ICCJ. Decizia nr. 252/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 252/2010
Dosar nr.1797/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 325 din 3 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.O. împotriva rezoluţiei nr. 1308/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 1308/P/2009 din 22 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori B.V., B.M., P.G. şi V.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2471 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 2531 C. pen., art. 261 alin. (1) C. pen. şi art. 264 C. pen.
Procurorul a reţinut că petentul a formulat plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând tragerea la răspundere penală a magistraţilor procurori B.V., B.M., P.G. şi V.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2471 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 2531 C. pen., art. 257 alin. (1) C. pen., art. 261 alin. (1) C. pen. şi art. 264 C. pen., fapte pretins comise în cadrul instrumentării dosarelor penale nr. 32/P/2009, nr. 156/P/2009, art. 877/II/2/2009 şi nr. 801/II/2/2009.
Efectuându-se actele premergătoare în cauză, s-a stabilit că soluţiile dispuse de procurori în dosarele invocate de petiţionar au fost date în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, s-a constatat că prin rezoluţia nr. 156/P/2009 din 8 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată de magistratul procuror G.P. s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., art. 10 lit. a) şi art. 70 alin. (4) din OUG nr. 47/2006, neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul A.G., directorul penitenciarului Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen., reţinându-se, în esenţă că, în timpul cercetărilor penale (petiţionarul susţinând că a fost ţinut fără cazarmament în perioada ianuarie – noiembrie 2006, că nu i s-au soluţionat cereri privind dreptul său de muncă, nu i s-au eliberat acte din dosarul de penitenciar, că deşi beneficiază de regim semideschis, de executare a pedepsei închisorii, a fost ţinut în regim închis) nu a săvârşit abateri care ar fi putut conduce la reţinerea în sarcina sa a vreunei fapte penale.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 156/P/2009 a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, M.B.
Prin rezoluţia nr. 32/P/2009 din 19 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, emisă de procuror R.V. s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători B.R. şi D.A.C. de la Judecătoria Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 473/II/2/2009 din 11 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, B.V.; s-a reţinut că petiţionarul N.O. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 8811/P din 13 noiembrie 2006, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi trecerea frauduloasă a frontierei, iar prin sentinţa penală nr. 175 din 1 iunie 2007 a Judecătoriei Timişoara s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Prin rezoluţia nr. 376/P/2009 din 19 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus, conform art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul de poliţie judiciară P.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 253 C. pen. şi art. 264 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, B.M., prin rezoluţia nr. 801/II/2/2009 din 5 august 2009.
În raport de aceste aspecte s-a apreciat că plângerea formulată de petiţionar împotriva magistraţilor procurori B.V., B.M., P.G. şi V.R., care au soluţionat cauzele care îl vizau pe N.O., nu poate fi admisă în lipsa unor indicii care să contureze săvârşirea unor fapte penale.
Cu privire la plângerea adresată instanţei, potrivit art. 2781 C. proc. pen. aceasta a reţinut că este nefondată.
S-a reţinut că magistraţii procurori împotriva cărora petiţionarul a formulat plângere, au soluţionat dosarele în raport cu probele administrate (dispunând trimiterea în judecată a inculpatului N.O. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi trecerea frauduloasă a frontierei), sau după caz, prin raportare la actele premergătoare dispuse şi efectuate în celelalte cauze.
În ceea ce priveşte cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.O., acesta avea posibilitatea să solicite instanţei administrarea probelor pe care le aprecia ca fiind utile stabilirii adevărului, iar cu privire la celelalte soluţii adoptate de magistraţii procurori, petiţionarul avea posibilitatea atacării acestora în justiţie conform procedurii instituită prin art. 278 C. proc. pen., lipsind, deci, orice indicii de natură a contura săvârşirea vreunei fapte penale, soluţia dispusă de procuror fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 3 dosar recurs) pentru nelegalitate şi netemeinicie, încălcarea drepturilor procesuale şi comiterea de infracţiuni de către magistraţii implicaţi în soluţionarea cauzelor în care petentul a fost parte.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele de urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor prevăzute art. 10 C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu distincţiile arătate de norma precitată.
În cauza de faţă, procurorul, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a constatat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi.
Într-adevăr, astfel după cum rezultă din verificările dosarului, nemulţumirile petentului privesc, în realitate, modul în care intimaţii procurori au soluţionat diferite cauze în care petentul a fost parte.
Se constată, totodată că intimaţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele legii, interpretarea şi aplicarea legii, precum şi dispunerea unor soluţii în cauzele instrumentate, neputând constitui, prin ele însele infracţiuni, chiar dacă au nemulţumit pe una dintre părţi, astfel că nu există temei pentru angajarea răspunderii penale a acestora.
Criticile invocate de petent se impunea fi prezentate la judecarea cauzei în fond, pe calea declarării căilor de atac şi, respectiv, prin parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 şi următoarele C. proc. pen., ce nu pot fi înlocuite şi/sau completate prin formularea plângerii penale, aceasta neavând finalitatea urmărită de petent, de modificare a unor soluţii dispuse de magistraţi.
Aşa fiind, se constată că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică, fiind în mod just menţinută de prima instanţă, în baza propriei evaluări, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Astfel, se constată ca fiind nefondate motivele invocate în recurs, ele reprezentând, în realitate, critici cu privire la soluţiile dispuse de către intimaţi şi care, după cum s-a argumentat anterior, exced obiectului prezentei cauze.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.O. împotriva sentinţei nr. 325 din 3 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 309/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 255/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
