ICCJ. Decizia nr. 269/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 269/2011
Dosar nr.1290/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1281 din 2 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva deciziei penale nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 26/ R din 3 iulie2009 a Judecătoriei Brăila a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuent, această hotărâre devenind definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 356 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila.
Împotriva acestei din urmă decizii petentul a declarat un nou recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.
Cu privire la recursul declarat împotriva acestei din urmă decizii (care a format obiectul dosarului nr. 3898/113/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) instanţa a apreciat că este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen..
Împotriva acestei din urmă decizii recurentul a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil.
Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva deciziei nr. 1281 din 2 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3898/113/2009.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 268/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 285/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|