ICCJ. Decizia nr. 256/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 256/2011

Dosar nr.9885/1/2010

Şedinţa publică din 27 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2147 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL prin administrator U.P. împotriva ordonanţei din 29 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi în dosarul nr. 93/P/2009.

A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa din 29 iunie 2009, în dosarul nr. 93/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi având în vedere şi dispoziţiile art. 45 C. proc. pen., art. 52 C. proc. pen. şi ale art. 38 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.L., P.V., T.S. şi M.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., precum şi disjungerea cauzei faţă de C.L., P.V., T.S. şi M.L. şi M.E., declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, fals intelectual în înscrisuri oficiale.

Actul procurorului a reţinut, analizând plângerea petentei în care s-a arătat că judecătorii menţionaţi, din cadrul Curţii de Apel Galaţi şi Tribunalului Galaţi au admis în dosarele societăţii, folosirea unor societăţi comerciale care la data judecării erau radiate, (de exemplu SC M.R.L. SRL Iaşi, astfel recuperându-se la buget suma de 1.400.000 lei, iar M.L. a modificat în procesele judecate, datele pronunţării, ceea ce, ilegal, ar fi acoperit sumele de 5.477.417 lei şi 55.340.000 lei datorate bugetului de stat, toate acestea pentru că au comis infracţiunea de luare de mită ), că aspectele reclamate nu s-au confirmat, fapta neexistând.

Totodată, verificând şi susţinerile petentei, prezentate cu prilejul audierii sale din 26 mai 2009 (în sensul că judecătorii foloseau, pentru a judeca, documente fiscale xerocopiate, care nu aveau certificare conform cu originalul din partea A.N.A.F. – Bucureşti documentele societăţii administrate încă din anul 2006, materialul fiind transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cei reclamaţi fiind vinovaţi prin chiar acţiunile lor), procurorul nu a identificat comiterea vreunei fapte de corupţie care să fie reţinută în sarcina vinovaţilor.

Împotriva ordonanţei, U.P., reprezentant al SC P.F. SRL Galaţi, a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin rezoluţia nr. 411/II-2/2009 din 4 august 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, respingând ca neîntemeiată plângerea.

În baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. petenta a formulat plângere penală la instanţă, motivarea acesteia relevând aceeaşi situaţie de fapt şi aceleaşi susţineri ca cele anterior formulate, solicitând desfiinţarea ordonanţei, a rezoluţiei procurorului ierarhic şi începerea urmăririi penale faţă de toate persoanele sesizate „pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi pentru fapte de corupţie din Legea nr. 78/2000" (fila 4 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), totodată, petentul în sprijinul plângerii, a depus, în copie, acte privindu-l pe Mihai Eduard, funcţionar public D.G.F.P. Galaţi, adrese de la instanţele din raza Curţii de Apel Galaţi, acte de la Administraţia Financiară Galaţi, adrese de la A.N.A.F. – D.G.F.P. Galaţi, hotărâri judecătoreşti în materie comercială, declaraţii fiscale ale societăţii, deconturi privind TVA.

Faţă de dispoziţiile art. 2781 alin. (7) prima instanţă a reţinut că examinând plângerea, se verifică ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, plângerea putând viza numai actul procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deci nu şi dispoziţia de disjungere şi numai faptele reclamate.

În raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că ordonanţa nr. 93/P/2009 din 29 iunie 2009 este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate constatându-se incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a constatat că, în cauză, utilizarea de către petentă a unor documente emanate de la autorităţile fiscale sau hotărâri judecătoreşti în materie comercială nu au conturat că judecătorii reclamaţi, atunci când au pronunţat soluţiile, au fost corupţi; pronunţarea unei soluţii de către magistrat nu înseamnă că aceasta este rezultatul coruperii sale, astfel cum a susţinut petenta, de fapt aceasta chiar subliniind că nu are probe materiale că s-ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., dar că aceasta rezultă din „acţiunile lor", plângerea formulată fiind apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile reprezentantului acesteia, în esenţă pentru neefectuarea de cercetări cu privire la faptele sesizate şi la numiţii M.A. şi M.E.C., deşi acestea fuseseră dovedite.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate de norma precitată.

În cauza de faţă, petenta, nemulţumită de modul de soluţionare a unei cauze în care a fost parte, a conferit relevanţă penală activităţii legal desfăşurată de magistraţi, formulând împotriva acestora plângere penală.

Din verificarea actelor dosarului se constată, însă, că aserţiunile petentei rămân la stadiul de afirmaţii nedovedite, deoarece intimaţii faţă de care, prin ordonanţă, procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale contestată, s-au limitat la a-şi exercita legal atribuţiile specifice funcţiei. Se reţine, totodată, că desfăşurarea activităţii de judecată potrivit legii nu poate constitui infracţiune doar pentru că soluţia pronunţată într-o cauză concretă a nemulţumit pe una dintre părţi, acestea având îndrituirea legală de a exercita căile legale de atac, ce nu pot fi înlocuite de formularea de plângeri penale, care nu pot avea aceeaşi finalitate.

Aşa fiind, se constată că în mod întemeiat faţă de intimaţii judecători procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, actele premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. nerelevând indicii de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală, spre a fi angajată răspunderea penală a magistraţilor.

Totodată, prima instanţă devoluând cauza în mod just, în limitele prevăzute de art. 2781 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a dat o corectă apreciere actelor dosarului, plângerii petentei şi ordonanţei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de netrimitere în judecată dispusă de către procuror, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.

Criticile invocate în recurs exced obiectului cauzei, deoarece în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. instanţa nu are posibilitatea de a verifica decât legalitatea şi temeinicia soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată şi nu a altor soluţii, cum este aceea de disjungere a cauzelor, ce a fost dispusă în speţă. Aşadar, criticile recurentei privind situaţia altor persoane decât cele faţă de care s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată excedau controlului instanţei şi, pe cale de consecinţă, şi obiectului prezentei cauze.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinţei nr. 2147 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1221/44/2009.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 256/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI