ICCJ. Decizia nr. 241/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 241/2004
Dosar nr. 125/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 ianuarie 2001, petiţionarul B.A. a formulat plângere penală împotriva numitului I.D., imputându-i săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1259/1999 al Judecătoriei Ploieşti.
Procurorul C.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, desemnat să soluţioneze plângerea, care a făcut obiectul dosarului nr. 166/P/2001, prin ordonanţa din 22 mai 2001, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), considerând că elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt întrunite.
Petiţionarul s-a adresat Ministerului Justiţiei la data de 14 februarie 2002, cu plângere formulată împotriva procurorului C.A., susţinând că acesta a săvârşit, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 166/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Această plângere a fost soluţionată, prin nota 991/C/985/2992 din 16 mai 2002, de către procurorul inspector şef M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia analiză, studii, control şi perfecţionare profesională. Prin concluziile notei, s-a stabilit că soluţia dată de procurorul C.A., prin ordonanţa din 22 mai 2001, este temeinică şi legală, că acest procuror nu a săvârşit nici o faptă penală, iar modul de adresare al petiţionarului, în cuprinsul sesizării, este calomnios pentru procurori şi instituţia parchetului.
Nemulţumit, petiţionarul s-a adresat, la data de 24 iulie 2003, Curţii Supreme de Justiţie, cu plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul C.A., această plângere fiind înregistrată sub nr. 20078 din 28 iulie 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 59 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 991/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
S-a motivat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul menţionat este corectă, deoarece din actele dosarului rezultă că scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D., dispusă de procurorul C.A., este justificată, necorespunzând realităţii faptul că acest procuror ar fi favorizat o anumită persoană prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi nici că ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Împotriva sentinţei, petiţionarul B.A. a declarat recurs.
Prin motivele de casare formulate, petiţionarul B.A. a susţinut, în esenţă, că, prin nota întocmită de procurorul inspector şef M.C., plângerea cu care s-a adresat împotriva procurorului C.A. a fost examinată numai sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 248, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., iar nu şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
S-a mai relevat că motivarea adusă soluţiei pronunţate de prima instanţă constituie doar o raliere la opinia exprimată de procurorii C.A. şi M.C., precum şi că învinuitul I.D. a făcut afirmaţii neadevărate prin declaraţiile sale, care au fost apreciate greşit, prin considerentele sentinţei, doar ca oscilaţii explicabile cu privire la data convorbirii telefonice la care s-a referit.
În fine, susţinându-se că soluţia primei instanţe nu este sprijinită pe nici un document care să demonstreze nevinovăţia procurorului C.A., s-a cerut casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a fi analizate obiectiv toate probele aflate la dosar.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea sentinţei se constată, contrar celor susţinute prin motivele de casare invocate, că prima instanţă a făcut o analiză temeinică a declaraţiilor persoanelor la care petiţionarul s-a referit, precum şi a celorlalte acte din dosar, din conţinutul cărora rezultă neîndoielnic împrejurarea că procurorul C.A., împotriva căruia a fost îndreptată plângerea penală, a îndeplinit actele procedurale ce i-au revenit şi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D. cu buna credinţă profesională impusă de atribuţiile funcţiei ce a exercitat-o.
Conchizând că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului I.D., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, este temeinică şi legală, prima instanţă a apreciat corect că procurorul C.A., împotriva căruia s-a făcut plângere penală de către petiţionar, nu a săvârşit nici una dintre infracţiunile imputate.
Sub acest aspect, este de observat că prima instanţă a examinat plângerea şi cu privire la susţinerea formulată de petiţionar, în sensul că procurorul C.A. ar fi săvârşit şi infracţiunea de favorizare a infractorului, ajungând în mod întemeiat la concluzia că nici imputarea acestei infracţiuni nu se justifică.
În consecinţă, rezultând că soluţia primei instanţe, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 991/C/985/2002, faţă de procurorul C.A., este în deplină concordanţă cu materialul probator din dosar, urmează ca recursul declarat de petiţionar să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.A. împotriva sentinţei nr. 59 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 242/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
