ICCJ. Decizia nr. 305/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 305/2004
Dosar nr. 156/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin memoriul înregistrat la data de 28 martie 2003, lt.col. (r) MI P.C. a formulat plângere penală împotriva chestorului de poliţie M.D., imputându-i săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. şi de ameninţare, prevăzută de art. 193 din acelaşi cod.
Petiţionarul a susţinut, prin plângerea formulată, că la data de 14 februarie 2001, în timp ce se afla în concediu medical, chestorul M.D., pe atunci şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova, l-a destituit, fără motive legale, din funcţia de adjunct al comandantului şi şef al Poliţiei de Ordine Publică şi Circulaţie Ploieşti, ceea ce i-a lezat demnitatea şi onoarea de ofiţer superior de poliţie şi l-a prejudiciat cu ocazia calculării pensiei.
Petiţionarul a mai susţinut că în timpul verificărilor ce s-au efectuat, la Secţia Parchetelor Militare, cu privire la o plângere anterioară a sa, solicitându-se chestorului M.D. să trimită unele documente necesare acelor verificări, acesta nu le-a transmis, iar adresele prin care procurorul le-a cerut, nu au mai fost găsite.
De asemenea, petiţionarul a relevat că a fost constrâns de către chestorul M.D., să depună raport, prin care a solicitat să fie eliberat din funcţie.
În urma efectuării de acte premergătoare în dosarul nr. 198/P/2003 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, procurorul căruia i s-a repartizat plângerea, prin rezoluţia din 18 iulie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de chestorul M.D., cu privire la săvârşirea celor trei infracţiuni menţionate.
În motivarea rezoluţiei, s-a arătat că eliberarea petiţionarului din funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Ploieşti, a fost decisă prin hotărârea Consiliului de conducere al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova, pe baza căreia chestorul M.D., în calitate de şef al inspectoratului, a semnat ordinul de numire a acestuia într-o altă funcţie, corespunzătoare pregătirii şi capacităţii sale profesionale. S-a subliniat că schimbarea petiţionarului din funcţie a fost necesară, fiind determinată de stilul său de conducere inadecvat şi activitatea managerială defectuoasă, precum şi de starea sănătăţii sale, care a determinat clasarea lui, ca inapt pentru serviciul militar.
Conformându-se dispoziţiilor art. 278 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul s-a plâns procurorului ierarhic superior, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale
Prin rezoluţia din 15 august 2003, a Procurorului şef adjunct al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiţionarul P.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, motivându-se că din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că soluţia adoptată este temeinică şi legală, în care sens însuşi petiţionarul, printr-o cerere semnată de el personal, a recunoscut că nu poate face faţă cerinţelor funcţiei pe care a ocupat-o.
Petiţionarul, prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2003, a formulat plângere împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de chestorul M.D.
În motivarea acestei plângeri, petiţionarul a susţinut că măsura demiterii sale din funcţie a fost abuzivă, lipsită de temei, cauzându-i, totodată, prejudicii, precum şi că nu s-a ţinut seama că au dispărut din dosarul de cercetare penală, mai multe acte depuse de el, iar concluziile asupra cercetării administrative au fost înlocuite.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 97 din 12 mai 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.C. împotriva rezoluţiei din 15 august 2003, emisă în dosarul nr. 198/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a motivat că din actele dosarului rezultă că M.D. nu a acţionat cu rea-credinţă, ci în baza hotărârii adoptate de un organ colegial, care a avut în vedere activitatea defectuoasă a petiţionarului şi sănătatea sa precară.
Conchizându-se, s-a apreciat că fapta chestorului M.D. nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, astfel că rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea neurmăririi penale, este temeinică.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat recurs.
Prin motivele de recurs ce le-a formulat, petiţionarul a susţinut, în esenţă, că sentinţa este nelegală, deoarece nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv la instanţă, în sensul prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Parchetul nu a înregistrat şi cea de a doua plângere, care viza aceeaşi infracţiune şi nici nu a dispus extinderea cercetărilor cu privire la infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen., nu a conexat cele două plângeri, iar în cuprinsul rezoluţiei nu s-a făcut referire la cea de a doua plângere şi nici instanţa nu a luat în considerare solicitarea sa, de a trimite dosarul la procuror, pentru completarea cercetărilor în această privinţă.
S-a mai susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea petiţionarului, de a se administra noi probe, nu a avut în vedere că nu s-au făcut cercetări în legătură cu împrejurarea că a fost destituit din funcţie, în timp ce se afla în concediu medical şi nici în legătură cu precizarea pe care a făcut-o, în sensul că raportul prin care a solicitat eliberarea din funcţie, l-a întocmit şi depus sub ameninţare.
S-a mai susţinut de petiţionar, că sentinţa este şi netemeinică, soluţia pronunţată de instanţa supremă fiind consecinţa greşitei aprecieri a actelor din dosar, determinată de insuficienţa probelor şi de conţinutul tendenţios al documentelor transmise de Ministerul Administraţiei şi Internelor. În acest sens, s-a relevat că s-au luat în considerare atribuţii prevăzute în fişa postului întocmită pentru perioada ulterioară destituirii petiţionarului din funcţie, iar afecţiunile pentru care s-a dispus clasarea, ca inapt, au fost determinate de presiunile psihice exercitate asupra sa după destituire, maladiile pentru care s-a aflat în concediu medical neavând nici o legătură cu Decizia de clasare.
În fine, s-a învederat că rapoartele privind activitatea petiţionarului, se referă la controale efectuate după destituirea sa, precum şi că persoana împotriva căreia s-a plâns, nu putea face aprecieri cu privire la activitatea sa din anul 2000, cât timp a preluat funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova, abia la data de 1 februarie 2001.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţă, măsura eliberării petiţionarului din funcţia de comandă a fost determinată de modul defectuos în care şi-a îndeplinit atribuţiile acelei funcţii, precum şi de starea precară a sănătăţii sale, care a condus, după puţin timp, la clasarea lui, ca inapt pentru serviciul militar.
Situaţiile menţionate rezultă neîndoielnic din actele de control şi celelalte probe aflate în cele două dosare privind actele premergătoare efectuate în legătură cu cele două plângeri penale formulate de petiţionar, iar Decizia de eliberare a acestuia din funcţia de conducere a fost adoptată, aşa cum s-a subliniat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, prin hotărâre a Consiliului de conducere al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova, chestorul M.D. conformându-se, prin ordinul ce l-a semnat, acelei hotărâri.
Or, în aceste condiţii, care relevă că, chestorul M.D. a acţionat numai în scopul realizării intereselor legitime ale instituţiei ce o conducea, iar nu cu rea-credinţă, se justifică pe deplin aprecierea primei instanţe, că funcţionarul respectiv a avut temeiuri reale pentru a aduce la îndeplinire hotărârea consiliului de conducere din care făcea parte.
Examinarea actelor dosarului impune concluzia că prima instanţă a efectuat o verificare completă şi corectă a susţinerilor formulate de petiţionar, precum şi că administrarea de probe suplimentare nu era utilă pentru lămurirea împrejurărilor de care a depins soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, iar prin modul în care a decurs judecata, s-a asigurat neîndoielnica respectare a cerinţelor Convenţiei Europene privind asigurarea dreptului la un proces echitabil şi a posibilităţii de a recurge efectiv la instanţă.
Totodată, complexitatea verificărilor efectuate de procurorul căruia i s-au repartizat plângerile petiţionarului, evidenţiază că aspectele la care el s-a referit, au făcut obiectul cercetărilor de ansamblu care s-au întreprins pentru aflarea adevărului, iar concluzia la care s-a ajuns prin sentinţă, nu poate fi considerată contrară legii sau lipsită de temei.
Contrar celor susţinute de recurent, mai este de observat că ambele plângeri formulate de petiţionar, se află în dosarul privind actele premergătoare efectuate, precum şi că rezoluţia procurorului s-a referit la toate cele trei infracţiuni imputate chestorului de poliţie împotriva căruia el s-a plâns.
În atare situaţie, rezultând că plângerile adresate de petiţionar au făcut obiectul unor verificări complete, efectuate cu respectarea cerinţelor impuse de textele de lege aplicabile, se constată că soluţia primei instanţe, prin care s-au respins criticile formulate cu privire la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, este legală şi temeinică.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului declarat de petiţionar, ca nefondat, cu obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C. împotriva sentinţei nr. 97 din 12 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar, să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 306/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
