ICCJ. Decizia nr. 289/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 289/2004
Dosar nr. 53/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 aprilie 2001, reclamantul M.R.H. a chemat în judecată Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în cauză, instanţa de judecată să dispună:
- anularea ordinului nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind eliberarea din funcţia de secretar general şi repunerea sa în funcţia în care a fost atestat, în condiţiile Legii nr. 188/1999;
- obligarea pârâtului să comunice Decizia, prin care altă persoană a fost numită în postul menţionat şi anularea acestei din urmă decizii, precum şi comunicarea, respectiv anularea deciziei, prin care a fost interzis accesul reclamantului în instituţia publică cu care este în raporturi de serviciu;
- obligarea pârâtului la plata diferenţei de indemnizaţie legală aferentă lunii februarie 2001;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată (dosarul de fond), reclamantul a arătat că a fost numit, respectiv atestat, în funcţia publică de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, prin ordinele nr. 435 din 11 august 2000 şi 658 din 21 septembrie 2000 ale autorităţii publice centrale menţionate.
În baza OUG nr. 2/2001, a fost înfiinţat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, care a preluat întregul personal al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, agenţia menţionată împreună cu alte două entităţi administrative, fiind reorganizate.
Reclamantul a mai arătat că, pe de altă parte, eliberarea din funcţia publică de conducere deţinută şi numirea într-o funcţie de execuţie, au avut loc în timp ce se afla în concediu, pentru creşterea şi îngrijirea copilului, fără a i se comunica în prealabil modificarea raporturilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Totodată, reclamantul a precizat că ordinul atacat este ilegal şi în raport de împrejurarea că postul de secretar general nu a fost desfiinţat, acesta regăsindu-se în organigrama ministerului nou înfiinţat, conform HG nr. 16/2001, aşa încât, în cauză, nu era incidentă ipoteza prevăzută de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, care să justifice eliberarea din funcţie.
Cu referire la capătul de cerere, privitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale, reclamantul a arătat că măsura dispusă a fost de natură a aduce atingere demnităţii şi reputaţiei sale profesionale, aşa încât, în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 şi următoarele C. civ.
Pârâtul Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, prin întâmpinare (dosarul de fond), a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, arătând că:
- prin HG nr. 16/2001 s-a înfiinţat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, care a preluat atribuţiile Agenţiei Naţionale de Dezvoltare, ceea ce a implicat, firesc, un proces de reorganizare care, între altele, a presupus o serie de schimbări şi la nivel de personal;
- nu sunt temeiuri, pentru ca postul de secretar general nou înfiinţat să nu fie ocupat de o altă persoană. Mai mult, potrivit OG nr. 248/2000, privind modificarea Legii nr. 188/1999, după art. 15 a fost introdus art. 151, prin care s-a stabilit că funcţia publică de execuţie, corespunzătoare funcţiei publice de secretar general şi secretar general adjunct al ministerelor şi al celorlalte organe administrative publice centrale de specialitate, este cea de consilier clasa 1 gradul 1 sau de consilier juridic clasa 1 gradul 1;
- reclamantului nu i-au încetat raporturile de serviciu, acesta fiind trecut din funcţia publică de conducere în funcţia publică de execuţie corespunzătoare acesteia;
- drepturile salariale sunt cele corespunzătoare funcţiei publice de execuţie în care reclamantul a fost trecut;
- atmosfera conflictuală invocată de reclamant este lipsită de relevanţă, asupra soluţionării cauzei;
- în mod corect, reclamantului i-a fost cerută predarea obiectelor de inventar, în raport de împrejurarea că raporturile de muncă au încetat, la iniţiativa acestuia.
În concluzie, pârâtul a arătat că eliberarea reclamantului din funcţia de secretar general este legală, aceasta corespunzând programului de organizare a ministerului.
Prin sentinţa nr. 976 din 28 iulie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat ordinul atacat, în partea privind eliberarea reclamantului din funcţia de secretar general şi a dispus reintegrarea acestuia în funcţia deţinută anterior.
Cererea, privind acordarea daunelor morale, a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 3 din OUG nr. 2/2001, s-a înfiinţat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, prin reorganizarea Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, Direcţiei Generale de Prognoză şi Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională.
Potrivit HG nr. 16/2001, funcţia de secretar general a fost menţinută.
Drept urmare, pârâtul nu a dovedit că a existat o reducere reală a unor posturi de natura celui ocupat de reclamant ci, pur şi simplu, pe postul acestuia a fost numită o altă persoană.
Ca atare, prin ordinul atacat, au fost încălcate dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Totodată, cum reclamantul se afla în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului minor, prin măsura dispusă de pârât, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999.
S-a mai reţinut că ordinul contestat nu este motivat în fapt, iar motivarea în drept este generică.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Criticile formulate de reclamant priveau greşita respingere a capătului de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea contestaţiei reclamantului, invocând următoarele motive:
- instanţa de fond s-a pronunţat, fără a examina apărările formulate prin întâmpinare;
- aceeaşi instanţă s-a pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din HG nr. 16/2001, care au stat la baza emiterii ordinului contestat;
- în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, a avut loc o încetare a raporturilor de muncă ale reclamantului.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1024 din 14 martie 2003, a respins recursurile declarate de către pârâtul Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi de către reclamantul M.R.H., ca nefondate.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, în cauză, nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, privitoare la reorganizarea instituţiei publice şi reducerea unui post de natura celui ocupat de reclamant, aşa încât, în mod corect, acţiunea reclamantului, sub acest aspect, a fost admisă.
Totodată, actul administrativ atacat, sub aspect formal, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, completate cu cele ale legislaţiei muncii, privitoare la motivarea ordinului, existenţa menţiunilor obligatorii, cu referire la termenul de contestare şi organul la care se îndreaptă contestaţia, precum şi comunicarea în termen a actului administrativ.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că, în mod eronat, instanţele au reţinut că funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională a fost menţinută, în urma reorganizării acestei instituţii în cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, astfel că dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost greşit interpretate şi aplicate, iar dispoziţiile imperative ale art. 3 alin. (1) din OUG nr. 2/2001 şi art. 9 alin. (1) din HG nr. 16/2001 au fost încălcate.
Pe de altă parte, ca urmare a desfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, în mod greşit, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Totodată, în raport de împrejurarea că raporturile de muncă ale reclamantului nu au încetat, în mod greşit, s-a reţinut în cauză incidenţa art. 134 alin. (2) C. Muncii.
În fine, titularul acestei căi de atac a mai arătat că, în mod greşit, s-a reţinut de către instanţe nemotivarea ordinului atacat, în raport de împrejurarea că actele normative, la care s-a făcut referire în ordin, exprimă tocmai situaţia de fapt, care a dus la măsura eliberării reclamantului din funcţia publică de conducere deţinută în cadrul agenţiei desfiinţate.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din dispoziţiile art. 2 alin. (1), raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, rezultă că, în concepţia acestui act normativ, sunt funcţionari publici toate persoanele numite în condiţiile legii într-o funcţie publică.
În consecinţă, numai după natura competenţelor atribuite funcţiei, acestea se împart în funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din legea privind statutul funcţionarilor publici.
Ca atare, numirea sau eliberarea din funcţie a unei persoane, independent de natura acesteia, respectiv că este funcţie publică de conducere sau de execuţie, este supusă prescripţiilor acestui act normativ.
Se impune, deci, concluzia, bazată pe text legal, că, la baza exercitării funcţiei publice, stau principiile reglementate prin art. 4 din Legea nr. 188/1999.
Or, unul din principii, stabilit prin art. 4 lit. b) din actul normativ menţionat, priveşte stabilitatea funcţionarilor publici.
Aşa fiind, eliberarea din funcţie şi, după caz, încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, nu poate avea loc decât în condiţiile art. 89-94 din Legea nr. 188/1999.
În cauză, reclamantul a făcut dovada calităţii de funcţionar public şi a numirii sale într-o funcţie publică de conducere, respectiv cea de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, în condiţiile Legii nr. 188/1999, cu referire la HG nr. 382/1999, în anexa căreia postul menţionat este cuprins în organigrama aprobată.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin Ordinul nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, reclamantul M.R.H. a fost eliberat din funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, desfiinţată, şi numit într-o funcţie de execuţie în cadrul acestui minister, nou înfiinţat, respectiv cea de consilier categoria A, clasa 1, gradul 1.
Aşadar, raporturile de serviciu nu au încetat, acestea fiind doar modificate, în sensul eliberării reclamantului din funcţia de conducere şi numirea acestuia în funcţia de execuţie corespunzătoare.
Faţă de această împrejurare, instanţa sesizată cu contestaţia reclamantului avea a examina legalitatea modificării raporturilor de serviciu, cu referire la eliberarea din funcţia publică de conducere, în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi situaţia de fapt rezultată din probele administrate.
Astfel, eliberarea din funcţie poate avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 92 din Legea nr. 188/1999.
Între altele, la lit. b) a articolului menţionat, au fost reglementate două cazuri distincte de eliberare din funcţie, primul privind situaţia în care „autoritatea publică şi-a încetat activitatea".
Or, prin art. 3 alin. (1) din OUG nr. 2/2001, alături de alte instituţii publice, Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională a fost desfiinţată.
Aceasta, alături de Consiliul de Coordonare Economico-Financiară şi Direcţia Generală de Prognoză, şi-a încetat activitatea, prin efectul desfiinţării, în temeiul textului legal menţionat şi ca urmare a înfiinţării Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, ca organ de specialitate a administraţiei publice centrale, cu o nouă structură şi concepţie, pentru activitatea concentrată în noua instituţie, determinată prin acelaşi act normativ.
Ca atare, în contextul legal menţionat, cu referire la desfiinţarea instituţiei publice, eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere, prin ordinul arătat, se încadrează în ipoteza reglementată prin art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1992, aşa încât aceasta apare ca fiind legală, recursul în anulare constatându-se a fi întemeiat, sub aspectul acestei critici.
Pe de altă parte, autorităţile şi instituţiile publice sunt organizate pentru înfăptuirea administraţiei publice şi rezolvarea problemelor variate şi numeroase ce trebuiesc soluţionate, în diverse domenii de activitate.
Este de reţinut, în acest sens, că, deşi, părţi ale autorităţii executive, între ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice de specialitate, respectiv autorităţile administrative centrale autonome, purtând diverse denumiri, sunt deosebiri de substanţă, rezultând din subordonare, necesitatea socială căreia înfiinţarea acestora răspunde şi aria competenţei specializate în cadrul domeniului de activitate.
În consecinţă, este exclusă identitatea dintre ministerul nou înfiinţat şi autorităţile publice desfiinţate, potrivit ordonanţei de urgenţă menţionate.
Corespunzător acestei situaţii, structurile administrative menţionate, având atribuţii specifice, calitativ diferite, au organigrame proprii aprobate, după caz, prin hotărâre de guvern, ordin al ministrului sau ordin al conducătorului autorităţii administrative centrale autonome, în limita numărului de posturi aprobat.
Drept urmare, funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, desfiinţată, şi funcţia de secretar general al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, nou înfiinţat, corespunzând unor entităţi administrative distincte, cu competenţe şi atribuţii diferite, sunt, de asemenea, diferite.
Astfel, în timp ce competenţele ministerului nou înfiinţat priveau activitatea în domeniul prognozei, domeniul dezvoltării regionale, în cea privind parcurile industriale şi zonele defavorizate, precum şi în cea privind mediul de afaceri, competenţele fostei Agenţii Naţionale pentru Dezvoltare Regională priveau cadrul restrâns al dezvoltării regionale.
Mai mult, împrejurarea că cele două funcţii menţionate sunt diferite, inclusiv sub aspectul condiţiilor de ocupare, pe care reclamantul nu le îndeplinea, rezultă din compararea dispoziţiilor art. 3 şi art. 7 alin. (2) din HG nr. 382/2000 şi cele ale art. 2 şi Anexa 1, modulul nr. 4 din HG nr. 16/2001.
Ca atare, în mod eronat, cu neobservarea diferenţelor menţionate, instanţele au reţinut că funcţia de secretar general al fostei agenţii a fost menţinută şi, drept urmare, în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.
În fine, crearea unei funcţii noi de secretar general în cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, rezultă indubitabil din economia OUG nr. 2/2001, act normativ care nu a prevăzut preluarea de către minister a personalului autorităţilor administrative desfiinţate, ori a funcţiilor de conducere pe care le aveau.
De aceea, prin art. 9 alin. (1) din HG nr. 16/2001, a fost prevăzută norma de posturi pentru Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, precum şi termenul de încadrare în numărul de posturi aprobat.
În concluzie, textele legale menţionate exclud interpretarea dată de instanţe, în sensul că postul de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională ar fi fost preluat în noua structură a Ministerului Dezvoltării şi Prognozei.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OUG nr. 2/2001, privind desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, în mod greşit, instanţele au reţinut incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dispoziţie legală de protecţie a funcţionarilor publici ce nu are efecte în cazul desfiinţării autorităţii administrative.
În acelaşi timp, tot cu referire la faptul că reclamantul se afla în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului său minor, chiar dacă dispoziţiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în cauză nu puteau fi aplicate nici dispoziţiile art. 134 alin. (2) C. muncii, care privesc desfacerea contractului de muncă, în timp ce reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere şi încadrat într-o funcţie publică de execuţie, astfel că raporturile de serviciu nu au încetat.
Chiar în ipoteza încetării raporturilor de muncă, ipoteză care nu este incidentă, în speţă, dispoziţiile legale menţionate nu ar fi fost aplicabile, în raport de corectivul stabilit în baza principiului solidarităţii sociale, în consens cu prevederile Cartei sociale europene, prin art. 121 lit. a) din Legea nr. 19/2000, privind dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului, până la vârsta de 2 ani, în cuantum de 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, plătibilă din fondul asigurărilor sociale de stat.
Aşadar, dispunând anularea ordinului Ministerului Dezvoltării şi Prognozei nr. 4 din 11 ianuarie 2001 şi reintegrarea reclamantului într-o funcţie inexistentă, ca urmare a desfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, instanţele au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 3 alin. (1) din OUG nr. 2/2001 şi ale art. 9 alin. (1) din HG nr. 16/2001, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.
Totodată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 34 şi art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, consecinţă a stabilirii eronate a situaţiei de fapt, contrar probelor administrate, din care rezulta încetarea existenţei Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, prin desfiinţare şi nepreluarea postului de secretar general al acestei agenţii de către ministerul nou înfiinţat, instanţele au pronunţat hotărâri supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi, pe fond, va respinge acţiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 1024 din 14 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, împotriva sentinţei nr. 976 din 28 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că:
- Respinge acţiunea reclamantului M.R.H., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, privind anularea ordinului nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind eliberarea acestuia din funcţia de secretar general.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 29/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
