ICCJ. Decizia nr. 325/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 325/2004
Dosar nr. 249/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, emis la data de 14 mai 2003, au fost trimişi în judecată:
- inculpata P.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de uz de fals prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.;
- inculpatul R.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- inculpata P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că, în perioada 1994 - 2002, inculpata P.E. a îndeplinit funcţia de contabil şi, apoi, de contabil-şef la SC M.S. SA, cu sediul în municipiul Buzău, având ca principal obiect de activitate, confecţionarea de încălţăminte în sistem „Lohn".
Societatea comercială menţionată a fost administrată de la data înfiinţării, de directorul general B.I., iar din anul 2000, când acesta a decedat, de fiul său, B.M.
Începând din anul 1998, când a fost numită contabil-şef, inculpata P.E. avea drept de semnătură, alături de cei doi administratori, care erau şi directori generali.
Profitând de încrederea ce-i fusese acordată, precum şi de îmbolnăvirea, urmată de decesul directorului general B.I., inculpata P.E. şi-a însuşit în perioada iunie 1999 - iunie 2002, din fondurile societăţii comerciale menţionate, suma totală de 2.792.819.000 lei, din care 2.257.500.000 lei din contul deschis la B.R.D., sucursala Buzău, iar 238.000.000 lei din contul deschis la Banca I.Ţ., sucursala Buzău, semnând, totodată, în fals pe celelalte persoane autorizate să semneze filele C.E.C.
Pentru a-şi însuşi aceste sume de bani, inculpata P.E. s-a folosit de bilete la ordin semnate în alb de fostul administrator - director general B.I., pe care le-a completat cu sume mai mari, şi pe numele altor furnizori, decât cei vizaţi de conducerea societăţii, cu sume pentru care a menţionat ca beneficiari, firme de la care şi-a procurat diferite bunuri pentru uz personal, precum şi prin efectuarea de plăţi în valută, pentru mărfuri achiziţionate la un curs inferior celui din ziua în care ridica numerarul în monedă străină, modalitate în care realiza o diferenţă pe care o oprea pentru ea.
În scopul acoperirii sustragerilor, inculpata P.E. s-a înţeles cu coinculpatul R.V., care efectua lucrări de reactualizare a programului privind evidenţa contabilă a SC M.S. SA Buzău, să falsifice pe calculator, datele din extrasele de cont emise de B.R.D., sucursala Buzău.
Astfel, inculpatul R.V., primind de la P.E., extrasele de cont originale, întocmea extrasele de cont pe calculator, potrivit menţiunilor făcute de această inculpată, primind, în schimb, între 500.000 – 1.000.000 lei, pentru fiecare extras de cont falsificat. Apoi, inculpata P.E. efectua înregistrările în evidenţa contabilă, pe baza extraselor de cont falsificate la calculator, iar extrasele de cont originale le distrugea.
S-a mai reţinut că inculpata P.E. a reuşit să sustragă suma de 2.257.500.000 lei, din contul deschis de SC M.S. SA,la B.R.D., sucursala Buzău, datorită încălcării de către inculpata P.M., din neglijenţă, a atribuţiilor de serviciu ce i-au revenit în calitate de operator cont în cadrul acestei sucursale.
S-a considerat că această inculpată şi-a încălcat îndatoririle de serviciu, în următoarele două modalităţi:
- a acceptat să elibereze numerar altei persoane, decât casiera A.J., singura împuternicită în acest scop, de către SC M.S. SA, la simpla solicitare a coinculpatei P.E.;
- nu a verificat specimenele de semnătură şi identitatea persoanei care s-a prezentat să retragă sumele din cont, ceea ce a avut drept consecinţă, efectuarea de plăţi greşite şi păgubirea agentului economic menţionat, cu suma de 2.257.500.000 lei.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa penală nr. 183 din 26 septembrie 2003, a condamnat:
1. pe inculpata P.E.:
- la 8 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 74 şi 76 C. pen., precum ş.
- la două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 74 şi 76 C. pen. [pentru această din urmă infracţiune, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod], dispunându-se, în baza art. 33-34 şi a art. 35 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
2. pe inculpatul R.V.:
- la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], constatându-se că această pedeapsă este graţiată în întregime, condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002;
- la un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunându-se, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse.
3. Prin aceeaşi sentinţă, făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 258 C. pen.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi a art. 998 C. civ., s-a dispus:
- obligarea solidară a inculpaţilor P.E. şi R.V. să plătească părţii civile SC M.S. SA Buzău, cu titlu de despăgubiri, suma de 239.230.540 lei, actualizată la data executării, prin indexare în raport cu rata inflaţiei;
- obligarea inculpatei P.E. să plătească părţii civile SC M.S. SA Buzău, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.540.439.160 lei, actualizată la data executării, prin indexare în raport cu rata inflaţiei.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părţii civile SC M.S. SA Buzău, de obligare a inculpatei P.M., solidar cu partea responsabilă civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, la plata sumei de 1.779.669.700 lei, reprezentând despăgubiri.
S-a dispus, totodată, anularea actelor falsificate şi s-a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de R.P.
Prin sentinţă, s-a reţinut că, în perioada 8 septembrie 1999 - 5 iunie 2002, inculpata P.E. a falsificat semnăturile directorilor generali B.I. şi B.M., pe un număr de 72 file CEC şi 33 formulare „ridicare numerar", tipărite de B.R.D., precum şi pe un număr de 16 file CEC tipărite de Banca Ţ., a semnat aceste instrumente de plată, în calitate de contabil-şef, după care s-a prezentat cu documentele respective, la ghişeele celor două bănci, cerând retragerea, din conturile pe care partea civilă le avea la acele bănci, a sumelor de bani înscrise de ea în cecuri.
S-a mai reţinut că operatoarele de cont de la ghişeele celor două bănci, între care şi inculpata P.M., nu au observat că semnătura de pe cecuri, a directorului general al SC M.S. SA, era contrafăcută, astfel că i-au achitat inculpatei P.E., sumele de bani înscrise de aceasta.
S-a constatat că majoritatea cecurilor, respectiv 98, având o valoare totală de 2.257.500.000 lei, au fost plătite de operatoarea de cont P.M.
Verificând concordanţa dintre sumele de bani înscrise de inculpata P.E., în cecurile falsificate şi extrasele de cont eliberate de bancă, prima instanţă a reţinut că această inculpată, în calitate de şef al serviciului financiar-contabil la SC M.S. SA, care îi conferea atribuţii de a efectua înregistrări financiar-contabile şi de a dispune, alături de directorul general, de sumele de bani ale acelei societăţi, aflate în conturi bancare, şi-a însuşit din acele conturi, suma totală de 2.792.819.000 lei, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen.
Subliniind că din actele dosarului rezultă că inculpata P.E. a dat dovadă de multă abilitate, astfel că, în condiţiile în care societatea comercială nu a ţinut o evidenţă strictă a carnetelor de cecuri şi nici nu a sesizat sustragerea succesivă de sume mari din contul său, a reuşit să-şi însuşească, prin imitarea cu ingeniozitate a semnăturilor celor doi directori generali, sumele evidenţiate în raportul de expertiză contabilă, fără ca operatoarele de la ghişeu, obişnuite cu prezenţa aproape zilnică a acestei inculpate, să poată sesiza falsificarea semnăturilor şi scopul urmărit prin retragerea banilor din cont.
Conchizând, prima instanţă a apreciat că materialul probator impune să se reţină că operatoarele de conturi au verificat de fiecare dată concordanţa dintre specimenele de semnătură ale celor doi directori generali care s-au succedat (B.I. şi B.M.) şi semnăturile de pe filele CEC prezentate de inculpata P.E., dar datorită ingeniozităţii cu care au fost realizate aceste din urmă semnături, în lipsa unor diferenţe semnificative, nu puteau să depisteze că acele cecuri erau falsificate.
Ca urmare, examinând conduita inculpatei P.M., în raport cu condiţiile de aglomeraţie de la ghişeele băncilor, precum şi cu prezenţa obişnuită a inculpatei P.E., la ghişeu, care era cunoscută ca persoană cu funcţie de conducere la societatea comercială unde lucra, prima instanţă a ajuns la concluzia că este explicabilă nesesizarea existenţei falsurilor.
S-a relevat că în raport cu această situaţie, nu se poate imputa inculpatei P.M., faptul că nu a observat că P.E. nu avea împuternicire să retragă bani din cont, întrucât, aşa cum reiese din fişele cu specimene de semnături depuse de B.R.D., aceasta din urmă a fost autorizată să dispună de cont.
S-a motivat, în acest sens, că din moment ce inculpata P.E. a fost avertizată să dispună de cont, era de la sine înţeles că, din punctul de vedere al băncii, aceasta avea mandat nu numai pentru semnarea cecurilor, alături de directorul societăţii, dar avea şi împuternicire să retragă bani, din cont, pe bază de cecuri.
S-a învederat că, faţă de această situaţie, inculpata P.M. nu a avut posibilitatea concretă să prevadă că semnăturile efectuate pentru directorul general, nu ar fi ale acestuia, astfel că se impune să se reţină că a acţionat în condiţiile cazului fortuit reglementat prin art. 47 C. pen., ceea ce a atras achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte procedeele de falsificare folosite de inculpata P.E., s-a relevat că în urma acestor manopere, realizate prin completarea cu date nereale, a formularelor de facturi existente la societatea comercială, inculpata respectivă a creat datorii pe care acea societate nu le avea, pentru a acoperi sumele de bani retrase cu ajutorul cecurilor contrafăcute, acte materiale care, în raport cu conţinutul lor concret şi cu interesul la care se referă, se includ în totalitate în sfera obiectului vizat prin art. 290 C. pen.
Referitor la inculpatul R.V., constatând că acesta a falsificat facturile şi extrasele de cont, după ce P.E. şi-a însuşit sumele de bani, pe baza cecurilor falsificate, prima instanţă a motivat că se impune schimbarea încadrării juridice, din complicitate la infracţiunea de delapidare, în infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (2) C. pen.
Împotriva sentinţei, au declarat apel, procurorul, partea civilă SC M.S. SA Buzău, R.P. şi inculpata P.E.
Prin Decizia penală nr. 525 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de R.P. şi inculpata P.E.
Prin aceeaşi decizie, admiţându-se apelurile declarate de procuror şi partea civilă SC M.S. SA Buzău, a fost desfiinţată sentinţa în parte şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus:
- condamnarea inculpatei P.M., la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2), raportat la art. 258 C. pen., constatându-se că această pedeapsă este graţiată în întregime, condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002;
- înlăturarea dispoziţiei de obligare a inculpatului R.V., solidar cu coinculpata P.E., la plata sumei de 239.230.540 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă SC M.S. SA Buzău, precum şi a sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor acestui inculpat;
- obligarea solidară a inculpatei P.M., cu P.E. şi partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău, la plata sumelor de 239.230.540 lei şi de 1.540.439.160 lei, cu titlu de despăgubiri civile, sume care vor fi actualizate la data plăţii, prin indexare în funcţie de rata inflaţiei.
S-a reţinut că însuşirea sumei de 2.257.000.000 lei a fost posibilă datorită neglijenţei manifestată de inculpata P.M., prin încălcarea, din culpă, a îndatoririlor de serviciu, respectiv, prin eliberarea numerarului, fără ca P.E. să fi fost împuternicită să ridice sume de bani, precum şi prin neobservarea falsităţii sau lipsei uneia din semnături, datorită neverificării specimenelor de semnături, cu cele de pe instrumentele de plată prezentate.
S-a motivat că inculpata P.M., cu toată aglomeraţia de la ghişeu, ar fi avut posibilitate să observe că semnăturile de pe filele cec ale celor doi directori generali care s-au succedat, erau contrafăcute, mai ales că unele erau grosolan şi vizibil falsificate, dacă le-ar fi verificat efectiv şi ar fi procedat, prin sondaj, la scanarea acestora.
S-a mai relevat că din actele dosarului rezultă că singura persoană împuternicită de SC M.S. SA Buzău, să ridice bani de la bancă, era casiera A.J., aşa încât şi sub acest aspect, inculpata P.M. şi-a încălcat îndatoririle, prin acceptarea efectuării plăţilor către P.E.
S-a mai motivat că, faţă de condamnarea inculpatului R.V., pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, nu se justifică obligarea sa solidară, la despăgubiri, deoarece prin ajutorul dat de el, coinculpatei P.E., constând în falsificarea a 10 extrase de cont cu grafica B.R.D. şi a 4 facturi fiscale emise de Romtelecom, nu a contribuit la producerea pagubei, ci la ascunderea acesteia, prejudiciul fiind deja cauzat, atunci când el s-a implicat.
Totodată, făcându-se referire la criticile formulate de procuror şi de inculpata P.E., cu privire la individualizarea pedepselor, s-a motivat că acestea au fost stabilite corect, ţinându-se seama de criteriile fixate prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei pronunţate în apel, au declarat recurs, inculpatele P.E. şi P.M., precum şi partea responsabilă civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, aceste recursuri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 2948 din 1 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, invocând temeiurile prevăzute în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I şi pct. 4 teza a II-a C. proc. pen.
S-a susţinut, astfel, că fapta reţinută în sarcina inculpatei P.M., nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, pentru care a fost condamnată, deoarece din actele dosarului nu rezultă că această inculpată, în raport cu împrejurările concrete în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, a avut posibilitate să prevadă consecinţele activităţii sale.
S-a relevat, în acest sens, că din fişele cu specimene de semnături depuse de SC M.S. SA Buzău, la B.R.D., sucursala Buzău, reiese că inculpata P.E. avea drept de semnătură pe cecurile emise de societatea comercială, astfel că salariaţii băncii puteau considera că această inculpată, din moment ce avea împuternicire să semneze cecurile, alături de directorul general al societăţii, era îndreptăţită să efectueze orice altă operaţiune, inclusiv aceea de a ridica sumele de bani, pentru retragerea cărora semnase.
Conchizându-se cu privire la acest aspect, s-a subliniat că nu se justifică reţinerea, ca fapt culpabil, a împrejurării că inculpata P.M. a acceptat ca banii societăţii comerciale să fie ridicaţi şi de P.E., direct, fără să fie prezentă casiera A.J.
S-a mai învederat că se impunea să se aibă în vedere că, faţă de modul ingenios în care P.E. a realizat semnăturile celor doi directori generali, nu i se poate reproşa inculpatei P.M., faptul că nu a sesizat contrafacerea acelor semnături.
În fine, s-a subliniat că, din moment ce semnăturile respective nu au fost privite cu suspiciune de alte şapte operatoare în cont, din care patru de la sucursala Buzău a B.R.D. şi alte trei de la Banca I.Ţ., iar contabila-şefă P.E. era cunoscută ca o persoană din conducerea SC M.S. SA, ce se prezenta cu regularitate la ghişeul băncii, pentru a ridica bani, trebuia să se ajungă la concluzia că nu au existat temeiuri care să justifice aprecierea că inculpata P.M. ar fi avut posibilitate să prevadă că funcţionara respectivă urmăreşte să sustragă sumele de bani, pentru ridicarea cărora s-a prezentat personal.
Ca urmare, susţinându-se că fapta imputată inculpatei P.M., nu întruneşte, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, deoarece nu s-a demonstrat existenţa culpei, în îndeplinirea atribuţiilor funcţiei sale, s-a cerut să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi să se înlăture dispoziţia prin care a fost obligată să plătească despăgubiri.
Totodată, învederându-se că pentru inculpata P.E. s-a dispus deducerea reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 3 martie 2003, deşi din actele dosarului rezultă că inculpata respectivă a fost reţinută la data de 3 februarie 2003, fiind arestată preventiv, în continuare, de la 4 februarie 2003, s-a susţinut că, în acest fel, i s-a stabilit pedeapsa, în alte limite, decât cele prevăzute de lege.
În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor şi sub acest aspect, în vederea deducerii din pedeapsă, a întregii perioade de timp în care inculpata P.E. a fost lipsită de libertate în mod preventiv.
Recursul în anulare este fondat.
- În adevăr, în cazul inculpatei P.M., care nu a avut calitatea de funcţionar public, infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă, potrivit art. 249 alin. (1), cu referire la art. 258 C. pen., în „încălcarea din culpă, de către un funcţionar, a unei îndatoriri, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată, bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori a unei unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane".
Dar, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, inculpata P.M., în calitate de operator de ghişeu, a verificat de fiecare dată, ca şi celelalte operatoare, documentele aduse de persoanele care solicitau ridicarea unor sume de bani, precum şi semnăturile de pe filele CEC prezentate, prin compararea vizuală a acestora, cu specimenele de semnături din fişele persoanelor împuternicite, fără să sesizeze diferenţe de natură a crea suspiciuni, ceea ce şi explică faptul că nici una dintre celelalte şapte operatoare de ghişeu, care nu au sesizat astfel de diferenţe, nu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
De altfel, este de observat că inculpata P.E. a declarat la procuror că şi-a însuşit suma de 2.792.819.000 lei, prin folosire de bilete la ordin, semnate în alb de administratorul societăţii B.I., precum şi de ordine de plată semnate în alb, de acelaşi administrator, precum şi de fiul acestuia, devenit administrator, după decesul tatălui său.
Mai este de reţinut că din extrasele proceselor-verbale rezultă că inculpata P.E. a fost împuternicită succesiv, de Consiliul de Administraţie al SC M.S. SA, să semneze documentele de bancă, menţionându-se chiar că „documentele de plăţi şi încasări vor fi semnate cu o singură semnătură".
Or, cât timp o mare parte din cecurile în litigiu au avut semnăturile efectuate în alb, de înseşi persoanele autorizate, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit în cadrul serviciului criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Buzău, neputând infirma precizările făcute în această privinţă de inculpata P.E., iar prezentarea acestei inculpate, pentru a ridica sumele de bani cerute, nu numai că nu putea să creeze vreo suspiciune, operatoarelor de ghişeu, dar era chiar de natură a sublinia legitimitatea operaţiunii, datorită garanţiei ce o oferea preluarea banilor, de către însăşi persoana ce îndeplinea funcţia de contabil-şef al societăţii beneficiare, împuternicită de consiliul de administraţie, cu drept de semnătură pentru documentele bancare.
În raport cu aceste condiţii cu totul speciale, menite să scoată în evidenţă încrederea deplină a societăţii comerciale beneficiare, în contabilul ei şef, nu se mai putea pretinde operatoarelor de ghişeu să manifeste suspiciune cu privire la credibilitatea semnăturilor de pe filele CEC şi ordinele de plată, din moment ce au fost prezentate de însăşi P.E., în calitate de contabil-şef.
De aceea, se impunea ca instanţele să constate că inculpata P.M. nu putea să prevadă că P.E, prezentându-se să ridice personal sumele pentru care semnase filele CEC şi ordinele de plată, în calitate de contabil-şef autorizat să efectueze acele semnături, de către consiliul de administraţie al societăţii comerciale beneficiare, va sustrage sumele respective.
Aşa fiind şi cum, în accepţiunea prevederilor art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen., fapta se consideră săvârşită din culpă, numai atunci când cel care nu a prevăzut rezultatul faptei sale, „trebuia şi putea să-l prevadă", este evident că, sub acest aspect, nu se justifică reţinerea culpei inculpatei P.M.
Pe de altă parte, faţă de împrejurarea incontestabil reţinută că această inculpată, nu a prevăzut că P.E. urmărea să-şi însuşească sumele de bani, pentru care a prezentat documente aparent legale, pentru a le ridica, nu se poate considera că a existat culpă din partea sa, nici în forma reglementată la art. 19 pct. 2 lit. a) C. pen., care se referă la ipoteza, când autorul „prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce".
Tot astfel, în raport cu această imprevizibilitate, ce nu putea fi evitată sau preîntâmpinată de inculpata P.M., care atrage achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se constată că nu se justifică nici obligarea inculpatei respective, solidar cu B.R.D., sucursala Buzău, să plătească sumele ridicate de P.E., în calitate de contabil-şef.
Sub acest aspect, eliberarea de numerar, din contul deschis la o bancă, contabilului-şef cu drept de semnătură, autorizat de Consiliul de administraţie al societăţii comerciale beneficiare, să efectueze operaţiuni prin cont, a fost greşit considerată ca încălcare a atribuţiunilor de serviciu, de natură a atrage răspunderea materială a operatorului de ghişeu.
În raport cu specificul operaţiunilor bancare, rezultat din evoluţia aplicării în practică a normelor de încasări şi plăţi aprobate de Banca Naţională a României, societatea comercială, păgubită prin activitatea propriului ei contabil-şef, cu drept de semnătură şi autorizat să efectueze operaţiunile prin cont, nu se poate îndrepta, pentru recuperarea pagubelor cauzate de prepusul ei, ales fără diligenţa necesară şi insuficient supravegheat, împotriva unităţii bancare care a efectuat plăţile şi a prepuşilor ei, cât timp nu s-a reţinut în sarcina acestora, săvârşirea unei fapte penale generatoare de prejudiciu.
