ICCJ. Decizia nr. 258/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 258/2010
Dosar nr.9939/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 766 din 3 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul B.S.V.. A fost admisă plângerea formulată de petentul C.P., desfiinţate rezoluţiile nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 şi nr. 769/II/2/2008 din 14 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul B.S.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În considerentele acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din 19 mai 2006, petiţionarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – S.B., arătând că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcţiei de către acesta, i-au fost vătămate interesele sale legale.
S-a arătat că în urma dispoziţiei preşedintelui agenţiei, petiţionarul – funcţionar public cu rang de consilier clasa 1, gradul superior, treapta I în cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost detaşat abuziv pentru o perioadă de 6 luni la Administraţia Finanţelor Publice Sector 1- Serviciul de colectare, executare silită, pe un post inferior pregătirii sale şi pentru care nu existau alocate fondurile necesare retribuirii, precum şi faptul că adresa nr. 75.706/2005 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, prin care se solicită Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală detaşarea unui funcţionar, a fost întocmită ulterior emiterii Ordinului nr. 591 din 21 octombrie 2005 prin care a fost detaşat.
De asemenea, s-a menţionat că, în aceeaşi manieră abuzivă, numitul B.S. a iniţiat cercetarea şi sancţionarea disciplinară a persoanei vătămate pe motivul absenţei nejustificate de la locul de muncă, refuzând să ia act de suspendarea din funcţie a persoanei vătămate, în condiţiile în care prin hotărârea nr. 492/1995 a Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, acesta fusese ales lider sindical, situaţie în care, conform art. 81 lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, raporturile de serviciu erau suspendate de drept.
Prin rezoluţia nr. 602/P/2006 din 11 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Sector 5 Bucureşti.
În urma declinării, dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti sub nr. 8602/P/2006 şi înaintat Secţiei 17 Poliţie în vederea efectuării de cercetări.
Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în perioada indicată în plângere era B.S.V.
Urmare a solicitării organelor de poliţie, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat că atribuţiile preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt cele prevăzute la Secţiunea a IV-a – Capitolul I din OG nr. 86 din 28 august 2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 600/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi au fost prevăzute în HG nr. 208 din 17 martie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ abrogat prin art. 25 din HG nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu data de 6 iunie 2007, când a intrat în vigoare noul act normativ, la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 382 06 iunie 2007.
Potrivit legii, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de conducător al instituţiei, are toate prerogativele şi competenţele decizionale care rezultă din obiectivele şi atribuţiile instituţiei, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, inclusiv atribuţii specifice, stabilite prin alte acte normative, precum şi alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Totodată, s-a reţinut punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în legătură cu suspendarea din funcţie a domnului C.P. prin Ordinul nr. 434/2006 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ordin întemeiat pe corespondenţa purtată cu Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici din care rezultă calitatea de lider al S.N.F.P.-A.N.A.F. a petentului.
Faţă de considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul B.S.
Plângerea formulată de petiţionarul C.P. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, prin rezoluţia nr.769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul C.P. a formulat şi a depus plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, cauza înregistrată sub nr. 7328/302/2008.
Prin sentinţa penală nr. 1930 din 24 octombrie 2008 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti a fost admisă plângerea petiţionarului C.P., desfiinţată rezoluţia nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul B.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr.195 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru nelegala citare a intimatului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti sub nr. 2420/302/2009 şi soluţionată prin sentinţa penală nr. 605 din 3 aprilie 2009, în sensul admiterii plângerii, desfiinţării rezoluţiei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul B.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimatul B.S., cale de atac ce a fost soluţionată prin Decizia penală nr. 1617/R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală; a fost admis recursul declarat în cauză, casată în totalitate sentinţa recurată, iar în rejudecare, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii formulate de petiţionarul C.P. împotriva rezoluţiei nr. 8602/P/2006 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că la data săvârşirii faptei în raport de care se solicita cercetarea penală a intimatului B.S. – 10 decembrie 2007, acesta deţinea calitatea de europarlamentar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2420/302/2009.
Asupra excepţiei tardivităţii plângerii invocate de apărătorul intimatului s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008, petiţionarul a formulat plângere la 19 martie 2008 (fila 6 dosar urmărire penală) care a fost însă greşit îndreptată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti la 27 martie 2008 (fila 2 dosar urmărire penală) şi a fost soluţionată de prim procurorul acestei unităţi de parchet la 14 aprilie 2008, în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
S-a constatat că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a rezoluţiei procurorului ierarhic superior, în urma diligenţelor făcute de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 7328/302/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti înaintând numai borderoul pentru trimiterea de corespondenţă (fila 37 dosar nr. 7328/302/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) din care rezultă că rezoluţia nr. 769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008 ar fi fost depusă la poştă, pentru expediere către petiţionar, la 15 aprilie 2008, înscrisul arătat nefăcând, însă dovada, potrivit dispoziţiilor art. 181 C. proc. pen., comunicării soluţiei şi nici măcar a faptului că rezoluţia a fost depusă la poştă spre expediere la 15 aprilie 2008 câtă vreme pe borderou nu a fost aplicată ştampila oficiului poştal care urma să efectueze expedierea, supoziţiile avansate de apărătorul intimatului pe baza adeverinţei eliberate de poştă (aflată la fila 20 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) fiind lipsite de orice fundament şi neputându-se stabili cu certitudine data comunicării rezoluţiei procurorului ierarhic superior, plângerea formulată de petiţionarul C.P. la 22 mai 2008, considerându-se efectuată în termen legal.
