ICCJ. Decizia nr. 249/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 9 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 249/2011

Dosar nr.10554/1/2010

Şedinţa publică din 11 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2118 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2522/85/2007, în baza art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. [cu referire la art. 12 lit. a) şi b) din Legea nr. 78/2000], a fost condamnat inculpatul P.C.M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) [cu referire la art. 12 lit. a) şi b) din Legea nr. 78/2000], a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul P.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 86¹ – art. 86² C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la judecătorul delegat de la instanţa de executare.

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată.

S-a desfiinţat înscrisul falsificat, respectiv „Raportul înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A." cu adresa nr. 103242 din 18 august 2006 a Ministerului Economiei şi Comerţului.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5050 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de corupţie nr. 171/P/2006 din 14 decembrie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C.M. fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., art. 71 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ambele cu referire la dispoziţiile art. 12 lit. a) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie înregistrat sub nr. 10/P/2005 a fost cercetat învinuitul M.I. pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu încheierea unor convenţii de schimb cu C.N.L.O. şi cu modul în care a beneficiat de reconstruirea unui imobil, fiind ulterior trimis în judecată în dosarul respectiv, prin rechizitoriul din 5 septembrie 2006 şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În fapt, în perioada iulie – august 2006 inculpatul M.I. a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală existent în dosarul penal care îl privea, inclusiv de un act de control întocmit în baza Ordinului nr. 62 din 18 februarie 2005 al Ministerului Economiei şi Comerţului, înaintat la Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 29 mai 2006, act care prin conţinutul său îl încrimina pe inculpatul M.I.

În contextul în care pe data de 18 august 2006 urma să se finalizeze prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privindu-l pe inculpatul M.I., inculpatul P.C.M. – care avea la acea dată calitatea de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, cu atribuţii de conducere a Direcţiei de Resurse şi Complexuri Energetice a elaborat Ordinul nr. 534 din 4 august 2006 pentru efectuarea unui control al activităţii S.N.L. Oltenia având ca tematică verificarea convenţiilor de schimb încheiate de C.N.L.O. cu familia M.

S-a mai reţinut în actul de inculpare că efectuarea controlului respectiv a avut loc sub pretinsa motivare a unei informări necesare conducerii ministerului, iar raportul de control întocmit, care a fost favorabil inculpatului M.I., a fost înaintat prin fax, din dispoziţia inculpatului P.C.M. în data de 18 august 2006 la Direcţia Naţională Anticorupţie, urmare la adresa nr. 102148 din 29 mai 2006, actul fiind semnat pentru ministru de către inculpatul P.C.M., fără ca acesta să fi fost delegat în acest sens printr-un ordin.

S-a motivat în considerentele rechizitoriului că ordinul nr. 534 din 4 august 2006, în baza căruia s-a efectuat controlul la S.N.L. Oltenia, a fost emis cu încălcarea de către inculpatul P.C.M. a procedurilor privind elaborarea şi avizarea internă a proiectelor de acte normative, astfel cum au fost stabilite prin Regulament, în scopul vădit de a-l favoriza pe inculpatul M.I.

Astfel, s-a reţinut că Ordinul nr. 534 din 4 august 2008 a fost elaborat de către inculpatul P.C.M. fără o consultare a direcţiilor de specialitate, fără o prezentare şi motivare corespunzătoare a necesităţii emiterii Ordinului, care a fost redactat de către inculpatul P.C.M. pe laptop-ul său personal şi nu a fost supus avizării direcţiilor de specialitate.

Ordinul respectiv a fost prezentat ministrului spre însuşire şi aprobare de către inculpatul P.C.M., cu încălcarea dispoziţiilor Regulamentului, înainte de a se obţine pe exemplarul nr. 2 al ordinului avizele direcţiilor de specialitate, iar pentru acoperirea lipsei avizelor respective, ulterior semnării de către ministru, ordinul a fost prezentat spre avizare secretarului general – martorul V.P.

Faţă de urgenţa impusă de termenul foarte scurt pentru obţinerea raportului de control şi înaintarea lui la Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi lipsa consultării specialiştilor din Direcţia Generală Legislaţie şi Management au făcut ca menţiunea „secretar general" să fie efectuată pe exemplarul nr. 1 semnat de către ministru şi nu pe exemplarul nr. 2, cum prevedea Regulamentul, menţiunea suplimentară pe ordinul aprobat de către ministru fiind efectuată ulterior de către martora V.V.A., consilier la cabinetul secretarului de stat P.C.M., la solicitarea acestuia din urmă, prin introducerea în calculator pe o pagină albă a menţiunii şi apoi imprimarea acesteia pe exemplarul de ordin aprobat.

S-a concluzionat că faţă de contextul în care avizul secretarului general V.P. a fost solicitat pe un ordin deja aprobat de către ministru, semnătura acestuia a fost o simplă formalitate.

În ce priveşte înregistrarea şi arhivarea Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 s-au constatat o serie de nelegalităţi menite să asigure ascunderea neregularităţilor ordinului respectiv şi motivul real al emiterii acestuia ca şi destinaţia Raportului de control întocmit în baza Ordinului nr. 534.

Tocmai pentru a elimina posibilitatea sesizării unor aspecte de nelegalitate privind forma şi conţinutul Ordinului nr. 534/2006, de către secretarul general şi şefii direcţiilor de specialitate din minister, operaţiunile de înregistrare şi avizare a ordinului au fost realizate de consiliera V.V.A. la cererea inculpatului P.C.M.

Pe de altă parte, încălcând prevederile Regulamentului potrivit cărora ordinul trebuia adus la cunoştinţa compartimentelor ministerului de către Direcţia Generală Legislaţie, Management care alături de Direcţiile de Specialitate aveau obligaţia de a aduce la îndeplinire prevederile ordinului, inculpatul P.C.M. a dispus comunicarea Ordinului nr. 534/2006 prin cabinetul său, de către martora V.V.A.

De altfel, aceasta din urmă a solicitat număr de înregistrare la Serviciul contencios anterior obţinerii avizelor legale şi deşi ordinul respectiv a fost înregistrat pe data de 4 august 2006 martora l-a adus la cunoştinţa unuia dintre membrii comisiei care urma să efectueze controlul dispus, la data de 14 august 2006, iar altor membri nici nu l-a comunicat, în condiţiile în care activitatea de control trebuia efectuată în perioada 7-10 august 2006, iar Raportul trebuia finalizat până pe data de 12 august 2006.

S-a menţionat în actul de inculpare că inculpatul P.C.M. avea cunoştinţă că în perioada respectivă, în care trebuia să se efectueze controlul dispus prin Ordinul nr. 534/2006, o parte dintre membrii desemnaţi să facă parte din Comisia de control se aflau în imposibilitatea de a participa la realizarea controlului, fiind plecaţi din ţară, în delegaţii, la cursuri de perfecţionare sau în concedii de odihnă, însă inculpatul nu a dispus măsuri de înlocuire a acestora.

S-a apreciat de către Parchet ca fiind evident faptul că prin modul de comunicare al Ordinului nr. 534/2006 nu s-a urmărit realizarea unui control obiectiv şi fundamentat, ci dimpotrivă realizarea unui Raport superficial şi favorabil numitului M.I., prin care să se înlăture concluziile unui Raport al corpului de control al ministrului, anterior înaintat de către Ministerul Economiei şi Comerţului la solicitarea D.N.A.

S-a mai reţinut în actul de inculpare că raportul de control în forma înaintată la Direcţia Naţională Anticorupţie în data de 18 august 2006 nu a fost redactat de către membrii comisiei şi nu a fost rezultatul verificărilor efectuate de către aceştia, raportul tehnoredactat fiind pus la dispoziţia lor pentru a fi semnat, împreună cu anexele, de către inculpatul P.C.M.

În fapt, din dispoziţia inculpatului, în ziua de 14 august 2006, martora V.V.A. a solicitat martorei D.E.L. să semneze raportul de control, însă aceasta din urmă a refuzat, solicitând să-i fie comunicat mai întâi ordinul prin care a fost desemnată ca membru al Comisiei de control, precum şi obiectivele controlului.

