ICCJ. Decizia nr. 284/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 284/2004
Dosar nr. 177/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 iunie 2004, petenta SC A.R.P. SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu S.O.R. Bucureşti şi A.N.C.M. – U.C.E.C.O.M. Bucureşti, instanţa de judecată să dispună suspendarea provizorie a sentinţei arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M. - U.C.E.C.O.M. Bucureşti, în dosarul nr. 276/2002, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării aceleaşi hotărâri, promovată pe calea dreptului comun, care formează obiectul dosarului nr. 8737/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cu termen de judecată la 26 octombrie 2004.
În susţinerea cererii de suspendare provizorie a hotărârii, întemeiată pe art. 581 alin. (3) C. proc. civ., petenta a arătat că, prin sentinţa arbitrală menţionată, în lipsa unei convenţii arbitrale, tribunalul arbitral s-a pronunţat în sensul admiterii cererii reclamantei S.O.R. Bucureşti şi a atribuit acesteia, în deplină proprietate, posesie şi folosinţă, 19 imobile şi alte bunuri precizate în cererea de chemare în judecată.
Sentinţa menţionată se află în curs de executare silită.
Pârâta a formulat acţiune în anulare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004, a respins acţiunea în anulare, ca fiind exercitată de o persoană fără calitate procesuală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a formulat recurs, ulterior, promovând şi o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate.
În motivarea acestei cereri, petenta a invocat nelegalitatea evidentă a hotărârii atacate cu recurs şi a arătat că executarea în continuare a hotărârii arbitrale este de natură a crea grave consecinţe asupra activităţii societăţii comerciale, prin producerea unor pagube, care, ulterior, nu ar putea fi reparate.
În fine, cu referire la cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii, petenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 581 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 8993 din 29 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis cererea petentei SC A.R.P. SA Bucureşti şi a suspendat provizoriu executarea sentinţei arbitrale, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii formând obiectul dosarului nr. 8737/2004 al aceleiaşi secţii, reţinând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 403 C. proc. civ.
Împotriva încheierii menţionate, intimata S.O.R. Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe art. 582 C. proc. civ., criticile formulate privind pretinse erori procedurale.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra unei încheieri provizorii de suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către recurentă a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii provizorii, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive este exclusă, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat fiind de strictă aplicare.
Cu privire la încheierile prin care se soluţionează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs excepţia menţionată, privind exclusiv încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii.
Ca atare, încheierea provizorie, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii, urmează, sub regimul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 582 C. proc. civ., invocate de recurentă, constituie o aplicaţie de caz, în considerarea caracterului definitiv al ordonanţei preşedinţiale, nesupusă apelului, astfel că acestea nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu recurs de către reclamantă.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul enunţat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamantă apare ca fiind inadmisibil.
Mai este de reţinut că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4)", la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Drept urmare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunţării încheierii atacate cu recurs de către reclamantă, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 25 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Atribuirea competenţei în sensul menţionat este menţinută şi de dispoziţiile art. 19-21 din Legea nr. 304/2004.
Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum, în cauză, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu judecă procesul în primă instanţă, ci în calea de atac a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi legii speciale.
Or, a recunoaşte o cale de atac în condiţii neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a căilor de atac în dreptul procesual civil, cu referire, în acest caz, şi la dispoziţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător principiului stabilit de art. 129 din Constituţia României, aceleaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, respectiv, a celor privind liberul acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de S.O.R. Bucureşti împotriva încheierii nr. 2370 din 20 iunie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 8993/2004, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.O.R. Bucureşti împotriva încheierii nr. 2370 din 29 iunie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 8993/2004.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 283/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 285/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
