prevăzută de art. 3851 C. proc. pen.
Pe de altă parte, calea de atac apare ca fiind exercitată de petentul menţionat cu încălcarea principiului unicităţii recursului, rezultând din dispoziţiile art. 417 C. proc. pen.
Totodată, prin art. 24 şi 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare, a fost reglementată posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 judecători numai a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de petentul D.V., ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.V. împotriva deciziei nr. 2148 din 21 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul să plătească statului 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 217/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