Solicitarea de a semna raportul prezentat martorei D.E.L. a avut loc în biroul şi în prezenţa directorului B.D., iar la refuzul manifestat de aceasta, martora V.V.A. i-a lăsat spre studiu raportul de control.

În aceeaşi zi martora V.V. i-a solicitat şi martorei C.C. să semneze Raportul de control, după ce anterior îi comunicase Ordinul nr. 534 din 4 august 2006.

Martora C.C. a refuzat să semneze Raportul la a cărui redactare nu a participat şi care nu era semnat de niciun alt membru al comisiei, împrejurare în care martora V.V. i-a înmânat spre consultare o copie a raportului şi a asigurat-o că Raportul va fi semnat de către G.M.S. şi ceilalţi membrii ai comisiei, cu care inculpatul P.C.M. deja discutase.

După ce martora C.C. a studiat Raportul de control şi tematica stabilită, a revenit la cabinetul martorei V.V., unde de altfel i-a fost înmânată o copie a Raportului, pentru a solicita precizări, ocazie cu care a fost îndrumată să ia legătura cu inculpatul P.C.M.

Copia raportului de control prezentată martorei C.C. era diferită de cea înmânată celorlalţi membrii ai comisiei, atât sub aspectul formei cât şi al conţinutului.

În dimineaţa aceleiaşi zile, de 14 august 2006, inculpatul P.C.M. a înmânat un exemplar al Raportului şi anexelor, martorului G.M.S., cerându-i să îl semneze urgent, deoarece termenul stabilit prin ordin pentru redactarea actului de control expirase, iar apoi să-l predea martorei A.I., ceea ce martorul G. a şi făcut, deşi nu efectuase personal nici o verificare, ci doar a procedat la punctarea sub aspectul existenţei a Raportului cu anexele şi tematica de control (acte care îi fuseseră prezentate în condiţiile arătate).

S-a precizat în actul de inculpare că, până la data de 14 august 2006 nici unul dintre membrii comisiei, cu excepţia martorei A.I., nu cunoşteau conţinutul Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 şi nu efectuaseră verificări potrivit tematicii.

Martora A.I. era cea care se deplasase la Târgu Jiu în ziua de 8 august 2006 şi care a discutat pe marginea tematicii de control cu mai multe persoane din cadrul S.N.L.O. şi C.E. Turceni.

Inculpatul P.C.M. a fost cel care a coordonat activitatea de control efectuată de A.I., în sensul că a anunţat conducerea S.N.L.O. cu privire la deplasarea comisiei, activitatea desfăşurându-se sub supravegherea directorului economic M.I., persoană care, de altfel a primit-o pe martora A.I. şi s-a preocupat să-i fie furnizate informaţiile necesare.

În acest sens, directorul general al S.N.L.O., B.D. a pus la dispoziţia comisiei două adrese înaintate de S.N.L.O. către Direcţia Naţională Anticorupţie, care vizau aspecte supuse controlului, dar care conţineau date eronate şi erau favorabile inculpatului M.I.

Una dintre adrese era semnată de inculpatul P.C.M., actele respective fiind prezentate comisiei cu scopul de a influenţa actul de control în favoarea inculpatului M.I., sens în care au fost selectate documentele, unele fiind puse la dispoziţie în extras pentru a nu fi sesizate neregulile privind realizarea schimbului de terenuri.

Faţă de împrejurarea că în raportul pus la dispoziţie membrilor comisiei de către inculpatul P.C.M. se făcea referire la verificări care ar fi fost efectuate de către cei cinci membrii ai comisiei şi de vizualizarea imobilului în discuţie, dar şi pentru că în Raport nu se răspunde în totalitate unui punct din tematica controlului, martorele A.I., C.C. şi D.E. s-au deplasat la Târgu Jiu în ziua de 16 august 2006, iar la întoarcere cele trei au semnat Raportul în forma pusă la dispoziţie de inculpatul P.C.M., care era semnat şi de către martorul G.M.S.

În aceeaşi zi, cele trei martore şi-au dat seama, din conţinutul Anexelor la Raport că, documentaţia de schimb, programele de investiţii, documentele referitoare la programele generale de exploatare, perimetrul de licenţă sau cele afectate de lucrările miniere, se aflau la D.N.A., fiind ridicate în cursul cercetărilor care se efectuau în dosarul nr. 10/P/2005, astfel că nu puteau fi verificate, motiv pentru care martorele au convenit să redacteze un nou Raport în care să nu se mai precizeze că s-au efectuat verificări nemijlocite şi să fie eliminată menţiunea cu privire la deplasarea la Târgu Jiu doar a martorei A.I.

Ca urmare, martora A.I. a procedat la redactarea unui alt Raport de control, pe structura celui prezentat de inculpatul P.C.M., cu precizările că aspectele consemnate corespundeau discuţiilor purtate la sediul S.N.L.O. şi că nu s-a stabilit modul în care s-a făcut selecţia firmei de construcţii, modul în care s-a derulat construcţia şi nici cum s-a realizat mediatizarea.

Acest ultim Raport a fost semnat de cele trei martore şi ambele variante ale Raportului de control au fost duse la cabinetul ministrului de către martora A.I., la momente diferite, pentru a se discuta şi a fi examinate, astfel că în acest context inculpatul P.C.M. nu a luat cunoştinţă decât de prima variantă a Raportului.

În dimineaţa zilei de 18 august 2006, când urma să se finalizeze prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privindu-l pe inculpatul M.I., inculpatul P.C.M. a înaintat la Direcţia Naţională Anticorupţie cu o adresă înregistrată la cabinetul ministrului şi semnată personal pentru ministru, Raportul de control care purta semnăturile a patru din cei cinci membrii ai Comisiei de control.

Adresa de înaintare a documentului la Direcţia Naţională Anticorupţie fusese redactată de către martora V.V.A. la solicitarea inculpatului P.C.M. şi se făcea menţiunea în cuprinsul adresei că aceasta era transmisă în completarea adresei anterioare, nr. 102148 din 29 mai 2005 şi în vederea soluţionării dosarului nr. 10/P/2005.

Parchetul a apreciat că din conţinutul adresei rezultă că s-a dorit o înlăturare a concluziilor primului Raport de control întocmit iniţial şi care era defavorabil inculpatului M.I.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că Raportul de control privind situaţia reconstrucţiei gospodăriei familiei M. de către C.N.L. Oltenia S.A. întocmit în baza Ordinului nr. 534/2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului a fost falsificat cu prilejul întocmirii, prin atestarea unor fapte nereale şi prin omisiunea cu ştiinţă de a insera aspectele de nelegalitate privind realizarea schimbului şi reconstrucţiei gospodăriei familiei M., falsul fiind săvârşit în scopul ascunderii infracţiunilor de corupţie săvârşite de inculpatul M.I., care a fost trimis în judecată în dosarul nr. 10/P/2005.

Caracterul fals al aspectelor consemnate în Raportul de control rezultă, în opinia Parchetului, din faptul că evidenţele S.N.L.O. privind programele de exploatare, cele de investiţii, perimetrele de licenţă, care vizau schimbul efectuat de C.N.L.O. cu familia M. nu puteau fi verificate de membrii Comisiei de control în luna august 2006 pentru că actele erau deja ridicate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Pe de altă parte, afirmaţia că în zonele afectate existau restricţii de eliberare a autorizaţiilor de construcţii prevăzute în planurile urbanistice şi care erau cunoscute de locuitori şi autorităţile locale, nu este susţinută de documente, iar Primăria comunei Fărcăşeşti a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie că nu a avut nici o implicare în procesul de strămutare realizat de exploatările miniere, nu s-a aflat în posesia planurilor generale de exploatare, nu a avut cunoştinţă dacă s-au organizat întâlniri cu cetăţenii din zonele afectate de lucrările miniere şi nu a deţinut o situaţie cu persoanele care urmau să fie afectate.

Nici referirea la art. 2 din Hotărârea A.G.A. nr. 1/2000 care face trimitere la programul de scoatere din circuitul agricol a suprafeţelor afectate de lucrările miniere nu a fost corectă, dispoziţiile respective nefiind aplicabile în cauză, deoarece terenurile care au făcut obiectul schimbului nu făceau parte din categoria terenurilor agricole.

