ICCJ. Decizia nr. 326/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 326/2005
Dosar nr. 145/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 octombrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 6592/2002, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a luat act de renunţarea reclamantei D.D., la judecarea cererii privind partajarea bunurilor comune.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta menţionată a declarat recurs.
La termenul din 27 februarie 2003, fixat pentru judecarea căii de atac exercitate de către reclamanta D.D., aceasta a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti.
Prin încheierea din 27 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 757/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de reclamanta D.D.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2388 din 24 martie 2004, a respins recursul declarat de petentă împotriva încheierii menţionate, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, petenta D.D. a formulat cerere de revizuire, invocând cazurile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 5740 din 20 octombrie 2004, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de revizuire, reţinând că prin hotărârea a cărei revizuire se cere, nu a fost soluţionat fondul.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta D.D. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 328 alin. (1) şi (2) şi art. 322 pct. 3 C. proc. civ.
Revizuenta nu a motivat recursul, precizând că motivele de nelegalitate şi dezvoltarea acestora vor face obiectul unui memoriu separat, ce va fi depus la dosarul cauzei, cu 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecarea căii de atac exercitate.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, realizând o armonioasă proporţionalizare între imperativul stabilităţii raporturilor juridice civile şi cerinţa aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiţii precis şi limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigenţele noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Astfel, prin considerentele hotărârii din 27 iunie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că protecţia drepturilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este condiţionată de următoarele: „Litigiul trebuie să fie autentic şi serios. El trebuie să se refere nu numai la existenţa reală a dreptului, dar şi la scopul şi modul de exercitare al acestuia. În plus, rezultatul procedurilor trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul civil în cauză".
Prin urmare, formularea de cereri şi exercitarea de căi de atac, în mod repetat, în afara sistemului determinat de legea procesual-civilă, constituie un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri, decât cele în considerarea cărora au fost edictate.
Aşadar, cu referire la dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, instanţele de judecată se pot pronunţa exclusiv în situaţia invocării de către partea interesată sau cu legitimare procesuală legală, a unui drept protejat de lege şi prevăzut cu acţiune în justiţie, în limitele stabilite de legea procesuală.
Excede, aşadar, funcţiei justiţiei şi raţiunii de a fi a acesteia, tranşarea unor simple nemulţumiri, nesusţinute de realitatea exterioară, neprotejate de dreptul substanţial şi în afara condiţiilor determinate de legea procesuală.
În cauză, petenta a exercitat un recurs şi apoi a formulat o cerere de revizuire împotriva unor hotărâri judecătoreşti nesupuse acestor căi de atac.
La data de 4 noiembrie 2004, petenta D.D. a declarat un nou recurs, împotriva acestei din urmă hotărâri, prin care s-a constatat caracterul inadmisibil al cererii de revizuire a deciziei prin care recursul, declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, a fost respins ca inadmisibil.
Această din urmă decizie nu se încadrează între hotărârile judecătoreşti stabilite prin art. 299 C. proc. civ., ca fiind supusă recursului.
Prin urmare, se constată a fi neîndeplinită una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, respectiv existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.
Ca atare, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta D.D., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta D.D. împotriva deciziei nr. 5740 din 20 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 6253/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 325/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 327/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
