ICCJ. Decizia nr. 242/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 242/2011
Dosar nr.8359/1/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, la data de 4 noiembrie 2009, cererea formulată de petentul D.I., prin care acesta a solicitat revizuirea Deciziilor nr. 346 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2449 din 22 aprilie 2010, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 346/2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1363/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Relativ la cererea de revizuire a deciziei Curţii de Apel Craiova, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire a Deciziei nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, se poate exercita calea de atac a revizuirii numai atunci când, prin această hotărâre, se evocă fondul.
Prin Decizia nr. 1363 din 13 februarie 2007, a cărei revizuire s-a cerut, Înalta Curte a respins, ca nefondată, o altă cerere de revizuire, formulată împotriva Deciziei nr. 346 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Întrucât, prin Decizia nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că nu a fost schimbată situaţia de fapt reţinută şi nici nu au fost aplicate alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt stabilite în fazele procesuale anterioare, astfel încât, nu se poate susţine că, prin această hotărâre, instanţa de recurs ar fi evocat fondul litigiului, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, s-a considerat că, cererea de revizuire a acestei decizii, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 4 mai 2010, împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs revizuentul D.I., invocând considerente legate de fondul cauzei şi o serie de pretinse neregularităţi privind modul de soluţionare a cauzei în diferitele sale etape procesuale şi solicitând cheltuieli de judecată şi daune morale.
În temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos examinarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituţia României „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în speţă, recursul este admisibil numai dacă hotărârea a cărei revizuire s-a cerut era susceptibilă de recurs.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, formulată de D.I. împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat o altă cerere de revizuire.
Hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, în speţă Decizia nr. 346/2006 era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti, pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât, excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul D.I., ca inadmisibil.
Având în vedere soluţia pronunţată, cererea intimatei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi ţinând cont de bonurile fiscale justificative ataşate la dosar, Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul D.I. împotriva Deciziei nr. 2449 din 22 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 8659/1/2009.
Obligă recurentul D.I. la plata sumei de 260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 243/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
