ICCJ. Decizia nr. 227/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 227/2004
Dosar nr. 82/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 ianuarie 2002, reclamanta RA A.Z.L. Brăila a solicitat interpretarea clauzei, prevăzute la pct. 4.4 din contractele de concesiune teren nr. 2857 din 8 octombrie 1999 şi nr. 266 din 31 ianuarie 2001, încheiate cu pârâta SC R.I.G. SA Bucureşti, respectiv stabilirea formulei de calcul, pentru redevenţa datorată, începând cu al doilea an de concesiune.
Prin hotărârea nr. 1 din 29 aprilie 2002, Comisia de Arbitraj a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila a admis acţiunea şi a stabilit că, din interpretarea clauzelor înserate la pct. 4.4. din contractele de concesiune încheiate de părţi, rezultă că, prin creşterea valorii dolarului cu 22% faţă de Euro, în perioada octombrie 1999-8 octombrie 2000, redevenţa datorată de pârât în cadrul contractului de concesiune se majorează cu 22%, de la 10 octombrie 2000, pentru al doilea an. De asemenea, faţă de creşterea valorii dolarului faţă de Euro cu 7,2 %, pe perioada 1 februarie 2000-31 ianuarie 2001, redevenţa datorată pentru al doilea an, în cadrul contractului de concesiune nr. 266/2000, creşte cu 7%, începând cu 1 februarie 2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitral a reţinut că prin art. 4.2, din ambele contracte, părţile au înţeles să stabilească redevenţa în dolari, fără a se face vreo referire la paritatea faţă de Euro şi că prevederea contractuală cu referire la modificarea redevenţei cu coeficientul de apreciere a dolarului faţă de Euro şi, respectiv, cu diminuarea acesteia în cazul scăderii valorii dolarului faţă de Euro, constituie explicaţii clare ale condiţiilor în care se va efectua calculul modificării.
Împotriva acestei hotărâri, SC R.I.G.SA Bucureşti a formulat acţiune în anulare, solicitând ca, în contradictoriu cu RA A.Z.L. Brăila, instanţa de judecată să dispună anularea hotărârii arbitrale nr. 1 din 29 aprilie 2002 a Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila şi suspendarea executării acesteia, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că a încheiat cu reclamanta două contracte de concesiune, pentru două terenuri de 11.796 metri pătraţi şi, respectiv, 13.415 metri pătraţi, situate în Zona Liberă Brăila, Perimetrul I, pe o perioadă de 50 ani, cu drept de exploatare a bunurilor destinate uzului concesiunii.
În ambele contracte, părţile au prevăzut clauza, conform căreia, „dacă raportul dolari S.U.A./Euro suferă modificări mai mari de 5%, redevenţa se va indexa anual cu coeficientul de apreciere/devalorizare a dolarului american în raport de Euro".
Pârâta a mai arătat că interpretarea corectă a acestei prevederi, din contractele de concesiune, trebuie făcură din perspectiva menţinerii echilibrului financiar al contractului, astfel încât, atunci când raportul dolari S.U.A./Euro creşte şi dolarul se apreciază, redevenţa se va diminua cu coeficientul de apreciere a dolarului.
Aşa fiind, în mod greşit, Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, prin hotărârea arbitrală atacată a apreciat că, în raport de clauza menţionată, creşterea valorii dolarului faţă de Euro duce la majorarea corespunzătoare a redevenţelor.
Prin întâmpinare, reclamanta a invocat excepţia nulităţii acţiunii în anulare, formulată de pârâtă, în raport de prevederile art. 288 C. proc. civ.
Pe fond, reclamanta a solicitat respingerea acţiunii în anulare, ca nefondată, în raport de corecta interpretare a clauzei contractuale de către tribunalul arbitral, corespunzător dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Prin Decizia nr. 981/R din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia nulităţii acţiunii, ca nefondată.
Prin aceeaşi hotărâre, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei decizii, cu referire la respingerea acţiunii în anulare, instanţa a reţinut că hotărârea arbitrală atacată nu încalcă nici ordinea publică, nici vreo dispoziţie legală imperativă ci, prin aceasta, s-a interpretat doar voinţa părţilor exprimată printr-o clauză contractuală, aşa cum s-a solicitat prin acţiunea arbitrală. Lămurirea înţelesului unei clauze din contractele încheiate de două persoane juridice de drept privat, care produce efecte numai faţă de acestea, precum şi conţinutul convenţiilor respective, nu încalcă norme imperative din Legea nr. 219/1998 şi nici ordinea publică.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC R.I.G. SA Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe artr.304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fapt ce echivalează cu o nemotivare.
Pe de altă parte, clauza înserată la art. 4.4 din contract a fost greşit interpretată.
Astfel, prin clauza dedusă judecăţii, părţile au înţeles să stabilească ca monedă efectivă de plată a redevenţei dolarul american, raportat şi consolidat în Euro. Ca atare, indexarea cuantumului redevenţei, în funcţia de evoluţia parităţii celor două valute, nu va afecta valoarea contractului, redevenţa rămânând constantă pentru a respecta prevederile legale stipulate prin art. 32 din Legea nr. 219/1998 şi art. 4 din HG nr. 682/1994, care consacră principiul echilibrului financiar în materia concesiunii.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3445 din 11 iulie 2003, a respins recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin semnarea clauzei compromisorii care a atras competenţa tribunalului arbitral în soluţionarea litigiului, părţile şi-au asumat în mod implicit şi căile stricte şi formale de control judiciar a hotărârilor pronunţate de această instanţă, situaţie în care este exclusă posibilitatea reformării acestora pe alte temeiuri procedurale.
