ICCJ. Decizia nr. 315/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.315/2011
Dosar nr.1824/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 422 din 16 martie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.G. împotriva rezoluţiei din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 923/P/2008.
Prin aceeaşi sentinţă s-au respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de petentele A.E. şi SC C.G. SRL Iaşi împotriva aceleiaşi rezoluţii.
Au fost obligaţi petenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul P.M., fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 272 C. pen., întrucât faptele nu există şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia; S.E.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 12429/2009/219/II/2/2010 din 18 ianuarie 2009.
Procurorii au reţinut că modul de soluţionare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluţia criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 422 din 16 martie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul A.G. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi P.M. şi S.E.A., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 264 şi art. 272 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul în plângerea ce formează obiectul Dosarului nr. 923/P/2008, a susţinut că intimata P.M., în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ar fi distrus o plângere şi înscrisurile anexate, cu scopul de a-i favoriza pe cei împotriva cărora a fost îndreptată sesizarea.
Actele premergătoare efectuate au stabilit că plângerea şi înscrisurile depuse de petent au format obiectul unor dosare penale şi lucrări, care au fost înregistrate pe rolul parchetelor din raza Curţii de Apel Iaşi, dar şi la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sau al instanţelor de judecată, fără a se putea concluziona că procurorul P.M. ar avea vreo legătură cu dispariţia înscrisurilor.
Acest aspect a fost verificat şi de către C.S.M., care a comunicat petentului că susţinerile sale referitoare la dispariţia unor înscrisuri depuse la parchet, nu se confirmă.
Referitor la faptele presupus a fi săvârşite de intimatul magistrat S.E.A., analizând actele şi lucrările dosarului şi-a exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lui obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
Emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc, aspectele invocate de petent în plângerile sale reprezentând apărări şi argumente privind litigiile sale de natură civilă.
De asemenea, nu se poate reţine în sarcina intimatului nici infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reţinut existenţa vreunui ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.G. împotriva sentinţei primei instanţe.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.G. împotriva sentinţei nr. 422 din 16 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 338/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 316/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
