ICCJ. Decizia nr. 301/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 301/2004
Dosar nr. 220/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 100 din 7 iunie 2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat, între alţii, pe inculpatul locotenent de poliţie V.N., la 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut că, efectuând cercetări cu privire la B.E., împotriva căreia se primiseră mai multe plângeri pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, inculpatul locotenent V.N., împreună cu coinculpaţii lt. B.I. şi slt. L.F. (condamnaţi prin aceeaşi sentinţă), din cadrul Secţiei 11 Poliţie Bucureşti, au pretins acestei învinuite, să le dea suma de 600 dolari SUA, pentru a nu fi reţinută şi a o cerceta în stare de libertate, sau suma de 2.000 dolari SUA, în schimbul distrugerii dosarului respectiv.
La data de 1 iulie 2001, după ce a denunţat fapta, procurorului militar, B.E. s-a prezentat la biroul inculpatului lt. B.I., înmânându-i suma de 600 dolari SUA.
Fapta a fost comisă în următoarele împrejurări:
La data de 28 iunie 2001, P.E. şi P.G. au sesizat Secţia 11 Poliţie din Bucureşti, că fiica lor, B.E., studentă, ar fi fost sechestrată în ziua de 27 iunie 2001.
Repartizându-li-se sesizarea, inculpaţii lt. B.I. şi lt. V.N. au depistat apartamentul unde B.E. era ţinută sechestrată, aducând-o pe aceasta, împreună cu soţii M.I. şi M.T., care locuiau în acel apartament, la sediul Secţiei 11 Poliţie. Cu acest prilej, M.T. a depus plângere împotriva numitei B.E., imputându-i faptul că l-a înşelat cu suma de 2.750 dolari SUA.
În aceeaşi zi, a fost depusă plângere, tot la Secţia 11 Poliţie, de către R.A., care a susţinut că B.E. l-a înşelat şi pe el.
Tot în acea zi, Secţia 18 Poliţie a trimis Secţiei 11 Poliţie, prin declinare de competenţă, un alt dosar privind săvârşirea altei infracţiuni de înşelăciune, de către B.E., împotriva căreia inculpatul lt. B.I. a şi emis ordonanţă de reţinere.
În ziua de 29 iunie 2001, B.E. a fost prezentată procurorului şi, pentru că nu s-a emis mandat de arestare preventivă, aceasta a fost readusă la sediul Secţiei 11 Poliţie, unde inculpaţii lt. B.I. şi lt. V.N. i-au comunicat că va fi reţinută încă 24 de ore, în alte două cauze în care se începuse urmărirea penală, dacă nu aduce banii necesari despăgubirii păgubaşilor.
Pentru a nu fi reţinută din nou, B.E. a restituit cu ajutorul părinţilor săi, care i-au adus banii, suma de 2.750 dolari SUA, datorată soţilor M. Fiind chemat la sediul secţiei, ofiţerul desemnat să efectueze cercetarea cu privire la B.E. (inculpatul slt. L.F.), acesta şi-a exprimat intenţia de a o reţine în continuare.
Intervenind în prezenţa ofiţerului care efectua cercetarea penală, inculpaţii lt. B.I. şi lt. V.N., i-au pretins numitei B.E., suma de 600 dolari SUA, pentru a nu mai fi reţinută şi a fi cercetată în stare de libertate. B.E. a fost de acord să dea suma pretinsă, în care scop a stabilit cu inculpatul slt. L.F., ce urma să efectueze cercetarea penală, să se prezinte, pentru a fi ascultată, în ziua de duminică 1 iulie 2001, la ora 1700.
A doua zi, însă, B.E. s-a prezentat la Parchetul Militar Teritorial, unde a denunţat pe inculpaţi, astfel că s-a organizat prinderea acestora în flagrant. În acest scop, B.E. a prezentat 6 bancnote de câte 100 dolari SUA, care au fost tratate cu praf fluorescent şi inscripţionate cu cuvântul „mită". Apoi, pe baza autorizaţiei emise de procuror, în ziua de 1 iulie 2001, s-a aplicat, în interiorul obiectelor de îmbrăcăminte ale denunţătoarei, tehnică specifică de înregistrare audio.
Potrivit înţelegerii anterioare, denunţătoarea B.E. s-a prezentat la ora 1700, din ziua de 1 iulie 2001, la inculpatul slt. L.F., însă acesta a îndrumat-o să se prezinte, mai întâi, la coinculpatul lt. B.I.
Mergând în biroul în care se afla inculpatul lt. B.I., denunţătoarea B.E. i-a înmânat cele 6 bancnote de câte 100 dolari SUA, tratate cu praf fluorescent. După primirea banilor, acest inculpat a părăsit în mare grabă, sediul Secţiei 11 Poliţie, astfel că nu a putut fi prins cu bancnotele tratate chimic asupra sa.
Inculpatul lt. B.I. a revenit la Secţia 11 Poliţie, abia după aproximativ o oră şi jumătate, când, fiind examinat cu lampa UV, s-au descoperit urme de praf fluorescent pe hainele sale.
Împotriva sentinţei au declarat apel, procurorul şi inculpaţii.
Prin Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2003, Curtea Militară de Apel a respins apelul declarat de procuror şi, admiţând apelurile inculpaţilor, a desfiinţat sentinţa, numai cu privire la individualizarea pedepselor. Ca urmare, reţinându-se circumstanţe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., s-a dispus reducerea pedepselor privative de libertate aplicate inculpaţilor, la câte 2 ani închisoare, iar în baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat, executarea pedepsei, pentru inculpatul lt. V.N.
Prin Decizia nr. 6094 din 22 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de procuror şi de cei trei inculpaţi.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, cu privire la inculpatul lt. V.N.
S-a susţinut că soluţia de condamnare a acestui inculpat, este consecinţa unei erori grave de fapt, comisă de instanţe, datorită aprecierii greşite şi incomplete a materialului probator administrat.
S-a relevat, în acest sens, că în dosarul cauzei nu sunt probe certe din care să rezulte că între inculpaţii V.N. şi B.I. a existat o înţelegere, pentru a obţine bani de la B.E., în schimbul neluării măsurii reţinerii faţă de aceasta.
S-a mai învederat că nici expertizele tehnice criminalistice, ce au avut ca obiect examinarea casetelor audio şi video, nu au confirmat participarea inculpatului V.N., la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, din conţinutul acestora rezultând doar convorbiri şi imagini privind pe denunţătoare şi pe ceilalţi doi inculpaţi.
Conchizându-se, s-a subliniat că inculpatul V.N. beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, care nu a fost înlăturată prin probele administrate, astfel că se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că B.E. a susţinut în faţa procurorului, că la data de 29 iunie 2001, după ce a revenit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5, unde s-a considerat că nu sunt probe suficiente, pentru a se lua faţă de ea, măsura arestării preventive, inculpaţii lt. B.I. şi lt. V.N. i-au adus la cunoştinţă, că urmează să fie cercetată şi în alte două dosare, tot pentru înşelăciune, astfel că a fost de acord cu propunerea acestora, de a cere părinţilor să vină cu suma de 2.750 dolari SUA, în scopul de a o restitui soţilor M. Tot B.E. a mai susţinut că, în drum spre arestul Direcţiei Generale a Poliţiei municipiului Bucureşti, inculpatul B.I. i-a cerut să-i dea o sumă de bani, pentru a-i uşura situaţia, iar ulterior, după ce părinţii săi au adus şi predat suma pretinsă de soţii M., inculpatul V.N. i-a pretins, în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi, suma de 600 dolari SUA, pentru a o lăsa în stare de libertate, această sumă fiind predată de ea, inculpatului B.I., în cadrul flagrantului ce s-a organizat în urma denunţului ce l-a făcut la procuror.
Este adevărat că denunţătoarea B.E. a declarat şi în faţa primei instanţe, că inculpatul lt. V.N. i-a cerut 2.000 dolari SUA, pentru a face ca dosarul să dispară sau să dea doar 600 dolari SUA, pentru a fi lăsată în libertate.
Dar, din verificarea în ansamblu a întregului material probator administrat în cauză, se constată că nu există nici o probă sau indiciu care să se coroboreze cu relatările făcute de denunţătoarea B.E., cu privire la inculpatul V.N.
În această privinţă, este de observat că nici unul dintre cei doi coinculpaţi nu face referire la vreo propunere sau intervenţie de genul celor pe care denunţătoarea le atribuie inculpatului V.N.
Tot astfel, nici inculpatul lt. V.N. nu a recunoscut săvârşirea faptei imputate, prin declaraţiile ce le-a făcut, în faţa procurorului şi în faţa instanţei, susţinând constant că nu a pretins sau sugerat denunţătoarei B.E., să dea vreo sumă de bani, în schimbul distrugerii dosarului care o privea sau pentru a fi lăsată în libertate.
De asemenea, din declaraţiile date de P.E. şi P.G., de M.I., precum şi de toţi ceilalţi martori ascultaţi în cauză, nu rezultă nici o împrejurare de natură a confirma susţinerea denunţătoarei B.E., că inculpatul V.N. ar fi fost cel care a fixat sumele pe care să le aducă în schimbul distrugerii dosarului sau pentru a fi lăsată în libertate.
Mai mult, din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză, ca şi din procesele-verbale încheiate la data de 1 iulie 2001, când B.E. a înmânat suma de 600 dolari SUA, lt. B.I., inculpatul lt. V.N. nici nu s-a aflat în sediul Secţiei 11 Poliţie, iar din procesele-verbale încheiate cu ocazia înregistrării pe suport magnetic, a convorbirilor avute de B.E., în sediul poliţiei şi din raportul de expertiză criminalistică, efectuat în această privinţă, asupra casetelor audio şi video, rezultă că inculpatul V.N. nu a fost implicat în nici un fel în primirea banilor aduşi de B.E.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că toate plângerile formulate împotriva denunţătoarei B.E. au fost repartizate, pentru soluţionare, inculpatului lt. B.I. şi locotenentului T.M., care au dispus începerea urmăririi penale, iar inculpatul slt. L.F. a fost desemnat să finalizeze cercetările, inculpatului lt. V.N., care doar a făcut parte din echipa de ofiţeri care au adus-o la poliţie pe B.E., din apartamentul în care fusese sechestrată, nerevenindu-i nici o atribuţie în legătură cu verificarea plângerilor respective.
Or, în aceste condiţii, nu se poate considera că relatarea denunţătoarei B.E., referitoare la inculpatul V.N., s-ar corobora cu împrejurări de natură a convinge că este expresia adevărului, încât, faţă de vădita insuficienţă a materialului probator, cu privire la fapta ce i s-a imputat, s-a reţinut greşit că el a pretins sumele de bani menţionate de denunţătoare.
Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la prezumţia de nevinovăţie, precum şi cu reglementarea dată prin art. 62 din acelaşi cod, modului de apreciere a probelor, se constată că numai prin comiterea unei erori grave de fapt, s-a ajuns la concluzia, de către instanţe, că inculpatul V.N. ar fi săvârşit fapta ce i s-a imputat de denunţătoarea B.E.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză fiind supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din acelaşi cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare, urmează ca această cale extraordinară de atac să fie admisă în conformitate cu art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se caseze hotărârile atacate, cu privire la inculpatul V.N. şi să se dispună achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită ce i s-a imputat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează sentinţa nr. 100 din 7 iunie 2002, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2003, a Curţii Militare de Apel şi Decizia nr. 6094 din 22 decembrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, numai cu privire la inculpatul V.N.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul V.N., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 300/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 302/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