De altfel, în această privinţă, instanţele de apel şi de recurs nici nu au fost preocupate să limiteze întinderea presupusei răspunderi civile a inculpatei P.M., în raport cu sumele eliberate de ea, personal, din contul SC M.S. SA, extinzând fără nici un temei, răspunderea civilă a inculpatei respective, solidar cu B.R.D., sucursala Buzău, şi pentru sumele eliberate de alte operatoare, chiar de la o altă bancă (Banca Comercială I.Ţ. SA), care nu au fost trimise în judecată.
În consecinţă, constatându-se că, în ceea ce priveşte pe inculpata P.M., nu sunt întrunite, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 258 C. pen., precum şi că nu sunt temeiuri pentru obligarea acestei inculpate, solidar cu B.R.D., sucursala Buzău, să plătească despăgubiri, părţii civile SC M.S. SA, urmează a se reţine existenţa cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi a se dispune, în baza art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. b) din acelaşi cod, casarea în parte a celor trei hotărâri, în sensul achitării acestei inculpate, pentru infracţiunea menţionată, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum şi al exonerării sale şi a părţii responsabile civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, de obligaţia de a plăti despăgubiri, părţii civile.
Totodată, în legătură cu invocarea prin recursul în anulare, a temeiului de casare prevăzut la art. 410 alin. (1) pct. 4 teza a II-a C. proc. pen., referitor la deducerea duratei reţinerii şi arestării preventive, din pedeapsa aplicată inculpatei P.E., se constată următoarele:
Atât prin hotărârea pronunţată în primă instanţă, cât şi prin deciziile pronunţate în apel şi în recurs, s-a dedus, din durata pedepsei privative de libertate aplicată inculpatei P.E., timpul reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 3 martie 2003, până la data adoptării fiecăreia dintre cele trei hotărâri.
Or, din ordonanţă rezultă că măsura reţinerii inculpatei P.E. a fost luată şi adusă la îndeplinire în ziua de 3 februarie 2003, iar din ordonanţa procurorului şi mandatul de arestare, mai reiese că la data de 4 februarie 2003 s-a luat şi pus în executare, măsura arestării preventive a acestei inculpate, fiind menţinută în continuare, în stare de arest.
Aşa fiind, se constată că instanţele, numai prin încălcarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 350 alin. (1), art. 381 alin. (1) şi ale art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., nu au dedus, din durata pedepsei aplicate, întreaga perioadă de timp, în care inculpata menţionată a fost reţinută şi arestată preventiv.
Aşa fiind, hotărârile sunt supuse, sub acest ultim aspect, cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 14 („s-au aplicat pedepse în alte limite, decât cele prevăzute de lege") şi pct. 171 C. proc. pen. („când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii"), astfel că în temeiul art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, şi cu privire la perioada de timp dedusă din pedeapsa aplicată inculpatei P.E., în sensul de a se stabili că durata reţinerii şi arestării sale se va deduce cu începere de la data de 3 februarie 2003, până la 3 decembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 183 din 26 septembrie 2003, a Tribunalului Buzău, deciziei penale nr. 525 din 3 decembrie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti şi deciziei nr. 2948 din 1 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârile atacate, cu privire la inculpata P.M., la dispoziţia de obligare solidară la despăgubiri, a părţii responsabile civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, precum şi la deducerea din pedeapsă, a duratei reţinerii şi arestării preventive a inculpatei P.E.
1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 258 C. pen.
2. Înlătură dispoziţia de obligare solidară a inculpatei P.M. şi a părţii responsabile civilmente, B.R.D., sucursala Buzău, la plata sumelor de 239.230.540 lei şi, respectiv, de 1.540.439.160 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă SC M.S. SA Buzău, rămânând obligată la plata acestor sume, numai inculpata P.E.
3. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei P.E., durata reţinerii şi arestării sale preventive, cu începere de la 3 februarie 2003, până la 3 decembrie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 329/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