Art. 364 C. proc. civ. prevede restrictiv cazurile în care o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată, pe calea acţiunii în anulare.
În acepţiunea legiuitorului, soluţionarea litigiului de către tribunalul arbitral constituie o judecată de fond, iar acţiunea în anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.
Curtea de apel, soluţionând acţiunea în anulare, a analizat strict pe temeiul legal invocat în ce măsură au fost încălcate ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii şi, aşa cum justificat s-a reţinut, în cauză s-a lămurit doar înţelesul unei clauze din convenţia perfectată de două persoane de drept privat, care îşi produce efectele numai faţă de acestea.
Prin hotărârea pronunţată nu s-a încălcat ordinea publică, nici vreo dispoziţie legală imperativă ,ci s-a dat o interpretare voinţei părţilor, exprimată printr-o clauză a contractelor de concesiune, fără a se încălca norme imperative ale reglementărilor legale în materie.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârea arbitrală şi, implicit, hotărârile judecătoreşti, care au confirmat această soluţie, au la bază greşita interpretare a clauzelor contractuale şi ignorarea prevederilor legale, care reglementează regimul concesiunilor.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 219/1998, clauza înserată în art. 4.4 din contractele de concesiune se impune a fi interpretată, în sensul că, la data stabilirii cuantumului redevenţei, concedentul a avut în vedere avantajele oferite prin concesiune, în scopul menţinerii echilibrului necesar pe parcursul derulării contractului.
Faptul că instanţele de judecată, însuşindu-şi punctul de vedere al tribunalului arbitral, au propus soluţia menţionată a indexării redevenţei, ca o consecinţă a aprecierii raportului dintre dolar şi Euro, reprezintă o încălcare a principiului echilibrului financiar al contractului.
Acest principiu de ordine publică este prevăzut de dispoziţiile legale în materiale comercială şi se regăseşte în dispoziţiile HG nr. 682/1994, privind aprobarea metodologiei pentru concesionarea de terenuri şi construcţii în zonele libere.
În respectul acestui principiu, părţile au înţeles să indexeze cuantumul redevenţei, plătibilă în dolari, în funcţie de evoluţia parităţii dolari S.U.A./Euro.
Aşadar, rezultă cu forţa evidenţei că, dacă dolarul se apreciază, indexarea se face prin diminuarea redevenţei cu coeficientul de creştere a acestuia în raport de Euro.
Ignorând dispoziţiile legale invocate şi în contradicţie cu probele administrate, instanţele de judecată au pronunţat hotărâri esenţial nelegale, reţinând că hotărârea arbitrală nu încalcă ordinea publică ori dispoziţii legale imperative, în sensul prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii în anulare.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Justificat de cerinţa stabilităţii ordinii de drept, hotărârile judecătoreşti irevocabile au ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, în raport de care, între alte finalităţi, se înscrie împiedicarea unei noi judecăţi asupra litigiului definitiv soluţionat.
Realizând o armonioasă proporţionalizare între imperativul stabilităţii raporturilor juridice civile şi cerinţa aflării adevărului, legea procesuală civilă, între altele, prin art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a statuat asupra posibilităţii reformării unei hotărâri irevocabile, în cadrul controlului judiciar exercitat asupra acesteia, prin declararea unui recurs în anulare.
Cale extraordinară de atac, fiind reformarea hotărârii atacate, este condiţionată de probarea cazului de casare invocat, respectiv exercitarea recursului în anulare, în condiţiile restrictive determinate de legea procesuală civilă.
În acest sens, potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă poate fi reformată pentru nelegalitate sau/şi netemeinicie.
Însă, caracterul restrictiv al reformării hotărârii atacate priveşte sub aspectul tezei I a textului menţionat îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: încălcarea unei norme imperative şi determinarea unei soluţii greşite pe fond, prin nesocotirea acesteia. Totodată, sub aspectul tezei II a art. 330 C. proc. civ., este vizată netemeinicia vădită a hotărârii atacate, constând în nesusţinerea hotărârii de probele administrate, fie în sensul văditei contradicţii între soluţia adoptată şi concluzia pe care acestea o impun, fie pronunţarea hotărârii în temeiul unor probe neadministrate, neaflate la dosarul cauzei.
În acest context, nu întruneşte cerinţele menţionate, propunerea unei altei interpretări a unei clauze contractuale.
Pe de altă parte, într-o aplicare legală riguroasă a dispoziţiilor menţionate, cu raportare la caracterul hotărârii arbitrale, recursul în anulare priveşte soluţia de respingere a acţiunii în anulare.
În acest context, numai în măsura în care această hotărâre este casabilă, în condiţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., respectiv constatării că hotărârea arbitrală este anulabilă pentru unul din cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., se poate proceda la rejudecarea cauzei, în speţă, la interpretarea clauzei contractuale.
În cauză, s-a cerut anularea hotărârii arbitrale, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Or, prin sintagma ordine publică sunt desemnate regulile privitoare la ordinea politică, socială şi economică, reprezentând interese cu caracter general, pe care legiuitorul le-a reglementat prin norme imperative.
În acest context, instanţa de recurs a statuat judicios, respingând calea de atac exercitată de reclamantă şi menţinând hotărârea atacată că, prin Decizia criticată, nu s-a încălcat ordinea publică, nici vreo dispoziţie legală imperativă, urmare faptului că tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să lămurească înţelesul unei clauze dintr-o convenţie perfectată de două persoane juridice de drept privat, care îşi produce efecte numai între acestea.
Ca atare, criticile formulate prin recursul în anulare se constată a fi neîntemeiate, hotărârile atacate nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 981/R din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi deciziei nr. 3445 din 11 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 228/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
