ICCJ. Decizia nr. 255/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 255/2011
Dosar nr.9496/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1093 din 24 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta T.C. împotriva ordonanţei din 25 martie 2010, dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. În baza art.2 781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost desfiinţată ordonanţa atacată şi trimisă cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale privind pe intimata A.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă că petenta T.C. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 25 martie 2010 dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Prin ordonanţa din 25 martie 2010 dată în dosarul nr. 1470/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.C., deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 323 C. pen. şi disjungerea cauzei faţă de alţi presupuşi făptuitori şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru efectuarea de cercetări cu privire la infracţiunile reclamate de petiţionară.
Prin ordonanţa sus-menţionată, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 4 august 2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, plângerea formulată de petiţionara T.C. împotriva numiţilor: S.C., A.C. (avocat), B.D. (avocat), B.M.N. (notar public) şi M.M. (agent procedural la Judecătoria Tecuci) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii, uz de fals, fals intelectual şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 323 C. pen.
În susţinerea plângerii, petiţionara a arătat că soţul său, S.C., ajutat de ceilalţi participanţi, ar fi obţinut nelegal sentinţa civilă nr. 2756 din 18 decembrie 2008, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre S.C. şi T.C. şi încredinţarea copilului minor tatălui. Astfel în vara anului 2008, a fost atrasă în România pentru un concediu împreună cu familia sa, ocazie în care soţul său şi sora sa, avocatul A.C., I-ar fi solicitat să semneze un act la prietena lor de familie, notarul public B.M.N., care să justifice prezenţa sa şi a fiului pe teritoriul României. A arătat că nu a cunoscut conţinutul actului, pe care l-a semnat în lipsa unui traducător autorizat, întrucât nu cunoaşte şi nu ştie să scrie în limba română.
A mai susţinut că scopul acestui grup de persoane a fost ca minorul M.G. să fie încredinţat soţului său, în cadrul procesului de divorţ, în care martorii ascultaţi au declarat că locuieşte în România, Tecuci, că pe parcursul procesului de divorţ până la pronunţarea hotărârii s-ar fi aflat în locuinţa din Tecuci, dar că a refuzat să se prezinte în faţa instanţei de judecată, deşi cunoştea existenţa procesului de divorţ. În acest sens, a arătat că soţul său, ajutat şi de celelalte persoane, a convins-o pe agentul procedural M.M. să înscrie în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, din 5 decembrie 2008, menţiunea falsă că refuză să semneze, deci că este prezentă în România.
Constatând că A.C., avocat, a dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României, în urma alegerilor din luna noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus, în baza art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
După efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
- la data de 23 septembrie 2008, S.C. a depus la Judecătoria Tecuci cererea de chemare în judecată prin care solicită desfacerea căsătoriei cu T.C., încredinţarea spre creştere şi educare a copilului minor S.M.G. şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere. Prin contractul de asistenţă juridică nr. 3 din 20 septembrie 2008, avocatul B.D. a fost împuternicit de S.C. să exercite activităţile prevăzute pentru exercitarea profesiei de avocat;
- în cauza de divorţ au fost audiate ca martori G.M. şi A.C.
- la termenul de judecată din 4 decembrie 2008, instanţa a dispus acordarea unui termen pentru ca "pârâta să semneze personal de primire, pe citaţie", efectuându-se citarea acesteia prin agent procedural din cadrul Judecătoriei Tecuci. La data de 5 decembrie 2008, agentul procedural M.M. a consemnat în dovada de îndeplinire a procedurii de citare că s-a deplasat la locuinţa numitei T.C., pe care a găsit-o şi, predându-I citaţia, aceasta ar fi refuzat să semneze.
- la data de 18 decembrie 2008, Judecătoria Tecuci a pronunţat sentinţa civilă nr. 2756, prin care s-a dispus admiterea acţiunii formulate de S.C., desfacerea căsătoriei încheiată la 23 decembrie 2005 în Italia, încredinţarea minorului spre creştere şi educare tatălui şi obligarea pârâtei T.C. la plata pensiei de întreţinere.
În cadrul fazei actelor premergătoare, s-a procedat la ascultarea petiţionarei şi a presupuşilor făptuitori, rezultând că susţinerile petiţionarei potrivit cărora A.C. l-ar fi ajutat în vreun fel pe S.C. să obţină o sentinţă civilă favorabilă nu se coroborează cu alte date. Totodată, s-a reţinut că nu au rezultat indicii care să confirme faptul că A.C. ar fi săvârşit vreuna dintre faptele sesizate de petiţionară, iar persoanele audiate au confirmat faptul că declaraţia sa de martor corespundea adevărului, precum şi că aceasta nu a influenţat, nu a intervenit, instigat sau ajutat în vreun fel la comiterea unei fapte penale.
Faţă de cele constatate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.C., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracţiunii şi pentru infracţiunile de fals în declaraţii, fals intelectual şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, întrucât faptele nu există.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluţia nr. 4575/1801/II-2/2010 din 7 mai 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionara a formulat plângere, solicitând, prin apărătorul ales, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea materialului şi începerea urmăririi penale, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.
S-a apreciat că plângerea petiţionarei, formulată la instanţă, este, în parte, fondată, soluţia procurorului fiind netemeinică şi nelegală, în cauză existând indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către intimata A.C.
Astfel, prima instanţă a constatat că există indicii că, în cursul judecării cauzei civile având ca obiect divorţul fratelui său, S.C., de petiţionara T.C. şi încredinţarea minorului, intimata A.C. a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările de care avea cunoştinţă şi despre care a fost întrebată de către instanţă, în sensul dacă pârâta T.C., de cetăţenie italiană, locuieşte în Tecuci.
Urmare declaraţiei intimatei A.C., coroborată de instanţă cu alte probe administrate în cauză şi cu faptul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu petiţionara, la adresa din Tecuci, s-a menţionat că aceasta refuză să semneze, instanţa civilă a pronunţat în lipsa acesteia o hotărâre nelegală, de încredinţare a minorului S.M.G., defavorabilă petiţionarei.
S-a mai reţinut că aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 232 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Galaţi, care a admis apelul declarat de pârâta T.C. împotriva sentinţei civile nr. 2756 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Tecuci, a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, petiţionara a domiciliat în localitatea Castelmmare Del Golfo, provincia Trapani, începând cu data de 3 octombrie 2008, împrejurare dovedită prin certificatul eliberat de către Oficiul de Stare Civilă, depus la dosar în traducere autorizată.
Judecătoria Tecuci, reinvestită cu soluţionarea cauzei având ca obiect divorţ cu minori, prin sentinţa civilă nr. 584 din 1 martie 2010, a admis excepţia de necompetenţă a instanţelor române, reţinând că părţile nu au avut niciodată reşedinţa obişnuită în România, unde au venit doar să-şi petreacă concediul în luna august şi că ultima lor reşedinţă a fost în Italia, la domiciliul pârâtei T.C., acolo unde locuieşte.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere declaraţiile martorilor ascultaţi în cauză, în apărarea pârâtei: T.M., tatăl pârâtei, M.G. şi M.M., care au confirmat că de la începutul lunii octombrie, aceasta a avut reşedinţa în Castelmmare Del Golfo, unde a şi lucrat.
S-a concluzionat că aceste aspecte, coroborate cu împrejurarea că intimata A.C., care a declarat în faţa instanţei civile că din luna august 2008, părţile şi-au stabilit domiciliul în România, Tecuci, (fila 51, dosar nr. 1470/P/2009 al parchetului), adresă la care ea însăşi avea domiciliul, duc la concluzia rezonabilă că, deşi avea cunoştinţă de faptul că pârâta T.C. nu locuieşte în ţară, a afirmat mincinos acest lucru cu ocazia audierii sale în calitate de martor.
Aşa fiind, prima instanţă a admis plângerea petiţionarei, a desfiinţat ordonanţa procurorului şi a trimis cauza în vederea începerii urmăririi penale privind pe intimata A.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
Referitor la celelalte infracţiuni sesizate de petiţionară în plângerea iniţială adresată parchetului, s-a constatat că soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
S-a arătat, în ce priveşte presupusa faptă de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, că s-a reţinut în mod corect că fapta nu există, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat o înţelegere între presupuşii făptuitori indicaţi de petiţionară în actul de sesizare, urmată de crearea unei grupări sau iniţierea formării unei asemenea grupări în scopul săvârşirii de infracţiuni.
