ICCJ. Decizia nr. 308/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 308/2004
Dosar nr. 203/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin memoriul, cu care s-a adresat Ministerului Justiţiei - Direcţia Judiciară, petiţionarul S.M. a formulat plângere împotriva judecătorilor M.P. şi F.S. de la Curtea de Apel Alba Iulia, precum şi împotriva judecătorilor V.A. şi N.M. de la Tribunalul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), făcând referire şi la M.C., judecător la Judecătoria Mediaş.
În urma transmiterii memoriului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul desemnat să soluţioneze plângerea, pentru care a fost format dosarul nr. 10709/2455/2002 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a propus, prin referatul din 15 mai 2002, să fie respinsă plângerea, ca neîntemeiată.
La solicitarea petiţionarului, prin adresa nr. 10709/2455 din 29 mai 2003, i s-a comunicat că plângerea a fost respinsă, deoarece, din verificările efectuate, nu au rezultat elemente care să confirme comiterea vreunei fapte penale.
Prin cerere adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2003, petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii formulate împotriva celor cinci judecători.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 178 din 6 iulie 2004, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că din examinarea actelor dosarului rezultă că, în fapt, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, împotriva referatului întocmit de procuror, la data de 15 mai 2002, prin care s-a propus respingerea plângerii îndreptate de el împotriva judecătorilor de la cele 3 instanţe, iar potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., este posibil să fie atacate la instanţă, numai rezoluţiile sau ordonanţele procurorului.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinţei, din actele dosarului rezultă că, prin plângerea sa, petiţionarul a atacat referatul din 15 mai 2002, prin care procurorul căruia i s-a repartizat să soluţioneze plângerea formulată împotriva celor 5 judecători, a propus respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Or, în raport cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea poate fi adresată instanţei, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, numai împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de netrimitere în judecată ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, iar nu şi împotriva referatelor prin care se propune respingerea plângerii.
Aşa fiind, în mod corect s-a apreciat de prima instanţă, că plângerea este inadmisibilă, iar ca urmare, şi recursul a devenit inadmisibil, cât timp exercitarea lui are ca obiect o plângere a cărei soluţionare încă nu revenea competenţei instanţei de a o soluţiona.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului, ca inadmisibil, cu obligarea petiţionarului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul S.M., împotriva sentinţei nr. 178 din 6 iulie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 307/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 309/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|