Asupra excepţiei privind necompetenţa materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti de a soluţiona plângerea penală formulată de petiţionarul C.P., faţă de momentul dobândirii calităţii de europarlamentar de către B.S.V., s-a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din analiza cronologică a actelor aflate la dosarul cauzei a rezultat că prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din 19 mai 2006, petiţionarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – S.B., arătând că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcţiei de către acesta, i-au fost vătămate interesele sale legale.
Constatând că funcţia de secretar de stat deţinută de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – S.B. nu este asimilată calităţii de membru al guvernului, stabilită exhaustiv prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi că, prin urmare, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi (4) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a dispus prin rezoluţia nr. 602/P/2006 din 11 octombrie 2006, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti.
În timpul efectuării actelor premergătoare de către această unitate de parchet, la data de 30 noiembrie 2007, intimatul B.S.V. a dobândit calitatea de europarlamentar, în urma alegerilor din 25 noiembrie 2007, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 17 şi 19 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, la 3 martie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti a emis rezoluţia nr. 8602/P/2006 împotriva căreia petiţionarul C.P. a exercitat căile de atac prevăzute de lege, descrise anterior.
S-a concluzionat că din coroborarea dispoziţiilor art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rezultă că dobândirea calităţii de europarlamentar de către intimatul B.S.V. după săvârşirea infracţiunii reclamate, determină schimbarea competenţei de soluţionare a plângerii penale, urmărirea penală urmând a se efectua de parchetul corespunzător instanţei căreia, potrivit legii, îi revine competenţa de a judeca cauza în prima instanţă, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste reguli privind competenţa după calitatea persoanei fiind de strictă interpretare, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută, conform de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti în vederea soluţionării plângerii penale formulată de petiţionarul C.P. împotriva intimatului B.S.V., care începând cu data de 20 noiembrie 2007 a dobândit calitatea de membru al Parlamentului European, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. şi art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.
Ca urmare, s-a constatat întemeiată excepţia, a fost admisă plângerea formulată de petiţionarul C.P., desfiinţată rezoluţia nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi rezoluţia nr. 769/II/2/2008 din 14 aprilie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, spre competentă soluţionare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs intimatul criticând-o, după cum rezultă din motivele scrise de recurs (filele 7-11 dosar recurs) pentru greşita respingere a excepţiei tardivităţii plângerii, deşi aceasta a fost formulată la 22 mai 2008, ultima zi de depunere fiind 7 mai 2008, având în vedere răspunsul primit de la Compania Naţională Poşta Română şi faptul că s-a făcut dovada expedierii rezoluţiei către petent la 15 aprilie 2008.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din verificarea actelor dosarului, urmare plângerii penale formulate de petent, prin rezoluţia nr. 8602/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti faţă de intimat s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta a fost atacată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., plângerea fiind formulată la 19 martie 2008 şi soluţionată la 14 aprilie 2008, înscrisurile dosarului nedovedind data comunicării acestei soluţii în condiţiile art. 181 C. proc. pen., borderoul de expediere şi răspunsul Companiei Poşta Română privind termenele de comunicare a corespondenţei neavând această valoare.
Aşadar, în mod corect prima instanţă a apreciat plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. ca fiind formulată în termen, excepţia invocată nefiind fondată.
Cu privire la chestiunea competenţei materiale a organului de urmărire penală s-a apreciat în mod corect incidenţa prevederilor art. 209 alin. (3), (4) C. proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că intimatul a dobândit calitatea de europarlamentar în perioada în care, în cauză, se efectuau acte premergătoare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, ceea ce atrăgea competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în instrumentarea cauzei, nerespectarea normelor de competenţă materială fiind sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că hotărârea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, criticile invocate în recurs de către intimat fiind nefondate şi reluând, în esenţă, aspecte invocate şi în faţa primei instanţe, cu privire la aceasta s-a pronunţat motivat şi în mod just, după cum s-a arătat în cele ce preced.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul B.S.V. împotriva sentinţei nr. 766 din 3 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2420/302/2009.
Obligă recurentul intimat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 259/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
