ICCJ. Decizia nr. 322/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 322/2004
Dosar nr. 191/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 februarie 2002, reclamantul C.A., tatăl minorei C.E., a chemat în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi pe ministrul E.A., solicitând sancţionarea refuzului nejustificat al celor doi pârâţi, de a anula măsurile disciplinar-administrative luate faţă de fiica sa, a refuzului de a răspunde reclamaţiilor formulate, precum şi anularea măsurilor luate faţă de eleva respectivă, în anul şcolar 2001 - 2002, cu încadrarea acesteia în clasa a VIII-a şi daune materiale şi morale, în sumă de 100.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, s-a învederat că în semestrul II al anului şcolar 2000 - 2001, fiicei reclamantului, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 135 din sectorul 5 Bucureşti, i s-au înscris în mod abuziv mai multe note de 2 şi 4, ca urmare a unei evaluări arbitrare, cu scopul vădit de a atrage pierderea anului şcolar.
S-a relevat, totodată, că, deşi reclamantul a făcut mai multe demersuri şi sesizări, nu s-a dispus să fie efectuate verificări şi nici anchete administrative.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 349 din 3 aprilie 2002, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dispus efectuarea unei verificări, care nu a confirmat susţinerile reclamantului.
Împotriva sentinţei, reclamantul a declarat recurs, susţinând că aprecierile instanţei sunt nelegale, deoarece nu s-a dispus efectuarea unei anchete asupra profesorilor care au evaluat şi notat cunoştinţele elevei.
Recursul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 3856 din 11 decembrie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, motivându-se că prima instanţă a reţinut corect că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat curs cererii reclamantului şi i-a comunicat cele constatate, iar aprecierea cunoştinţelor elevei excede competenţei instanţei, care nu se poate substitui personalului didactic.
La data de 16 decembrie 2002, reclamantul C.A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. A susţinut, în acest sens, că instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra refuzului nejustificat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de a soluţiona cererea de reevaluare a notelor elevei şi, implicit, a celei de revocare a măsurii disciplinar-administrative, precum şi nici asupra refuzului nejustificat al aceluiaşi minister, de a răspunde reclamaţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1285 din 30 martie 2004, a respins cererea de revizuire.
S-a motivat că examinarea cererii de revizuire nu poate fi făcută decât prin prisma prevederilor art. 322 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., iar nu şi sub aspectul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din acelaşi cod, care se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare noi, ceea ce revizuentul nu a pretins şi nici nu a probat.
Apreciindu-se că atât instanţa de recurs, cât şi instanţa de fond au analizat toate motivele invocate şi cererile petiţionarului, pronunţându-se asupra lor, s-a subliniat că împrejurarea că reclamantul nu este mulţumit de rezultatul verificărilor dispuse de autoritatea publică, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi nici nu constituie o nepronunţare a instanţei asupra cererii. Cu privire la cererea de reevaluare a notelor elevei, s-a apreciat că prin ambele hotărâri s-a reţinut legal că instanţa de judecată nu poate cenzura modul de evaluare a cunoştinţelor elevilor, notarea acestora revenind în competenţa exclusivă a cadrelor didactice de specialitate.
Revizuentul C.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea revizuită".
Or, Decizia nr. 3856 din 11 decembrie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă, nu mai era supusă nici unei căi de atac.
Este adevărat că prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ., se prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul".
Dar, această dispoziţie nu este aplicabilă în cauză, nu numai pentru că, prin cererea formulată, nu s-a indicat cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la hotărâri definitive potrivnice, ci şi datorită interpretării ce se impune a fi dată prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
Dispoziţiei din textul menţionat, potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul", nu i se poate da altă semnificaţie, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a urmărit înlăturarea căii de atac a apelului, în eventualitatea în care hotărârea revizuită era susceptibilă de a fi atacată şi pe această cale.
Ca urmare, prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la primul alineat al acestui articol, care pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire să fie îndeplinită condiţia ca însăşi hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existenţă proprie, nu poate fi susceptibilă de alte grade de jurisdicţie, decât acelea existente pentru cererea principală.
Aşa fiind, se constată că Decizia nr. 1285 din 30 martie 2004, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a pronunţat asupra cererii de revizuire formulate de reclamantul C.A., nu este supusă recursului, pentru că nici Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nu era atacabilă pe o asemenea cale.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de revizuent, să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 30 martie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 323/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