De asemenea, precizarea de la pct. 3 din Raportul de control în sensul că reconstrucţia anexelor gospodăreşti ca suprafaţă locuibilă s-ar fi făcut prin aplicarea unui raport de transformare care să păstreze echivalenţa valorică, potrivit Regulamentului în vigoare, aprobat prin Ordinul nr. 579/2005, s-a făcut cu ignorarea faptului că în realitate transformarea respectivă nu era permisă de Regulamentul în vigoare la data încheierii convenţiilor de schimb cu familia M.

Un alt aspect neconform cu realitatea s-a reţinut a fi şi cel de la pct. 4 din Raport, în care se precizează că, atât contractul de vânzare-cumpărare, cât şi convenţiile juridice încheiate cu privire la imobilele afectate de lucrări miniere nu erau interzise prin Regulamentul aprobat de C.N.L.O., când în realitate Regulamentul interzicea realizarea unor schimburi în situaţia în care nu era clarificată situaţia juridică a terenurilor, iar prin convenţia încheiată cu familia M., C.N.L.O. primea doar construcţiile, fără teren, aşa cum de altfel le dobândise prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2075/2002.

În Raport s-a omis a se mai preciza că imobilul adus la schimb de familia M. în cazul Convenţiei încheiate cu E.M.C. Jilţ a făcut obiectul unui partaj voluntar, în urma căruia familiei M. îi revenise un grajd de 10,53 mp şi un fânar de 80 mp (etaj).

Deşi la pct. 6 din Raport se arată că preţul de reconstrucţie pentru familia M. a fost cu 3 milioane de lei mai mic decât preţul mediu ponderat practicat pentru reconstrucţia gospodăriilor respective şi că este a 28-a din cele 37 de gospodării construite de EMC Roşia în cartierul Vărsături, în realitate s-au raportat preţurile din anii 2002-2003 la cele din anii 2004-2005.

În fine s-a mai reţinut că, deşi la pct. 7 din tematica de control se dispuneau verificări cu privire la efectuarea recepţiilor, în Raport nu s-a precizat faptul că nu a fost efectuată recepţia finală şi motivele pentru care nu a fost posibilă efectuarea recepţiei finale şi a predării-primirii imobilului.

S-a omis a se arăta că în realitate nerealizarea recepţiei finale a fost o consecinţă a modului în care a beneficiat familia M. de reconstrucţia imobilului şi anume prin contribuţia mai multor unităţi miniere, pe baza unor proiecte de execuţie succesive, fără a se putea stabili lucrările efectuate de fiecare unitate în parte pe baza măsurătorii (conform Legii cadastrului), ci doar pe situaţii de lucrări.

Ca urmare, s-a concluzionat în actul de inculpare că deşi Raportul de control trebuia să fie un act obiectiv, în realitate nu s-au stabilit cauzele neefectuării recepţiilor şi nici care au fost persoanele responsabile în cauză.

Referitor la cea de-a doua formă a Raportului de control, semnat de martorele A.I., C.C. şi D.E.L. s-a arătat în rechizitoriu, că actul respectiv a fost întocmit pe structura celui dintâi (la care s-a făcut referire) păstrându-se cea mai mare parte a menţiunilor de la pct. 2-9, eliminându-se doar precizările privind verificarea documentaţiei (aşa cum deja s-a arătat) şi cu menţiunea expresă că nu s-a stabilit cum s-a făcut selecţia firmei de construcţii şi mediatizarea preliminatului.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.C.M., s-a constatat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. şi art. 71 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ambele cu referire la art. 12 lit. a) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi constau în aceea că, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, în scopul de a-l favoriza pe inculpatul M.I. şi de a zădărnici cercetările în dosarul în care acesta din urmă era cercetat de D.N.A. în legătură cu fapte de corupţie, a solicitat ministrului emiterea Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 pentru efectuarea unui control al activităţii S.N.L.O. a cărui tematică viza încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia imobilului pentru familia M.I. (fapte care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 10/P/2005, dispunându-se trimiterea în judecată), iar ulterior a pus la dispoziţia membrilor Comisiei pentru a fi semnat un Raport în care se atestă date nereale cu privire la aspectele supuse verificării, act pe care din proprie iniţiativă l-a înaintat la D.N.A. înainte de a fi adus la cunoştinţa conducerii ministerului, înaintarea fiind făcută „urmare la un act de control înaintat anterior" (care era defavorabil inculpatului M.I.).

Parchetul în argumentarea soluţiei de trimitere în judecată a inculpatului P.C.M. a susţinut că prin actul de control întocmit în baza Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 s-a urmărit punctual înlăturarea acuzaţiilor aduse inculpatului M.I. în dosarul nr. 10/P/2005, iar împrejurările şi modalitatea de săvârşire a faptei denotă intenţia inculpatului P.C.M. de a-l ajuta pe inculpatul M.I. în zădărnicirea urmăririi penale, în sensul prevăzut de art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în faza de urmărire penală prin mijloacele de probă menţionate în rechizitoriu la filele 25-35 (dosar de urmărire penală nr. 171/P/2006 – volumul 1).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 4369/85/2006, precizându-se în rechizitoriul din 14 decembrie 2006 că s-a dispus sesizarea acestei instanţe deoarece Tribunalul Sibiu este instanţa la care a fost strămutată judecarea cauzei privind pe inculpatul M.I. – trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 10/P/2005.

S-a motivat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că potrivit art. 34 lit. c) şi d) C. proc. pen. când o faptă este săvârşită pentru a ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni, ori pentru a înlesni sau asigura sustragerea de la urmărirea penală a făptuitorului altei infracţiuni, există legătură de conexitate şi reunirea cauzelor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, iar conform art. 35 alin. (5) C. proc. pen. favorizarea infractorului este de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care aceasta se referea.

Prin sentinţa penală nr. 38 din 21 februarie 2007 Tribunalul Sibiu şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, motivând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (5) C. proc. pen. şi că, faţă de dispoziţiile art. 32 şi urm. C. proc. pen. nu se poate conexa un dosar al parchetului cu un dosar aflat pe rolul instanţei.

S-a apreciat că Tribunalul Gorj era singurul în măsură să decidă trimiterea dosarului în vederea conexării cu dosarul în care este cercetat inculpatul M.I. (dosar aflat pe rolul Tribunalului Sibiu ca urmare a strămutării cauzei).

Tribunalul Gorj, prin sentinţa penală nr. 148 din 3 mai 2007 şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4369/85/2006 în favoarea Tribunalului Sibiu, apreciind că în raport cu natura infracţiunii deduse judecăţii – respectiv favorizarea infractorului – şi de dispoziţiile legale referitoare la reunirea cauzelor, această din urmă instanţă trebuie să judece cauza.

Constatându-se existenţa unui conflict negativ de competenţă a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin încheierea nr. 3002 din 5 iunie 2007 dată în dosarul nr. 4781/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa soluţionării cauzei privindu-l pe P.C.M. în favoarea Tribunalului Sibiu cu motivarea că dispoziţiile art. 35 alin. (5) C. proc. pen. stabilesc că judecarea infracţiunii de favorizare a infractorului este de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care aceasta se referă, în speţă Tribunalul Sibiu, investit cu judecarea cauzei privindu-l pe inculpatul M.I.

Ca urmare dosarul a fost trimis Tribunalului Sibiu, fiind înregistrat sub nr. 2522/85/2007 (potrivit procesului-verbal nr. 21 din 22 iunie 2007 – fila 6 dosar instanţă).

În şedinţa publică din 30 ianuarie 2008 instanţa a respins cererea de conexare a dosarului la dosarul nr. 432/96/2006 al Tribunalului Sibiu privind pe inculpaţii M.I. şi V.I., cu motivarea că în acea cauză urma să se efectueze o cercetare judecătorească mai îndelungată, respectiv audierea a peste 63 de martori, efectuarea unor expertize tehnice, contabile, în timp ce în cauza în care a fost trimis în judecată inculpatul P.C.M. cercetarea judecătorească nu impune un timp îndelungat.

S-a mai argumentat în sensul că potrivit art. 36 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 37 alin. (3) C. proc. pen. legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei reunirea cauzelor aflate în conexitate sau indivizibilitate, fiind prevăzută o singură excepţie şi anume indivizibilitatea la care se referă art. 33 lit. c) C. proc. pen. (situaţie în care reunirea cauzelor este obligatorie).

Cum în cauză nu au fost incidente aceste din urmă dispoziţii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa competentă material să judece cauza este Tribunalul Sibiu, care a fost legal investit şi pentru a asigura continuitatea soluţionării cauzei, cererea de conexare a celor două dosare a fost respinsă.

Prin sentinţa penală nr. 226 din 22 decembrie 2008 Tribunalul Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 2522/85/2007 privindu-l pe inculpatul P.C.M. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a constatat, că la data de 30 noiembrie 2008 inculpatul P.C.M. a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.20 Gorj, grupul parlamentar PDL şi având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora competenţa judecării în primă instanţă pentru infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 42 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei supreme.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 2522/85/2007, iar la termenul din 24 aprilie 2009 Înalta Curte s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă în sensul menţinerii actelor îndeplinite de către instanţa desesizată, avându-se în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (2) C. proc. pen.

În faza cercetării judecătoreşti desfăşurată, atât în faţa Tribunalului Sibiu şi continuată mai apoi la Înalta Curte s-a procedat la audierea inculpatului şi a martorilor din acte, fiind admise şi cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpat prin apărătorul său, încuviinţându-se audierea martorilor propuşi, precum şi proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal, respectiv la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, prima instanţă, coroborând aceste probe a reţinut în fapt următoarele .

La începutul lunii august 2006 inculpatul M.I., cercetat în dosarul nr. 10/P/2005 al D.N.A. – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, în legătură cu încheierea unor convenţii de schimb cu S.N.L.O. şi modul în care a beneficiat de reconstrucţia unui imobil, a fost citat la D.N.A. în vederea prezentării materialului de urmărire penală.

Cu această ocazie inculpatul M.I. a luat cunoştinţă că la dosar exista o probă care îl incrimina, şi anume Raportul de control înaintat la D.N.A. de Ministerul Economiei şi Comerţului cu adresa nr. 102148 din 29 mai 2006.

În aceste împrejurări, la 4 august 2006 inculpatul P.C.M., care la acea dată avea calitatea de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, funcţie pe care anterior o ocupase până în iunie 2006 inculpatul M.I., al cărui subordonat fusese inculpatul P.C.M. în perioada în care ambii au lucrat la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A., a iniţiat emiterea Ordinului nr. 534 prin care se constituia o Comisie de Control a activităţii S.N.L.O., referitor la reconstrucţia gospodăriei familiei M. de către C.N.L.O., tematica controlului fiind tocmai verificarea convenţiilor de schimb încheiate de C.N.L.O. cu familia M.

Ordinul nr. 534 din 4 august 2006 a fost emis cu încălcarea de către inculpatul P.C.M. a procedurilor privind elaborarea şi avizarea internă a proiectelor de acte normative.

Astfel, deşi în Regulamentul privind procedurile de elaborare, avizare şi promovare a proiectelor de acte normative, aprobat prin Ordinul M.E.C. nr. 300 din 2 iunie 2005 se prevedea în Anexa nr.1 că la elaborarea proiectelor de acte normative (categorie în care se încadrează potrivit art. 1 din Anexa nr. 2 la ordinul menţionat şi ordinele ministrului) participă specialişti din cadrul ministerului, sub conducerea secretarului de stat, în funcţie de obiectivul reglementării, Ordinul nr. 534 din 4 august 2006 a fost elaborat de inculpatul P.C.M. fără consultarea Direcţiilor de Specialitate.

Ordinul a fost redactat de către inculpatul P.C.M., aşa cum de altfel a şi recunoscut în declaraţiile sale, nu a existat o prezentare şi o motivare a necesităţii emiterii acestui act, iar tematica de control a fost structurată pe acuzaţiile aduse inculpatului M.I. de către D.N.A. în dosarul în care acesta era cercetat pentru fapte de corupţie.

Relevant este faptul că inculpatul P.C.M. cunoştea acuzaţiile respective pentru că fusese audiat ca martor în respectivul dosar.

În plus tematica de control prevăzută în Anexa la ordin viza şi aspecte care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al S.N.L.O. ca de exemplu funcţiile ocupate de inculpatul M.I. în perioada 2000-2004 şi capacitatea acestuia de a angaja societatea în raporturi juridice.

Cât priveşte componenţa Comisiei de control prima instanţă a reţinut că prin art. 2 al Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 inculpatul P.C.M. a desemnat membrii comisiei fără a consulta în prealabil conducerea direcţiilor din care aceştia făceau parte, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care numele sau prenumele unora dintre membrii comisiei nu erau corect menţionate, inculpatul P.C.M. fiind numit în funcţia de secretar de stat cu foarte puţin timp înainte de 4 august 2006.

Deşi cunoştea faptul că unele dintre persoanele desemnate să facă parte din Comisia de control erau în acea perioadă (prima parte a lunii august 2006) plecate în delegaţii, inculpatul P.C.M. i-a nominalizat pentru a face parte din comisie, realizând că persoanele respective în mod obiectiv nu puteau participa la activitatea de control.

Inculpatul P.C.M. a relatat, de altfel, că însuşi ministrul i-a solicitat în cazul martorului G.M.S., să nu-l desemneze ca membru în comisia de control deoarece acesta era plecat din ţară şi chiar i-a propus o altă persoană, propunere de care însă inculpatul P.C.M. nu a ţinut seama, desemnându-l pe martorul G.

Pe de altă parte, unii dintre membrii desemnaţi de către inculpatul P.C.M. nici nu aveau cunoştinţele necesare în domeniile vizate prin tematica de control stabilită, cum a fost cazul martorei C.C. care a relatat în declaraţiile sale că „în afară de nominalizarea în comisia respectivă nu a mai fost nominalizată în vreo comisie de control de acest tip, participând potrivit specificului funcţiei sale doar în comisii de avizare şi analiză a legalităţii întocmirii unor acte".

Şi martora D.E.L. a relatat instanţei că „niciodată cât a lucrat în minister nu a mai făcut parte din vreo comisie de control deoarece atribuţiile sale nu erau de control".

Este evident, aşadar, că pentru efectuarea controlului comisia a fost constituită din funcţionari din cadrul unor compartimente, care nu au fost implicaţi în încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia persoanelor strămutate (aspecte care formau obiectul tematicii de control) astfel că nu aveau cunoştinţă de actele normative specifice activităţii respective şi de modalitatea de punere în aplicare a Regulamentului de către cei direct implicaţi.

De asemenea termenul foarte scurt stabilit în ordin pentru finalizarea controlului, 7 august 2006 – 10 august 2006 „dar nu mai târziu de 12 august 2006" în condiţiile unui volum mare al documentelor ce trebuiau verificate, de către membrii desemnaţi în comisie, care cei mai mulţi (4 din 5 membrii) se aflau în imposibilitatea de a participa efectiv la activitatea de control şi în plus unii nici nu aveau cunoştinţele necesare în domeniul respectiv, dovedeşte că în realitate nu s-a dorit din partea inculpatului P.C.M. să se realizeze un control efectiv, ci doar să se întocmească un raport de control favorabil inculpatului M.I.

În acest context inculpatul P.C.M. a pus la dispoziţia comisiei un raport tehnoredactat, solicitând semnarea acestuia de către membrii comisiei.

Acest aspect a fost relatat de membrii comisiei care audiaţi în calitate de martori au precizat împrejurările în care Raportul de control le-a fost pus la dispoziţie şi li s-a cerut să-l semneze.

