ICCJ. Decizia nr. 338/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 338/2010
Dosar nr.2589/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1665 din 3 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluţiei nr. 1471/P/2009 din 2 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 1471/P/2009 din 2 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale faţă de magistraţii C.J., judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi M.S., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 189 alin. (1) C. pen.
Pentru a dispune astfel procurorul a reţinut că prin plângerea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petentul C.A. a solicitat cercetarea penală a magistraţilor J.C. şi M.S., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 189 alin. (1) C. pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că magistraţii reclamaţi, prin hotărârile pe care le-au pronunţat, i-au adus acestuia o vătămare a intereselor sale legale. De asemenea, petentul a precizat în cuprinsul plângerii sale că, prin deciziile magistraţilor, a fost lipsit de libertate în mod ilegal.
S-a reţinut că persoana vătămată nu a indicat şi nici nu a depus în susţinerea afirmaţiilor sale, hotărâri judecătoreşti pronunţate de cei doi magistraţi.
În urma examinării plângerii, s-a reţinut că faptele reclamate nu au suport probator, existenţa lor nefiind confirmată de actele cauzei.
S-a mai reţinut că pronunţarea de către magistraţii judecători, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de hotărâri judecătoreşti, prin care sunt soluţionate cauzele ce le-au fost repartizate, pe baza unor probe certe, nu poate constitui un abuz în sensul legii penale, obiecţiunile petentului cu privire la elementele de nelegalitate sau netemeinicie ale unor hotărâri judecătoreşti, neputând constitui temei pentru punerea în mişcare sau pentru exercitarea acţiunii penale.
De asemenea, s-a menţionat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004 şi a Hotărârii nr. 328 din 24 august 2005, emisă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, parchetul nu poate face afirmaţii sau consideraţii în legătură cu probitatea profesională sau morală a unor magistraţi judecători şi nici nu există posibilitatea de a cenzura modul de argumentare a soluţiilor dispuse în cauzele pe care aceştia le-au instrumentat.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 34 lit. d) C. proc. pen., pentru o bună înfăptuire a justiţiei, prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi cu privire la plângerea petentului formulată împotriva magistratului M.S. – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.
Având în vedere inexistenţa faptelor imputate magistraţilor C.J. şi M.S. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul C.A., a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1725/1041/II/2/2010 din 16 martie 2010.
Cu privire la plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen., cu soluţionarea căreia a fost învestită prima instanţă aceasta a reţinut că este nefondată, neexistând indicii din care să rezulte comiterea presupuselor fapte reclamate de petent, respectiv cele prevăzute de art. 246 şi art. 189 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că, potrivit Legii nr. 303/2004, judecătorii sunt independenţi iar, potrivit atribuţiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii judecători sunt liberi să aprecieze cu privire la soluţiile pronunţate în cauzele ce le soluţionează, urmând ca instanţa de control judiciar să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora.
Totodată, s-a motivat că deşi petiţionarul a arătat în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, nu a produs probe în condiţiile în care nu orice eventuală încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii magistratului judecător, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, eventuala netemeinicie a hotărârilor pronunţate de către magistraţii judecători cu ocazia soluţionării cauzelor, putând fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de control judiciar.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date privind comiterea unor infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma menţionată.
În cauza dedusă judecăţii, nemulţumit fiind de soluţiile pronunţate de intimaţii judecători în ceea ce-l priveşte, petentul a formulat împotriva acestora plângere penală. Se reţine sub acest aspect, că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistraţi, interpretarea şi aplicarea legii cauzelor concrete deduse judecăţii nu pot constitui, prin ele însele fapte penale, reprezentând o expresie a normalei exercitări a atribuţiilor de serviciu a magistraţilor, chiar şi în situaţia în care soluţiile dispuse au nemulţumit una dintre părţi.
Nemulţumirile petentului referitoare la soluţiile pronunţate de intimaţi trebuiau exprimate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de legea procesuală, ca singur remediu procesual apt a determina reformarea hotărârilor care au nemulţumit partea.
Aşa fiind, se constată că susţinerile subiective şi nedovedite ale petentului nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor, soluţia dispusă de procuror fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea primei instanţe se constată că aceasta, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a dat o evaluarea proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului, soluţia pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinţei nr. 1665 din 3 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4622/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 339/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