În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi fals în declaraţii, s-a reţinut că pentru existenţa acestora legiuitorul a prevăzut anumite cerinţe esenţiale, precum calitatea de funcţionar şi, respectiv, declararea necorespunzătoare a adevărului în faţa unui organ sau unei instituţii de stat ori alte unităţi dintre cele prevăzute la art. 145 C. pen., cerinţe care nu sunt îndeplinite în cauză, din moment ce intimata a avut calitatea de martor într-un proces civil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs:
1. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie criticând-o pentru nelegalitate (prin aceea că au fost încălcate prevederile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., neindicându-se faptele ce urmează a fi constatate şi prin ce mijloace de probă) şi netemeinicie (având în vedere verificările efectuate în etapa actelor premergătoare, respectiv declaraţiile numiţilor S.C., A.C. şi a agentului procedural, cele ale petentei – în sensul că s-ar fi aflat în Italia, nefiind susţinute decât de două acte care nu îndeplineau condiţiile art. 78 C. proc. pen. şi art. 89 C. proc. pen. şi de declaraţia tatălui său; aspectele relevate în hotărârile instanţei civile au fost apreciate ca irelevante, petenta aflându-se în România în timpul procesului de divorţ, neexistând indicii de comitere de către intimata A.C. a infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) pentru ca instanţa să dispună ca procurorul să înceapă urmărirea penală).
2. Intimata A.C.; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursurile sunt fondate şi vor fi admise, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la săvârşirea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative – inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate de norma indicată.
Totodată, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa de judecată, verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de către procuror, în situaţia în care constată că există indicii de comitere a unei infracţiuni care ar putea conduce la începerea urmăririi penale, nefiind incidente cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, desfiinţează soluţia de netrimitere în judecată şi, motivat, trimite cauza procurorului, indicând faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate precum şi prin care anume mijloace de probă, în vederea începerii / redeschiderii urmăririi penale.
Raportând considerentele teoretice anterior expuse speţei de faţă se constată că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică. Astfel, aceasta a apreciat că există indicii de comitere de către intimata A.C. a infracţiunii de mărturie mincinoasă, având în vedere declaraţia dată de aceasta în instanţa civilă în cadrul procesului având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată între petentă şi numitul S.C. (fratele intimatei). Astfel, s-a apreciat că intimata a declarat mincinos că petenta locuia în România, iar în baza acestei declaraţii, instanţa civilă a pronunţat o hotărâre nelegală, defavorabilă petentei (desfiinţată în apel), actele dosarului dovedind că din 3 octombrie 2009 petenta a domiciliat în Italia. Prima instanţă, a apreciat, aşadar, că se impune desfiinţarea ordonanaţei procurorului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata A.C., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
Astfel, în contradicţie cu prevederile exprese ale art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. prima instanţă nu a expus, în considerentele sentinţei atacate, faptele şi împrejurările ce urmau a fi constatate şi prin ce mijloace de probă, exprimând în principal, concluzia asupra existenţei indiciilor de comitere a infracţiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. de către intimată, făcând referire la dovezi administrate de instanţele civile şi nu la cele ce trebuie administrate de procuror.
Se constată, totodată, că reglementarea cuprinsă în art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. urmăreşte asigurarea unui conţinut explicit şi lipsit de echivoc hotărârii prin care o cauză se trimite procurorului, în vederea începerii urmăririi penale, consecutiv desfiinţării unei soluţii de netrimitere în judecată, cerinţă nerespectată de prima instanţă, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
Procedând în maniera amintită prima instanţă a încălcat şi obligaţia de a prezenta motive suficiente care să justifice soluţia adoptată prin invocarea de considerente care să susţină soluţia dispusă, care să demonstreze modul în care instanţa şi-a format convingerea în sensul arătat în dispozitivul sentinţei şi să facă posibil un real control judiciar al hotărârii pronunţate.
Aşa fiind, rezultă că se impune admiterea recursurilor declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Îanlta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimata A.C., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea plângerii petentei primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aceasta urmând a proceda la rejudecarea plângerii şi a da o motivare corespunzătoare soluţiei pe care o va dispune, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. vor fi admise recursurile declarate, va fi casată sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă primei instanţe, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru rejudecarea plângerii petentei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi intimata A.C. împotriva sentinţei nr. 1093 din 24 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4288/1/2010.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru judecarea plângerii petentei T.C. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 256/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
