ICCJ. Decizia nr. 250/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 250/2010
Dosar nr.9890/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1392 din 10 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.I. împotriva ordonanţei nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 7 aprilie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petentul S.I. împotriva ordonanţei nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale faţă de toţi făptuitorii din dosar.
În urma analizării actelor depuse la dosar prima instanţă a reţinut că, la data de 14 octombrie 2009, la Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei a fost înregistrat denunţul formulat de S.I. împotriva procurorului M.C. prin care s-a arătat că aceasta a comis mai multe abuzuri şi fapte grave de corupţie.
Astfel, petentul S.I. aflat în arest preventiv în Penitenciarul Timişoara, a susţinut că a aflat de la P.M.C., deţinut în acelaşi penitenciar, că în schimbul sumei de 10.000 Euro pe care acesta a dat-o ca mită, procurorul M.C. a emis o adeverinţă din care a reieşit că P.M.C. beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Acesta a precizat că banii au fost daţi procurorului de către C.D.D. prin intermediul poliţistului „M.".
Petentul a mai susţinut că procurorul M.C. a procedat în acelaşi mod şi în cazul numiţilor J.M.D., P.M., C.J.S., C.I. şi, de asemenea, că îl ţine „abuziv în arest" şi i-a „fabricat" şi un dosar de corupţie.
Petentul a arătat că aspectele privind pe numiţii J.M.D. şi C.I. le-a auzit în penitenciar, susţinând de asemenea că numitul V.E. a beneficiat de art. 16 în schimbul unei sume de bani dată procurorului M.C., aspect ce poate fi confirmat de numiţii P.C.F. şi B.L.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că prin rechizitoriul nr. 141/D/P/2008 din 30 ianuarie 2009, al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată a numitului P.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 588/30 din 2 februarie 2009. La data de 26 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului Timiş, s-a emis de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara adresa cu nr. 141/D/P/2008 prin care s-a comunicat că inculpatul P.M.C. „poate beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât în timpul urmăririi penale acesta a identificat şi demascat activitatea infracţională săvârşită de persoane faţă de care s-a început urmărirea penală şi faţă de care s-au emis mandate de arestare provizorie pentru aceleaşi infracţiuni". Adresa mai sus menţionată a fost semnată de procurorul M.C. şi pentru procuror şef serviciu de A.M.I.
Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au prefigurat elemente care să conducă însă la concluzia existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către procurorul M.C.
Astfel, aşa cum reiese din declaraţia dată de P.M.C., acesta a beneficiat de aplicarea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare a faptului că a formulat un denunţ cu privire la comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri, în urma căruia au fost identificate şi trase la răspundere penală persoanele implicate. De asemenea, a precizat că pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu i s-a pretins şi nu a oferit nicio sumă de bani.
Totodată şi C.D.D. a confirmat cele relatate de P.M.C., în sensul că nu a dat nicio sumă de bani pentru ca acesta din urmă să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În cauză au fost audiaţi P.C.F. şi B.L. care au declarat faptul că, din discuţiile purtate cu P.M.C., au aflat că acesta a beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 ca urmare a faptului că „prietena lui pe nume D." a dat 10.000 Euro „poliţistului M.", aspect însă neconfirmat de cercetările efectuate în cauză.
Din cuprinsul actelor premergătoare a reieşit faptul că şi numiţii V.E., J.M.D., C.J.S. şi F.F. au beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar P.M. a beneficiat de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Petentul a mai susţinut că numitul C.I., cercetat „pentru sechestrare de persoane" nu a fost arestat întrucât a dat o sumă mare de bani procurorului M.C., aspect nedovedit de cercetările efectuate, numitul C.I. nefiind cercetat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.
La data de 13 noiembrie 2009 s-a procedat la prezentarea pentru recunoaştere după fotografie, ocazie cu care P.M.C. l-a recunoscut pe C.M. ca fiind poliţistul la care s-a referit în denunţ, acesta având gradul de sub-inspector, în cadrul D.G.C.C.O. - Brigada Timişoara –Antidrog.
