ICCJ. Decizia nr. 262/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 262/2010
Dosar nr.912/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1641 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.C. împotriva rezoluţiei nr. 559/P/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea formulată la 16 aprilie 2010 petiţionarul V.C. a solicitat tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) a magistratului judecător P.P.M., care a participat, alături de judecătorii S.E. şi B.L., la adoptarea deciziilor nr. 3601/2009 şi nr.1513/2010 ale Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, susţinând că aceste hotărâri ar fi abuzive şi vădit nelegale.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin rezoluţia nr. 559/P/2010 din 7 iunie 2010 a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de magistraţii judecători P.P.M., S.E. şi B.L. din cadrul Curţii de Apel Craiova, cu motivarea că faptele reclamate nu există şi că soluţiile pronunţate de judecători sunt conforme cu legea.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petiţionarul V.C., care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 5877/2777/II/2/2010 din 9 iulie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Împotriva acestei soluţii de netrimitere în judecată, a formulat plângere petiţionarul V.C., care a susţinut că faptele reclamate există, că ele au fost săvârşite cu vinovăţie şi că, urmare a deciziilor nelegale pronunţate de judecători, a fost lipsit de drepturile sale băneşti pentru munca prestată; s-a solicitat trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraţilor judecători care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi care i-au provocat o vătămare a intereselor legale.
Prima instanţă a apreciat că plângerea formulată nu este întemeiată.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate s-a constatat că petiţionarul a chemat în judecată la 14 septembrie 2005 pe pârâta SC R. SRL Craiova solicitând obligarea acesteia la plata unor sume de bani cuvenite pentru executarea unor lucrări de proiectare şi de drepturi salariale pentru activitatea prestată în perioada august-octombrie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 133 din 1 februarie 2006 a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă, a fost admisă în parte acţiunea, dispunându-se obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei septembrie –octombrie 2004, fiind respins restul pretenţiilor.
Curtea de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, prin Decizia civilă nr. 2445 din 20 iunie 2006 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.C.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie în anulare care a fost admisă prin Decizia civilă nr. 193 din 22 ianuarie 2007 a aceleiaşi instanţe, anulându-se Decizia atacată şi fixându-se termen în vederea judecării recursului.
Prin Decizia civilă nr. 1305 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, a fost admis recursul declarat de reclamantul V.C., a fost casată sentinţa civilă nr. 193/2007 şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În rejudecarea cauzei, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata unor sume reprezentând despăgubiri materiale constând în contravaloarea unor drepturi salariale aferente perioadei noiembrie – decembrie 2004, contravaloarea unor lucrări de proiectare efectuate, penalităţi de întârziere în sumă de 1792 lei şi daune morale de 1000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, dispunându-se prin Decizia civilă nr. 3488 din 22 mai 2008 casarea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Prin Decizia civilă nr. 7064 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, s-a dispus admiterea în parte a acţiunii reclamantului şi obligarea pârâtei la plata sumei de 520 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru activitatea prestată în perioada noiembrie-decembrie 2004.
La 8 ianuarie 2009, reclamantul V.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 7064/2008 care a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 3601 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, completul de judecată fiind format din judecătorii P.P.M., S.E. şi B.L.
Ulterior, la 3 decembrie 2009, reclamantul V.C. a solicitat instanţei „să se aducă o completare şi lămurire a dispozitivului hotărârii date prin Decizia nr. 3601 din 1 iunie 2009" pentru ca executarea să vizeze atât sumele datorate, cât şi „actualizarea debitului şi penalităţi".
Această cerere a fost respinsă prin Decizia civilă nr.1513 din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, completul de judecată fiind format din judecătorii P.P.M., S.E. şi B.L., apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 281-2812 C. proc. civ.
Petiţionarul a susţinut că ultimele decizii, nr. 3601 din 1 iunie 2009 şi nr. 1513 din 1 martie 2010, ar fi modificat, în mod nelegal şi abuziv, cele dispuse de Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 4727 din 13 noiembrie 2007. Instanţa a apreciat că această susţinere nefiind corespunzătoare realităţii, sentinţa indicată nefiind modificată prin cele două decizii, ci casată prin Decizia civilă nr. 3488 din 22 mai 2008, a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, reţinându-se cauza spre rejudecare; prin Decizia civilă nr. 7064 din 11 iulie 2008 aceeaşi instanţă a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 520 lei, drepturi salariale pentru perioada noiembrie-decembrie 2004.
S-a reţinut că la pronunţarea deciziilor nr. 3601/2009 şi nr. 1513/2010, ale Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, au fost respectate dispoziţiile procesual civile incidente, iar din examinarea actelor premergătoare nu au rezultat indicii sau probe în sensul că, intimaţii judecători şi-ar fi încălcat, cu rea credinţă îndatoririle de serviciu, producând astfel vătămări ale intereselor legale ale petiţionarului, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale a celor trei judecători pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din cererea de recurs şi precizările formulate (filele 2-3 şi 47-49 dosar recurs) pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a invocat casarea abuzivă de către intimata judecător P.P.M. a deciziei nr. 4727/2007 a Tribunalului Dolj şi rejudecarea cauzei, nelegalitatea hotărârilor Curţii de Apel Craiova, necesitatea rejudecării cauzei la Tribunalul Dolj, prejudicierea petentului prin neacordarea drepturilor băneşti (iniţial recunoscute prin sentinţa nr. 729/2007 a Tribunalului Dolj).
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen. cu distincţiile indicate de norma precitată.
În prezenta cauză procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a dispus cu privire la intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Într-adevăr, nemulţumirile petentului privesc modul de soluţionare a unui litigiu de muncă, astfel încât acestea nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor, deoarece activitatea de jurisdicţie, interpretarea şi aplicarea legii şi actul final al judecăţii, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, nu pot constitui, prin ele însele, infracţiuni.
Aprecierile negative ale părţii cu privire la o hotărâre judecătorească trebuie exprimate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, a căror parcurgere nu poate fi înlocuită de formularea plângerii penale, instituţie juridică având finalitate distinctă.
Nemulţumirile subiective ale petentului nu sunt apte a dovedi comiterea, de către intimaţii judecători, a unor infracţiuni, iar formularea plângerii penale nu poate conduce la o suplimentare a căilor de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.
În speţă intimaţii s-au limitat la a-şi exercita legal atribuţiile de serviciu, împrejurarea că o hotărâre judecătorească a nemulţumit una dintre părţi neputând conduce la concluzia contrară, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Se constată, aşadar, că prima instanţă a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Motivele invocate în recurs nu sunt întemeiate şi reprezintă, în esenţă, critici aduse de petent hotărârilor pronunţate de către intimaţi, astfel că, faţă de motivele anterior prezentate, nu pot fi apreciate ca dovezi de comitere a vreunor fapte penale.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.C. împotriva sentinţei nr. 1641 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7073/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 264/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