Din declaraţiile membrilor Comisiei a rezultat că Anexele la Raport au fost puse la dispoziţia martorei A.I. de către directorul S.N.L.O., cu ocazia deplasării martorei la Târgu Jiu în data de 8 august 2006, iar ulterior pe data de 17 august 2006 martora A.I. însoţită de C.C. şi D.E.L. s-au deplasat la Târgu Jiu pentru a viziona imobilul care a făcut obiectul reconstrucţiei.

Martorele au declarat constant că nu s-au verificat efectiv documentele care au stat la baza realizării schimbului şi a reconstrucţiei imobilului familiei M. şi că au semnat Raportul pus la dispoziţie de inculpatul P.C.M., având reprezentarea că este un document de uz intern („pentru informarea ministrului"), iar aspectele consemnate se coroborează cu documentele care constituiau Anexele la Raport.

A mai rezultat din probele administrate în cauză că Ordinul nr. 534 din 4 august 2006 a fost prezentat ministrului spre însuşite şi aprobare de către inculpatul P.C.M. înainte de a obţine pe exemplarul 2 avizele direcţiilor de specialitate, contrar prevederilor Regulamentului privind procedurile de elaborare, avizare şi promovare a proiectelor de acte normative iniţiate sau avizate de Ministerul Economiei şi Comerţului, aprobat prin Ordinul nr. 300 din 2 iunie 2005, iar ulterior semnării de către ministru, ordinul a fost prezentat spre avizare secretarului general.

Martora V.V.A. a declarat că menţiunile suplimentare referitoare la avizare pe ordinul aprobat de către ministru au fost făcute de ea la solicitarea inculpatului P.C.M., într-un mod care demonstrează intenţia frauduloasă, respectiv introducerea pe o pagină albă a menţiunilor iar apoi imprimarea acestora pe exemplarul de ordin aprobat.

Pentru a ascunde direcţiilor implicate motivul real al emiterii Ordinului nr. 534 din 4 august 2006 şi destinaţia Raportului de control s-a ocupat de operaţiunile de înregistrare şi avizare a ordinului martora V.V.A., care din dispoziţia inculpatului P.C.M. a solicitat număr de înregistrare la Serviciul contencios anterior obţinerii avizelor şi a procedat la arhivarea ordinului, fără anexă.

Ca urmare s-a înlăturat posibilitatea sesizării neregulilor din cuprinsul Ordinului nr. 534/2006 de către şefii direcţiilor de specialitate şi implicit posibilitatea blocării actului.

Deşi potrivit Regulamentului, Ordinul nr. 534/2006 trebuia adus la cunoştinţă compartimentelor ministerului de către Direcţia Generală Legislaţie, Management, urmând a fi păstrat la Serviciul contencios, inculpatul P.C.M. a dispus comunicarea Ordinului prin cabinetul său, de către martora V.V.A. care, deşi l-a înregistrat pe data de 4 august 2006 l-a comunicat unuia dintre membrii comisiei la 14 august 2006 (martorei C.C.), iar altor membrii, respectiv G.M.S., I.M. şi D.E.L. nici nu l-a comunicat, cu toate că activitatea de control trebuia efectuată în perioada 7 august – 10 august 2006, iar Raportul trebuia finalizat până pe 12 august 2006.

Încălcarea Regulamentului privind elaborarea, emiterea şi comunicarea Ordinului nr. 534/2006 este o dovadă a intenţiei infracţionale a inculpatului P.C.M.

Lipsa unei motivări care a stat la baza emiterii ordinului, neimplicarea direcţiilor de specialitate în elaborarea actului, modul de constituire a Comisiei de control, fără consultarea direcţiilor din care făceau parte persoanele desemnate ca membrii şi care fie se aflau în imposibilitatea de participare la verificări efective, fie nu aveau cunoştinţe de specialitate; necomunicarea ordinului; omisiunea de a încunoştinţa membrii comisiei despre faptul că aspectele vizate în tematică au făcut obiectul unui act de control anterior care se dorea a fi completat, dar şi punerea în circulaţie a unei anexe la ordin, nesemnată de persoanele care au întocmit-o şi stabilirea unei tematici de control neconforme cu art. 1 din Ordinul nr. 534/2006 care se referă la activitatea S.N.L.O. sunt argumente care susţin că prin acţiunile desfăşurate inculpatul P.C.M. a urmărit realizarea unui Raport de control favorabil inculpatului M.I. care să-i servească interesul acestuia în dosarul penal în care era cercetat de D.N.A. pentru fapte de corupţie.

Din probele administrate a mai rezultat că în ziua de 18 august 2006, dată la care urma să se finalizeze prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul în care era cercetat inculpatul M.I. pentru fapte de corupţie, cu adresa nr. 103242 semnată pentru ministru de secretarul de stat P.C.M. a fost înaintat prin fax la D.N.A. un Raport de control, cu referire şi în completare la o adresă anterioară, numărul 102148 din 29 mai 2006, de înaintare a Raportului întocmit cu privire la aceleaşi aspecte de corpul de control al ministrului.

Raportul de control în forma înaintată la D.N.A. în dimineaţa zilei de 18 august 2006 nu a fost rezultatul verificărilor efectuate de membrii comisiei şi nu a fost redactat de către aceştia, fiind pus la dispoziţia lor de către inculpatul P.C.M., din dispoziţia căruia martora V.V.A. a prezentat actul respectiv membrilor comisiei de control cărora le-a solicitat să-l semneze, în împrejurările deja arătate anterior.

Solicitarea adresată membrilor comisiei de a semna un Raport de control tehnoredactat mai înainte de a le fi fost comunicat acestora ordinul prin care au fost desemnaţi în calitate de membrii într-o comisie de control, precum şi înaintarea la D.N.A. a respectivului Raport care conţinea date nereale cu privire la aspectele supuse verificării fără ca Raportul să fi fost însuşit de toţi membrii Comisiei, cu menţiunea de completare la o adresă anterioară şi fără a putea justifica o urgenţă dovedesc implicarea inculpatului P.C.M. în acţiunea de favorizare a inculpatului M.I. şi de falsificare a unui înscris oficial.

Raportul de control întocmit potrivit Ordinului nr. 534/2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului a fost falsificat cu prilejul întocmirii prin atestarea unor fapte nereale şi prin omisiunea cu ştiinţă a referirilor la aspectele de nelegalitate privind realizarea schimbului şi reconstrucţiei gospodăriei familiei M.

În realitate martorii audiaţi au relatat că evidenţele S.N.L.O. relevante în cauză în raport cu tematica controlului nu au fost verificate de către Comisia de control pentru că actele erau ridicate de D.N.A. anterior controlului dispus pentru luna august 2006, astfel că afirmaţia din Raportul pus la dispoziţie de inculpatul P.C.M. referitor la verificările efectuate nemijlocit nu avea suport real.

Celelalte aspecte la care se face referire în actul de inculpare ca reprezentând fapte nereale inserate în Raportul de control dar şi omisiunile cu privire la aspectele de nelegalitate care au guvernat realizarea schimbului şi a reconstrucţiei gospodăriei familiei M. sunt susţinute de înscrisurile existente la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Inculpatul P.C.M. a avut o poziţie procesuală oscilantă, în sensul că iniţial a negat orice implicare în elaborarea, emiterea şi aducerea la îndeplinire a Ordinului nr. 534 din 14 august 2006, susţinând că doar a executat o dispoziţie a ministrului şi că emiterea Ordinului a fost discutată de acesta din urmă cu G.M.S. care ar fi desemnat şi membrii comisiei de control, iar anexa la ordin ar fi fost redactată de martora A.I. în colaborare cu ministrul, pentru ca ulterior în urma confruntărilor efectuate să revină în parte asupra acestor declaraţii.

Apărarea inculpatului P.C.M. în sensul că Ordinul nr. 534/2006 ar fi reprezentat voinţa ministrului este infirmată şi de faptul că, deşi inculpatul a susţinut că Raportul de control întocmit în baza Ordinului s-a dorit a fi o completare la un act de control anterior încheiat în baza Ordinului nr. 62/2005, în realitate în Raportul din 2006 nu s-a făcut nici o referire la actul anterior, iar pe de altă parte au fost vizate exclusiv convenţiile încheiate de C.N.L.O. cu familia M., fără a se face vreo referire la celelalte convenţii de schimb.

