ICCJ. Decizia nr. 325/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 325/2005
Dosar nr. 144/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1595 din 3 martie 1999, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea reclamantelor Primăria municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 5 Bucureşti şi a constatat nulitatea absolută a Ordinului de repartiţie nr. 118975 din 12 martie 1992, emis de pârâtă, în favoarea F.S.M.R., a înştiinţării nr. 81 din 15 septembrie 1992, a federaţiei menţionate, a contractului de închiriere nr. 267 din 15 martie 1993, încheiat cu pârâţii G.C. şi G.E., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33496 din 23 ianuarie 1995, încheiat între aceleaşi părţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 264/A din 28 ianuarie 2000, a admis apelul declarat de pârâţii G.C., G.E. şi C.N.C.S.M.R. împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea.
Prin Decizia nr. 3321 din 18 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamanţi împotriva deciziei pronunţate în apel de către instanţa de control judiciar, a casat Decizia atacată şi, pe fond, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Pârâta C.N.C.S.M.R. a solicitat anularea acestei din urmă decizii, întemeiat pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca fiind potrivnică altor decizii pronunţate în cele peste 22 cauze civile având acelaşi obiect.
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6376 din 16 noiembrie 2004, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta-pârâtă C.N.M. Bucureşti a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, fără a formula critici în susţinerea căii de atac exercitate.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre, a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat de revizuenta menţionată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta C.N.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta C.N.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 6376 din 16 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3545/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 326/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