În urma actelor premergătoare efectuate s-a reţinut că presupusele fapte de corupţie reclamate de petent, ca fiind comise de procurorul M.C. şi sub-inspectorul C.M. nu există, astfel încât prin ordonanţa nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de M.C., pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art.254 C. pen. raportat la art. 6 şi alin. (1) din Legea nr.78/2000;
- neînceperea urmăririi penale faţă de C.M. pentru complicitate la săvârşirea de luare de mită şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 C. pen. raportat la art. 6 şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;
- neînceperea urmăririi penale faţă de C.D.D., J.M.D., P.M., C.J.S., C.I., B.(V.)E. şi F.F. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 şi alin. (2) din Legea nr. 78/2000;
- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se efectua cercetări faţă de procurorul M.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul S.I. conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, solicitând continuarea cercetărilor şi audierea tuturor persoanelor menţionate în ordonanţă.
Prin rezoluţia nr. 75/II-2/2010 din 5 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionar împotriva ordonanţei emise la data de 4 februarie 2010 în dosarul nr. 269/P/2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petentul S.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor faţă de intimata M.C.
Prima instanţă a apreciat că soluţia dispusă de procuror prin ordonanţa nr. 269/P/2009 din 4 februarie2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Combatere a Corupţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul M.C. este legală şi temeinică.
S-a reţinut totodată, că, în faţa Înaltei Curţi, petentul a menţionat că plângerea sa adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referea doar la procurorul M.C.
S-a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidenţiat aspecte de natură penală în activitatea desfăşurată de către procurorul M.C., faptele de corupţie reclamate de petiţionar, respectiv luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 neexistând, aşa cum corect s-a reţinut şi în ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, pretinsa lor comitere nefiind dovedită, materialul probator administrat neevidenţiind indicii cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie.
Petiţionarul a relatat că a aflat de la P.M.C. că ar fi dat o sumă de bani intimatei pentru a i se reţine dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, însă acesta, fiind audiat, a declarat că a făcut denunţ cu privire la comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri în urma cărora au fost identificate şi trase la răspundere penală persoanele implicate şi nu a dat nicio sumă de bani.
Această situaţie a fost confirmată de martora C.D.D. (aceasta declarând că nu a dat nicio sumă de bani poliţistului „M." pentru a o înmâna intimatei în scopul reţinerii art. 16 din Legea nr. 143/2000), de numitul C.J.S. (care a arătat că a beneficiat de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare denunţului pe care l-a făcut fără însă a da vreo sumă de bani) şi de numiţii F.F. şi N.A.C.
Astfel, s-a concluzionat că, actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat faptele de corupţie reclamate de petiţionar, acuzele aduse fiind simple supoziţii fără niciun suport probator, iar întrucât petiţionarul a arătat că este ţinut în stare de arest în mod abuziv, iar procurorul M.C. i-a confecţionat un dosar de corupţie, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea acestuia la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), plângerea petentului fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, solicitând, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale acestuia, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, admiterea recursului şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimată.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive a existenţei de date privind comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza de faţă procurorul, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen. a efectuat actele premergătoare apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Într-adevăr, astfel după cum rezultă din actele dosarului, verificările legal efectuate în etapa actelor premergătoare, nu au condus la concluzia comiterii de către intimata procuror (ca de altfel nici de către celelalte persoane iniţial reclamate) a vreunei fapte din sfera ilicitului penal, spre a fi angajată răspunderea penală.
Intimata s-a limitat la exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu şi, în acest cadru, şi-a îndeplinit corespunzător prerogativele funcţiei, astfel că nemulţumirea petentului referitoare la măsurile dispuse în privinţa sa nu pot reprezenta temeiuri pentru tragerea la răspunderea penală a unei persoane, aserţiunile sale fiind subiective şi nedovedite, fiind, de altfel, infirmate prin declaraţiile persoanelor audiate în cursul cercetării efectuate, verificările realizate fiind complete şi suficiente fundamentării soluţiei de netrimitere în judecată dispusă.
Totodată, analizând hotărârea primei instanţe, se constată că aceasta a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, ordonanţei atacate şi plângerii petentului, hotărârea atacată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Faţă de aspectele arătate, se constată că solicitarea formulată în recurs de trimitere a cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata procuror, este nefondată, actele premergătoare nerelevând indicii de comitere a vreunei infracţiuni de corupţie.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.I. împotriva sentinţei nr. 1392 din 10 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2921/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 252/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
