ICCJ. Decizia nr. 272/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 272/2005
Dosar nr. 214/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 18 mai 2005, petentul C.D. a învederat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de violare a secretului corespondenţei, prevăzută de art. 195 din acelaşi cod, de către intimaţii D.V., procuror şef al secţiei de combatere a corupţiei din cadrul P.N.A., B.I., Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi A.V., chestor general adjunct de poliţie, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
S-a susţinut că, în mod nelegal, magistraţii - procurori au emis şi prelungit, la data de 12 decembrie 2002 şi, respectiv, 9 ianuarie 2003, autorizaţia nr. 60, pentru înregistrarea pe bandă magnetică, a unor convorbiri telefonice, în baza referatelor întocmite în dosarul nr. 197/P/2002.
Actele astfel întocmite au fost înaintate chestorului de poliţie A.. în vederea punerii în executare. Acesta, la rându-i, le-a trimis S.I.P.I. Prahova.
Constatând că plângerea a fost greşit îndreptată, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 381, pronunţată la data de 27 iunie 2005, în dosarul nr. 3085/2005, a trimis-o Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 221 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ şi art. 209 alin. (4) din acelaşi cod, potrivit cărora competenţa efectuării urmăririi penale revine procurorului de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă cauza în primă instanţă, coroborat cu cele ale art. 29 pct. 1 lit. f) din cod, competenţa soluţionării plângerii penale formulată de petentul C.D. revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În susţinerea căii de atac exercitate, petentul a invocat următoarele motive:
1. Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a învestit legal cu plângerea. Având în vedere această împrejurare şi calitatea persoanelor implicate, coroborat cu gravitatea faptelor sesizate şi probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă săvârşirea acestora, instanţa era legal abilitată să judece în fond cauza.
2. În mod greşit s-a reţinut caracterul definitiv al încheierii care, reprezentând o desesizare, este supusă recursului, în raport cu dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., raportat la art. 332 pct. 3 din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 182 din Legea nr. 281/2003.
Trimiterea plângerii, pentru soluţionare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a creat un conflict de interese, având în vedere calitatea persoanelor implicate, în special a făptuitorului V.A. care a trecut la intimidări.
3. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este direct interesat în adoptarea de soluţii ilegale în cauzele ce îl privesc pe petent. Totodată, se constată o vizibilă tergiversare a soluţionării, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a plângerilor penale cu care a fost sesizat direct de către petent sau care au fost repartizate, în acest scop, de către Ministerul Justiţiei, C.S.M. sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A mai susţinut petentul. că, pentru a se dispune în sensul neînceperii urmăririi penale, s-a ajuns chiar şi la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, afirmaţie în sprijinul căreia anexează referatul nr. 19735/1895/2004.
4. Încheierea atacată este lovită de nulitate, în raport cu împrejurarea că, deţinut fiind în Penitenciarul Rahova, în baza unei hotărâri penale definitive, a fost greşit citat la domiciliu, iar la soluţionarea cauzei nu i-a fost asigurat dreptul la apărare, prin desemnarea unui apărător din oficiu.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei, aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării plângerii.
La termenul din 7 noiembrie 2005, fixat pentru judecarea recursului, petentul, prezent în instanţă, personal, a declarat că retrage recursul declarat împotriva încheierii nr. 381 din 27 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3085/2005.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 din acelaşi cod, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de petentul C.D. împotriva hotărârii primei instanţe.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul menţionat va fi obligat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul C.D. împotriva încheierii nr. 381 din 27 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3085/2005.
Obligă petentul C.D., să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 lei vechi), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 271/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 273/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|