ICCJ. Decizia nr. 280/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 280/2004
Dosar nr. 192/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 iunie 1997, Primăria municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 5 Bucureşti au solicitat ca, în contradictoriu cu F.S.M. din România, SC C.I. SA Bucureşti şi P.C., să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1474 din 24 noiembrie 1995, încheiat între pârâţii II şi III, precum şi a Ordinului de repartiţie nr. 118975 din 12 martie 1992, emis de către aceasta în favoarea pârâtului I.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa nr. 1592 din 3 martie 1999, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de închiriere şi ordinului menţionate.
Prin Decizia nr. 253/A din 28 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâţii C.N.F.S.M. România şi P.C., împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2271 din 27 iunie 2000, a admis recursurile declarate de reclamante, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia atacată şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi, împotriva hotărârii primei instanţe.
Cererea de revizuire formulată de pârâta C.N.F.S.M. România, împotriva deciziei instanţei de recurs, a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 1364 din 18 februarie 2004, ca tardiv introdusă.
Împotriva deciziei secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta C.N.F.S.M. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi fără a formula critici cu privire la hotărârea atacată.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 428/2003, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesare şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii procesuale.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu soluţionarea unui recurs declarat, împotriva deciziei prin care secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a soluţionat o cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., tardiv introdusă.
Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De reţinut că, în acelaşi sens dispune şi Legea nr. 304/2004, prin art. 22.
Aşadar, cum, în cauză, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a judecat procesul în primă instanţă, este evident că nu sunt întrunite condiţiile textelor legale menţionate, aşa încât recursul cu care a fost învestit Completul de 9 judecători urmează a fi privit ca inadmisibil.
Pe de altă parte, concluzia inadmisibilităţii recursului rezultă şi din raportarea dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din acelaşi cod, la dispoziţiile art. 24 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, respectiv art. 22 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale, în cazuri limitativ determinate, pronunţă hotărâri irevocabile.
Totodată, aceeaşi soluţie se impune şi în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată cu revizuire era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut, în acest sens, că, prin dispoziţiile art. 328 alin. 82) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului pentru toate cazurile în care revizuirea se cere, pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar să suprime apelul în acest caz.
În cauză, hotărârea a cărei anulare s-a cerut era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare, pe calea exercitării unui nou recurs.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală, constituind o încălcare a principiului legalităţii acestora, apare cu evidenţă ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta C.N.F.S.M. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1364 din 18 februarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. 300/2003.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 28/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 281/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|