ICCJ. Decizia nr. 316/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.316/2011
Dosar nr.1825/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 204 din 11 februarie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC M. SRL împotriva rezoluţiei din 16 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 424/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 424/P/2009 din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii V.A., M.D.C., S.D., T.T., I.A., S.B., M.L., C.F., I.M. şi V.M., precum şi faţă de magistraţii S.B., S.G. - judecători la Tribunalul Bucureşti, G.C., F.S.A. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi C.D. - procuror la D.N.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 193, art. 194, art. 209, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 8507/4113/II-2/2009 din 26 august 2009.
Procurorii au stabilit că actele efectuate în cauză nu au relevat indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către persoanele nominalizate în plângere, cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei deţinute.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 424/P/2009 din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 204 din 11 februarie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenta SC M. SRL a declarat recurs solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, anularea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale, susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii V.A., M.D.C., S.D., T.T., I.A., S.B., M.L., C.F., I.M. şi V.M., precum şi faţă de magistraţii S.B., S.G. - judecători la Tribunalul Bucureşti, G.C., F.S.A. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi C.D. - procuror la D.N.A., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 193, art. 194, art. 209, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petenta a sesizat organele de urmărire penală sub aspectul că fostul primar general al Mun. Bucureşti, A.V. împreună cu primul lot de intimaţi cu diverse funcţii în cadrul primăriei şi prefecturii ar fi săvârşit infracţiunile prev. de art. 193, art. 194, art. 209, art. 246-248 C. pen., facturând şi încasând chiria aferentă spaţiului în care petenta îşi are sediul social, promovând fraudulos hotărârile Consiliului local al Mun. Bucureşti.
Petenta prin reprezentant legal a considerat că judecătorii S.B. şi S.G. precum şi procurorii G.C., F.S.A. şi C.D. care ar fi instrumentat cauzele privind primul grup de intimaţi, ar fi săvârşit la rândul lor infracţiuni pentru care solicită tragerea la răspundere penală.
Au fost reclamaţi inclusiv „notarii care au autentificat contractele de închiriere” deşi singurul contract este cel din 7 ianuarie 1992 care a şi fost executat cu peste 10 ani în urmă.
Nemulţumirea petentei rezidă în faptul că nu i s-a vândut spaţiul comercial în care-şi are sediul social, datorită restanţelor pe o perioadă de 6 luni consecutiv.
Refuzul vânzării spaţiului respectiv are la bază atât Hotărârea C.G.M.B. nr. 371/2002 cât şi Legea nr. 550/2002 care condiţionează operaţiunea respectivă de inexistenţa restanţelor la plata chiriei precum şi a altor clauze contractuale, cerinţe care nu sunt cumulative ci alternative.
Petenta a acumulat restanţe de 258.315 lei la chirie pentru perioada 1 decembrie 2006 - 31 iulie 2008 şi deşi notificată, în faţa refuzului de a achita debitul, la data de 27 ianuarie 2009 contractul de locaţiune a fost denunţat unilateral de către locatorul SC C. SA.
Cererile de suspendare a executării, recte de anulare a Hotărârii C.G.M.B. nr. 215/2006 şi nr. 248/2006 au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 2445 din 13 aprilie 2007 şi nr. 461 din 19 septembrie 2007 ale Tribunalului Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat hotărâri, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât, instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.
De asemenea, nu a fost identificat niciun indiciu privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către procurorii care au instrumentat cauzele respective.
În cauza de faţă, magistraţii intimaţi procurori şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentei, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
Emiterea de soluţii nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 193, art. 194, art. 209, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Criticile recurentei petente reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluţiei nr. 424/P/2009 din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC M. SRL împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC M. SRL împotriva sentinţei nr. 204 din 11 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7333/1/2009.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 317/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