Pe de altă parte martorul S.C., care în calitate de ministru a aprobat Ordinul nr. 534 din 14 august 2006 a relatat în faza de urmărire penală că iniţiatorul ordinului a fost inculpatul P.C.M. care în calitatea sa de secretar de stat era abilitat să solicite un control cu privire la activitatea societăţilor din domeniul pe care în coordona, precizând şi faptul că noul act de control nu a avut menirea de a completa actul de control înaintat la D.N.A. la 29 mai 2005.

Aceasta deoarece controlul efectuat în baza Ordinului nr. 62/2005 s-a încheiat doar cu un Raport preliminar, astfel că nu a existat o finalizare în acel caz, urmare a unor presiuni despre care martorul S.C. a susţinut că au fost exercitate de „persoanele interesate".

Acelaşi martor a mai relatat că nu a avut cunoştinţă de conţinutul Raportului de control înaintat la D.N.A. în ziua de 18 august 2006, fiind contactat în dimineaţa acelei zile de inculpatul P.C.M. care i-a spus că Raportul de control întocmit în baza Ordinului nr. 534 din 14 august 2006 a fost finalizat şi că îl va înainta la D.N.A., împrejurare în care martorul i-a comunicat inculpatului că „îl poate înainta dar pe semnătura sa".

În ce priveşte înaintarea Raportului de control la D.N.A., la 18 august 2006, martorul a declarat că „întotdeauna pe adresele de înaintare a unor astfel de acte la organele abilitate exista o viză care purta semnătura sa în calitate de ministru, singura excepţie când nu a existat o astfel de semnătură fiind în cazul Raportului de control întocmit în baza Ordinului nr. 534/2006, când adresa de înaintare a fost semnată de secretarul de stat, inculpatul P.C.M., deşi nu exista o delegare de atribuţii în acest sens.

Martorul a mai relatat că nu a luat cunoştinţă de raportul respectiv nici după înaintarea unui exemplar la D.N.A. în condiţiile arătate şi datorită scandalului generat de trimiterea actului la parchet a hotărât „să stea deoparte".

Deşi iniţial inculpatul P.C.M. a declarat că nu s-a implicat în realizarea actului de control, în urma confruntărilor care s-au efectuat între acesta şi martorii audiaţi în cauză, a recunoscut faptul că a pus la dispoziţia membrilor desemnaţi în Comisia de control, Raportul de control tehnoredactat.

Cu toate că inculpatul a susţinut că Raportul i-a fost înmânat de martora A.I., el nu a putut oferi o justificare a motivului pentru care el a fost cel care a solicitat membrilor Comisiei de control (prin intermediul martorei V.V.A.) să semneze Raportul şi nici motivul pentru care unuia dintre membrii comisiei respectiv martorului G.M.S. i-a pus la dispoziţie Raportul însoţit de Anexe, iar celorlalţi membrii, martorele D.E. şi C.C. doar Raportul de control.

Referitor la apărarea inculpatului P.C.M. în sensul că ar fi semnat pentru ministru adresa de înaintare la 18 august 2006 a Raportului de control la D.N.A. în baza unui acord verbal al ministrului, prima instanţă a considerat-o lipsită de relevanţă în condiţiile în care Legea nr. 90/1991, HG nr. 738 din 3 iulie 2003 şi Ordinul de delegare de competenţe pentru secretarii de stat reglementează modul de reprezentare a ministerului în raporturile cu justiţia, iar în speţă nu a existat un ordin de delegare de atribuţii în acest sens pentru inculpatul P.C.M.

Reţinând situaţia de fapt astfel cum a fost expusă, pe baza probelor administrate în cauză, la care s-a făcut referire, prima instanţă a constatat, că faptele inculpatului care, în calitate de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului în scopul de a-l favoriza pe inculpatul M.I. şi de a zădărnici cercetările într-un dosar în care acesta era cercetat de D.N.A. în legătură cu fapte de corupţie (împrejurare despre care inculpatul P.C.M. avea cunoştinţă deoarece fusese audiat ca martor) s-a implicat în emiterea Ordinului nr. 534 din 14 august 2006 pentru efectuarea unui control al activităţii S.N.L.O., având ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţie a imobilului pentru familia M. (fapte care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. 10/P/2005), iar ulterior inculpatul P.C.M. a pus la dispoziţia membrilor comisiei de control pentru a fi semnat un Raport de control care cuprindea date nereale referitor la aspectele supuse verificărilor, Raport care a fost înaintat la D.N.A. din proprie iniţiativă a inculpatului, mai înainte de a fi adus la cunoştinţa ministrului şi ca urmare la un act de control înaintat anterior aceleiaşi instituţii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. şi respectiv art. 71 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ambele cu referire la art. 12 lit. c) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte pentru care urmează a se dispune condamnarea.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările concrete în care acestea s-au consumat, urmările produse, ţinând seama de dispoziţiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în textele încriminatoare dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, calitatea pe care inculpatul o avea la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii – aceea de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului – este de natură a potenţa gravitatea acestora şi periculozitatea autorului, care avea reprezentarea exactă a acţiunilor sale ilicite şi a consecinţelor care decurgeau din acestea, dar şi impactul negativ pe care faptele sale l-au produs asupra opiniei publice, cu consecinţa prejudicierii şi a imaginii instituţiei din care făcea parte, urmare scandalului public declanşat.

Pe de altă parte, prima instanţă a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală oscilantă, apreciindu-se în raport cu toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) că aplicarea unor pedepse orientate spre un cuantum mediu sunt în măsură să satisfacă scopurile preventiv şi punitiv al pedepsei astfel cum a fost avut în vedere de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cât priveşte modalitatea de executare, având în vedere argumentele expuse prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pronunţarea condamnării reprezentând un avertisment pentru inculpat, astfel încât acesta, chiar fără ca o executare a pedepsei să aibă loc, nu va mai săvârşi infracţiuni.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.C.M.

Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.

S-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a aplicat în mod greşit legea (invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.) şi s-a comis o gravă eroare de fapt (invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.).

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.C.M. nu este fondat.

I. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., constând în greşita aplicare a legii:

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 171/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus sesizarea Tribunalului Sibiu deoarece acolo se judeca, prin admiterea cererii de strămutare şi dosarul inculpatului M.I., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 10/P/2005.

Ca urmare dosarul a fost trimis Tribunalului Sibiu, fiind înregistrat sub nr. 2522/85/2007 (potrivit procesului-verbal nr. 21 din 22 iunie 2007 – fila 6 dosar instanţă).

Cum în cauza de faţă nu sunt incidente aceste din urmă dispoziţii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa competentă material să judece cauza este Tribunalul Sibiu, care a fost legal investit şi pentru a asigura continuitatea soluţionării cauzei, cererea de conexare a celor două dosare a fost respinsă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a constatat, că la data de 30 noiembrie 2008 inculpatul P.C.M. a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 20 Gorj, grupul parlamentar PDL şi având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora competenţa judecării în primă instanţă pentru infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 42 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei supreme.

În ceea ce priveşte critica în sensul că încheierea din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu pronunţată în dosarul nr. 2522/85/2007, prin care s-a respins cererea de conexare, este nelegală şi netemeinică, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 32 C. proc. pen., în caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii se efectuează de aceeaşi instanţă.

Raportând dispoziţiile legale mai sus enunţate la condiţiile speţei de faţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă cererea de conexare a dosarului nr. 2522/85/2007 al Tribunalului Sibiu ce îl privea pe inculpatul P.C.M. la dosarul nr. 432/96/2006 al Tribunalului Sibiu privind pe inculpaţii M.I. şi V.I., cu motivarea că în ultima cauză urma să se efectueze o cercetare judecătorească mai îndelungată, respectiv audierea a peste 63 de martori, efectuarea unor expertize tehnice, contabile, în timp ce în cauza în care a fost trimis în judecată inculpatul P.C.M., cercetarea judecătorească nu presupunea un timp îndelungat.

De altfel, la momentul trimiterii în judecată a inculpatului P.C.M., cercetarea judecătorească în dosarul privindu-i pe inculpaţii M.I. şi V.I. era deja în desfăşurare.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) raportat la art. 37 alin. (3) C. proc. pen., în cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) din acelaşi cod ( în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri, când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune ) cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna. Prin urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei reunirea cauzelor aflate în conexitate sau indivizibilitate, instituind obligaţia reunirii acestora doar pentru cazul prevăzut la art. 33 lit. c) C. proc. pen., astfel încât, cum în cazul de faţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii, în mod corect Tribunalul Sibiu, prin încheierea din 30 ianuarie 2008 a respins cererea de conexare a celor două dosare.

În consecinţă nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., constând în greşita aplicare a legii.

II. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., constând în grava eroare de fapt săvârşită de instanţă :

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului P.C.M. în săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 71 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În aceste împrejurări, inculpatul P.C.M., secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, cu atribuţii de coordonare a Direcţiei de Resurse şi Complexuri Energetice, sub pretinsa motivare a unei informări necesare conducerii ministerului, a elaborat Ordinul nr. 534 din 4 august 2006 pentru efectuarea unui control al activităţii S.N.L.O., având ca tematică verificarea Convenţiilor de Schimb încheiate de C.N.L.O. cu familia M., a obţinut un Raport de Control favorabil inculpatului M.I., iar la data de 18 august l-a înaintat prin fax la Direcţia Naţională Anticorupţie, de urmare la adresa nr. 102.148 din 29 mai 2006, semnând pentru ministru, fără a fi delegat prin ordin.

Potrivit art. 48 din Legea nr. 90/2001, secretarii de stat exercită atribuţii delegate de către ministru; prin ordin al ministrului, secretarii de stat din cadrul MEC, între altele, aprobă actele legate de activităţile din domeniile specifice, cu informarea în scris a ministrului.

Conform Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 300/2005 privind regulamentul referitor la procedurile de elaborare, avizare şi promovare a proiectelor de acte normative, la elaborarea proiectelor de acte normative participă specialişti din cadrul compartimentelor ministerului, sub coordonarea secretarului de stat.

Potrivit art. 5 şi art. 6 din Anexa nr.2 la Ordinul 300/2005, proiectul de act normativ în format tipărit în două exemplare se depune la secretariatul general; exemplarul al doilea al instrumentului de motivare se avizează de iniţiator şi celelalte compartimente implicate în punerea în aplicarea, secretarul general şi secretarul de stat coordonator şi se păstrează la Direcţia Generală Legislaţie şi Management, iar primul exemplar este prezentat ministrului spre aprobare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 534 din 4 august 2008 a fost emis cu încălcarea procedurilor privind elaborarea şi avizarea internă a proiectelor de acte normative, fără consultarea direcţiilor de specialitate, fără o prezentare şi o motivare corespunzătoare a necesităţii emiterii lui, a fost redactat de către inculpatul P.C.M. pe laptop-ul personal (potrivit declaraţiei sale) şi nu a fost supus avizării direcţiilor de specialitate.

Prin acest ordin se dispunea constituirea unei Comisii de control a activităţii S.N.L.O. SA ce viza convenţiile de schimb încheiate de C.N.L.O. cu familia M., stabilirea caracterului confidenţial sau de uz intern al informaţiilor privitoare la perimetrul de licenţă, suprafeţele efectuate de lucrări miniere şi gospodăriile afectate care urmau a fi strămutate sau despăgubite, posturile ocupate de I.M. în perioada 2000-2004 şi capacitatea acestuia de a angaja societatea în raporturi juridice, toate acestea fiind aspecte ce excedau ordinului, întrucât nu vizau obiectul de activitate al S.N.L.O. SA.

Prin acelaşi ordin, inculpatul P.C.M. a procedat la stabilirea Comisiei de Control, la desemnarea membrilor acesteia, fără o consultare prealabilă a conducerii direcţiilor din care fac parte, pe criterii cum sunt imposibilitatea participării efective la activitatea de control sau lipsa cunoştinţelor în domeniul exproprierilor şi al strămutărilor.

Deşi inculpatul P.C.M. cunoştea faptul că în perioada 7-14 august 2008, G.M.S. era plecat în delegaţie şi însuşi ministrul i-a solicitat să desemneze o altă persoană, respectiv pe P.F., acesta, totuşi l-a desemnat pe G.M.S.

Pe de altă parte, ordinul a fost prezentat ministrului spre aprobare înainte de a se obţine pe exemplarul nr. 2 avizele direcţiilor de specialitate, iar pentru a acoperi lipsa acestora, ulterior semnării de către ministru, ordinul a fost prezentat spre avizare secretarului general V.P.

Urgenţa impusă de termenul scurt rămas pentru obţinerea Raportului şi înaintarea lui către DNA şi lipsa consultării specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale Legislaţie şi Management au făcut ca menţiunea "secretar general" să fie efectuată pe exemplarul nr. 1 semnat de ministru, iar nu pe exemplarul nr. 2.

Martora V.V.A. a recunoscut că la solicitarea inculpatului P.C.M. a efectuat menţiuni suplimentare pe ordinul aprobat de către ministru, prin introducerea în calculator pe o pagină albă a menţiunilor şi apoi imprimarea acestora pe exemplarul de ordin aprobat.

Aceeaşi martoră a solicitat număr de înregistrare de la Serviciul Contencios, anterior obţinerii avizelor şi a procedat la arhivarea ordinului fără anexă, astfel încât, nici secretarul general şi nici şefii direcţiilor de specialitate nu au avut posibilitatea sesizării aspectelor de nelegalitate privind forma şi conţinutul ordinului.

Contrar dispoziţiilor legale, inculpatul P.C.M. a dispus comunicarea ordinului prin cabinetul său, respectiv de către martora V.V.A.

Deşi ordinul a fost înregistrat pe data de 4 august 2008, martora V.V.A. l-a adus la cunoştinţa martorei C.C. ( membră a Comisiei ) la data de 14 august 2008, iar altor trei membrii – G.S.M., I.M., D.E.L. nu l-a comunicat.

Deşi se cunoştea că o parte din membrii comisiei se aflau în imposibilitatea efectuării controlului dispus, nu s-au dispus măsuri de înlocuire a acestora.

Din declaraţiile martorilor B.D. şi N.M., rezultă că, în situaţia în care ar fi cunoscut tematica controlului şi destinaţia Raportului, nu ar fi desemnat în Comisie niciun funcţionar din cadrul Direcţiilor pe care le coordonau.

Raportul a fost pus la dispoziţia Comisiei pentru a fi semnat de către inculpatul P.C.M. : la data de 14 august 2008 martora D.E.L. a refuzat să semneze Raportul, solicitând să i se comunice mai întâi ordinul prin care a fost desemnată ca membru al Comisiei de control şi obiectul controlului; martora C.C. a refuzat să semneze un Raport pe care nu îl redactase şi care nu era semnat de niciun alt membru al Comisiei; martorul G.M.S. a procedat la punctarea Raportului cu Anexele şi tematica de control, după care a semnat actul, deşi nu fusese personal la nicio verificare.

Martora A.I. efectuase o deplasare la Târgu Jiu în data de 8 august şi purtase discuţii pe marginea tematicii de control cu persoane din cadrul S.N.L.O. şi CE Turceni, activitate care a fost coordonată de inculpatul P.C.M., care a recunoscut că a anunţat conducerea S.N.L.O. cu privire la deplasarea Comisiei şi s-a desfăşurat sub supravegherea directă a lui M.I.

Martorii T.L., ş.a., au declarat că nu au fost implicaţi în realizarea Convenţiilor de schimb cu familia M.

Întrucât Raportul pus la dispoziţie de inculpatul P.C.M. făcea referire la verificări efectuate nemijlocit de 3 din cei 5 membrii ai Comisiei şi de o vizualizare a imobilului, martorele A.I., C.C. şi D.E.L. au stabilit ca în data de 16 august 2006 să efectueze o deplasare la Târgu Jiu, iar la întoarcere au procedat la semnarea Raportului în forma prezentată de inculpat.

În aceeaşi zi, constatând că potrivit Anexelor la Raport, documentaţia de schimb, documentele privind programele generale de exploatare, programele de investiţii, perimetrul de licenţă sau cele afectate de lucrări miniere fuseseră ridicate de DNA în dosarul nr. 10/P/2005 şi nu puteau fi verificate, s-a convenit la redactarea unui nou Raport în care să nu se mai precizeze că s-au efectuat verificări nemijlocite şi să fie eliminat paragraful cu privire la deplasarea la Târgu Jiu doar a martorei A.I.

Martora A.I. a procedat la redactarea unui Raport de control pe structura celui prezentat de inculpatul P.C.M., cu precizarea expresă că aspectele consemnate corespund discuţiilor purtate la sediul S.N.L.O. şi cu menţiunea că nu s-a stabilit modul cum s-a făcut selecţia firmei de construcţii, modul de derulare a construcţiei şi nici cum s-a făcut mediatizarea preliminatului, raport care a fost semnat de cele trei membre ale Comisei ce se deplasaseră la Târgu Jiu.

Ambele variante de raport au fost duse de martora A.I. la cabinetul ministrului spre a fi supuse examinării şi pentru a discuta pe marginea acestora, dar la momente diferite.

În dimineaţa zilei de 18 august 2006, inculpatul P.C.M. a înaintat la DNA cu adresa înregistrată la cabinetul ministrului şi semnată personal pentru ministru, fără a avea delegaţie în acest sens, Raportul de control semnat de 4 din cei 5 membrii ai Comisiei.

Raportul de control privind situaţia reconstrucţiei gospodăriei familiei M. de către CNL Oltenia SA, întocmit potrivit Ordinului nr. 534/2006 al MEC constituie un înscris oficial falsificat cu prilejul întocmirii de către membrii Comisei de control, prin atestarea unor fapte nereale şi prin omisiunea cu ştiinţă de a insera aspecte de nelegalitate privind realizarea schimbului şi reconstrucţiei gospodăriei familiei M., falsul fiind săvârşit în scopul ascunderii infracţiunilor de corupţie săvârşite de M.I.

Martorii audiaţi au relatat că evidenţele S.N.L.O. relevante în cauză în raport cu tematica controlului nu au fost verificate de către Comisia de control pentru că actele erau ridicate de D.N.A. anterior controlului dispus pentru luna august 2006, astfel că afirmaţia din Raportul pus la dispoziţie de inculpatul P.C.M. referitor la verificările efectuate nemijlocit nu avea suport real.

Inculpatul P.C.M. a avut o poziţie procesuală oscilantă: iniţial a negat orice implicare în elaborarea, emiterea şi aducerea la îndeplinire a Ordinului nr. 534 din 14 august 2006, pentru ca ulterior în urma confruntărilor între acesta şi martorii audiaţi în cauză, a recunoscut faptul că a pus la dispoziţia membrilor desemnaţi în Comisia de control, Raportul de control tehnoredactat.

Deşi inculpatul a susţinut că Raportul de control întocmit în baza Ordinului s-a dorit a fi o completare la un act de control anterior încheiat în baza Ordinului nr. 62/2005, în realitate în Raportul din 2006 nu s-a făcut nici o referire la actul anterior, iar pe de altă parte au fost vizate exclusiv convenţiile încheiate de C.N.L.O. cu familia M., fără a se face vreo referire la celelalte convenţii de schimb.

Martorul S.C., care în calitate de ministru a aprobat Ordinul nr. 534 din 14 august 2006 a relatat în faza de urmărire penală că iniţiatorul Ordinului a fost inculpatul P.C.M. care în calitatea sa de secretar de stat era abilitat să solicite un control cu privire la activitatea societăţilor din domeniul pe care în coordona, precizând şi faptul că noul act de control nu a avut menirea de a completa actul de control înaintat la D.N.A. la 29 mai 2005, că nu a avut cunoştinţă de conţinutul Raportului de control înaintat la D.N.A. în ziua de 18 august 2006, fiind contactat în dimineaţa acelei zile de inculpatul P.C.M. care i-a spus că Raportul de control întocmit în baza Ordinului nr. 534 din 14 august 2006 a fost finalizat şi că îl va înainta la D.N.A., împrejurare în care martorul i-a comunicat inculpatului că „îl poate înainta dar pe semnătura sa".

În faţa instanţei martorul S.C. şi-a precizat poziţia în sensul că „nu a solicitat inculpatului P.C.M. emiterea Ordinului nr. 534 din 14 august 2006 pentru că nu intra în atribuţia sa ci a Direcţiilor de specialitate" menţionând că a discutat cu inculpatul despre necesitatea unui control la societatea respectivă şi că „întotdeauna pe adresele de înaintare a unor astfel de acte la organele abilitate exista o viză care purta semnătura sa în calitate de ministru, singura excepţie când nu a existat o astfel de semnătură fiind în cazul Raportului de control întocmit în baza Ordinului nr. 534/2006, când adresa de înaintare a fost semnată de secretarul de stat, inculpatul P.C.M., deşi nu exista o delegare de atribuţii în acest sens.

Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 90/1991, HG nr. 738 din 3 iulie 2003 şi Ordinul de delegare de competenţe pentru secretarii de stat este reglementat modul de reprezentare a ministerului în raporturile cu justiţia, iar în speţă nu a existat un ordin de delegare de atribuţii în acest sens pentru inculpatul P.C.M.

Instanţa de recurs nu poate avea în vedere susţinerea apărătorului ales al recurentului inculpat, în sensul că inculpatul M.I., printr-o hotărâre a Tribunalului Sibiu, a fost achitat pentru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi infracţiuni de fals în declaraţii ce au legătură cu prezenta cauză, între activităţile infracţionale ale inculpaţilor M.I. şi P.C.M. existând legătură, întrucât, pe de o parte sentinţa pronunţată nu este definitivă, iar pe de altă parte, infracţiunile săvârşite de inculpatul P.C.M., în modalitatea arătată, în raport cu situaţia de fapt reţinută, se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de favorizare a infractorului.

Altfel spus, actele comise în mod concret de către inculpatul P.C.M. reprezintă, prin ele însele, ajutorul dat, cu accepţiunea de sprijin în cadrul anchetei inculpatului M.I., de către Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât inculpatul P.C.M. cunoştea despre existenţa anchetei, fiind el însuşi audiat în calitate de martor, aşa cum rezultă chiar din declaraţia sa, dată în primă instanţă la Tribunalul Sibiu (fila 109 – dosar nr. 211/110/2005 ), neavând relevanţă stadiul în care se afla urmărirea penală a inculpatului M.I.

În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului care, în calitate de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului în scopul de a-l favoriza pe inculpatul M.I. şi de a zădărnici cercetările într-un dosar în care acesta era cercetat de D.N.A. în legătură cu fapte de corupţie (împrejurare despre care inculpatul P.C.M. avea cunoştinţă deoarece fusese audiat ca martor) s-a implicat în emiterea Ordinului nr. 534 din 14 august 2006 pentru efectuarea unui control al activităţii S.N.L.O., având ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţie a imobilului pentru familia M. (fapte care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. 10/P/2005), iar ulterior inculpatul P.C.M. a pus la dispoziţia membrilor comisiei de control pentru a fi semnat un Raport de control care cuprindea date nereale referitor la aspectele supuse verificărilor, Raport care a fost înaintat la D.N.A. din proprie iniţiativă a inculpatului, mai înainte de a fi adus la cunoştinţa ministrului şi ca urmare la un act de control înaintat anterior aceleiaşi instituţii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 71 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. şi respectiv art. 71 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ambele cu referire la art. 12 lit. c) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În concluzie situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită, corespunzător probatoriului administrat în cauză, astfel încât nu subzistă eroarea gravă de fapt, cu consecinţa unei greşite soluţii de condamnare, prevăzută de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocată de inculpatul P.C.M.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.M. împotriva sentinţei nr. 2118 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2522/85/2007.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.M. împotriva sentinţei nr. 2118 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2522/85/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 248/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 25/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 249/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 249/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI