ICCJ. Decizia nr. 214/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 214/2004
Dosar nr. 76/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1276 din 27 iunie 2001, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a încetat procesul penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., pornit împotriva inculpaţilor M.N., M.Ş., S.A. şi C.V., la cererea prealabilă a părţii vătămate C.C.
Recursul declarat de partea vătămată, împotriva hotărârii primei instanţe, a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 2005/R din 11 decembrie 2001.
Prin Decizia penală nr. 1310/R din 22 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, a respins contestaţia formulată de partea vătămată C.C., împotriva deciziei instanţei de recurs.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea vătămată a declarat apel, care a fost respins, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, prin Decizia penală nr. 629 din 10 octombrie 2002.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2837 din 12 iunie 2003, a respins recursul declarat, împotriva hotărârii date în contestaţie, ca nefondat.
Partea vătămată a formulat o nouă contestaţie în anulare, împotriva acestei din urmă decizii, care a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca tardivă, prin Decizia nr. 1025 din 20 februarie 2004.
Împotriva deciziei nr. 1025/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, partea vătămată a declarat recurs, invocând pronunţarea acesteia cu încălcarea prevederilor art. 391 şi art. 392 C. proc. pen.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs, declarat de partea vătămată C.C., împotriva unei decizii pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unei contestaţii în anularea propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs.
Anterior examinării fondului dreptului pretins, cu referire la calea de atac exercitată de partea vătămată, instanţa urmează a se pronunţa asupra excepţiei de inadmisibilitate invocate.
În raport de dispoziţiile art. 129, raportat la art. 126 alin. (2) din Constituţia României, admisibilitatea unei căi de atac este examinată sub aspectul căii procesuale alese de parte, cu referire la condiţiile de exercitare prevăzute a fi îndeplinite cumulativ, precum şi al competenţei instanţei sesizate, cu referire la dispoziţiile de atribuire a acesteia, prevăzute de legea procesuală penală.
Or, sub primul aspect menţionat, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului exclusiv, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Cum hotărârea atacată nu are caracter nedefinitiv, recursul declarat de partea vătămată urmează a fi privit ca inadmisibil, potrivit dreptului comun cu referire la neîndeplinirea condiţiei referitoare la natura juridică, stabilită de norma procesuală menţionată, a unei hotărâri susceptibile de a fi atacată pe această cale de reformare.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 56/1993, privind competenţa Completului de 9 judecători, ca instanţă de recurs, limitată exclusiv la hotărârile pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză, cu raportare la nulitatea oricărei hotărâri judecătoreşti pronunţată cu încălcarea normelor imperative de ordine publică, referitoare la competenţă, se constată că recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată C.C. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată C.C., împotriva deciziei nr. 1025 din 20 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul să plătească statului 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 215/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
