ICCJ. Decizia nr. 319/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr.319/2011

Dosar nr.2338/1/2011

Şedinţa publică din 23 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1637 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6787/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 6185/2921/VIII/1/2010 din 14 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Petentul M.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor care au pronunţat sentinţa civilă nr. 175/ CA din 26 noiembrie 2001 în Dosarul nr. 4251/2001 al Curţii de Apel Iaşi şi Decizia civilă nr. 3323 din 5 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, şi a Ministerului Justiţiei care a refuzat numirea petentului ca procuror, toţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen.

Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 1637 din 1 noiembrie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2781 alin. 1 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, petentul M.L. a declarat recurs, susţinând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 7-11), că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Rezultă aşadar, din cuprinsul normelor legale enunţate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluţie sau ordonanţă a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu priveşte o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat acestuia o soluţie de netrimitere în judecată.

Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., este greşită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenţei unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit instanţa de fond.

Pe de altă parte, plângerea petentului nu conturează nici conţinutul unei plângeri ca act de sesizare al organelor de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în alin. (2) al acestui text legal, întrucât în conţinutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul şi împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârşite făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituţie”.

Soluţia pronunţată de prima instanţă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, întrucât instanţa a procedat la o riguroasă interpretare a normelor arătate, limitarea dreptului de a acţiona în instanţă şi condiţionarea exercitării acestuia de îndeplinirea unor cerinţe legale neconstituind o îngrădire a accesului liber la justiţie.

Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinţei nr. 1637 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6787/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinţei nr. 1637 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6787/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 319/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI