ICCJ. Decizia nr. 245/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 245/2011
Dosar nr.10282/1/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 martie 2010, contestatoarea P.C.M., prin mandatar O.I., a solicitat, pe calea contestaţiei în anulare, în contradictoriu cu intimata SC „A.V." (fostă RAJAC) Iaşi, anularea Deciziilor nr. 6471 din 10 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1038/1/2009 şi nr. 141 din 15 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 6038/1/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a Deciziei civile nr. 46 din 29 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 442/45/2009 de Curtea de Apel Iaşi şi a Încheierii de şedinţă din 12 februarie 2010, a aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în speţa supusă analizei, sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că, recurenta P.C.M. şi procuratorul O.I. nu au fost citate pentru termenul din 27 mai 2009 şi nici nu le-au fost comunicate actele procedurale, respectiv întâmpinarea depusă de intimată.
S-a mai arătat, de asemenea, referitor la Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, că nu s-a respectat termenul de 15 zile, conform art. 3014 C. proc. civ., având în vedere şi faptul că Decizia recurată a fost comunicată „târziu" şi anume pe data de 17 februarie 2009, iar recursul a fost înregistrat la 3 februarie 2009.
Referitor la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contestate, s-a mai arătat că, recursul nu a fost corect soluţionat, fiind interpretat greşit actul dedus judecăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5624 din 28 octombrie 2010, a respins contestaţia în anulare formulată de P.C.M. împotriva deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Iaşi pentru soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 46/2010 a Curţii de Apel Iaşi.
Referitor la contestaţia în anulare având ca obiect hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât susţinerile contestatoarei sunt nefondate, în raport cu prevederile art. 317 C. proc. civ. şi cu faptul că, în ambele dosare, în ziua când s-a judecat cauza, contestatoarea a fost fie prezentă personal şi însoţită de procurator, fie reprezentată de acelaşi procurator.
Cât priveşte contestaţia în anulare ce vizează Decizia Curţii de Apel Iaşi, s-a reţinut că, soluţionarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 1 noiembrie 2010, împotriva Deciziei nr. 5624/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a formulat recurs contestatoarea P.C.M., invocând o serie de critici, dezvoltate şi completate ulterior, prin memorii separate, privind fondul cauzei şi modul în care instanţele au soluţionat litigiul în diversele etape procesuale.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, dezlegarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Or, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare formulată de P.C.M. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Decizia atacată de către contestatoare are caracter irevocabil, în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat un recurs şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi cele ale art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât, excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea P.C.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea P.C.M. împotriva Deciziei nr. 5624 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 2033/1/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 248/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
