ICCJ. Decizia nr. 339/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 339/2010
Dosar nr.1788/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1850 din 18 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii C.G. şi C.I. împotriva rezoluţiei din 5 noiembrie 2009 dată în dosarul nr. 56/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenţii obligaţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 15 iunie 2010, petiţionarii C.G. şi C.I. au înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângere împotriva rezoluţiei nr. 55/II-2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând că plângerea a fost greşit îndreptată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., a trimis-o spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu adresa nr. 1045/C/2010 din 2 iulie 2010.
Verificând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că petiţionarii C.G. şi C.I. au sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunii mai 2009, I.S. ar fi remis suma de 20 000 Euro judecătorului P.U. de la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru a pronunţa o soluţie care să-i fie favorabilă în dosarul civil nr. 5515/325/2007, având ca obiect acţiunea petiţionarilor împotriva pârâtului N.V.C. prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Timişoara, cu intabularea dreptului de proprietate sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1000 Euro/zi de întârziere, până la data perfectării actelor autentice.
Susţinerile denunţătorilor nu au fost confirmate în urma verificărilor efectuate de procuror, astfel că, prin rezoluţia nr. 56/P/2009 din 5 noiembrie 2009, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.I. (fost C.) pentru infracţiunea prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. şi faţă de U.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.
La data de 18 februarie 2010, petiţionarii au formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În termen legal, prin rezoluţia nr. 55/II-2/2010 din 26 februarie 2010, procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarilor, potrivit dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Deşi petiţionarii au formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. abia la 15 iunie 2010, prima instanţă a constatat că efectuarea corespondenţei cu aceştia a fost viciată, parchetului restituindu-i-se comunicările făcute la adresa indicată de petenţi (fila 177 dosar urmărire penală) şi, întrucât în cauză nu există dovezi cu privire la data la care persoanele vătămate au luat la cunoştinţă despre conţinutul rezoluţiei nr. 55/II-2/2010 din 26 februarie 2010, a fost apreciată plângerea ca fiind făcută în termen legal.
Persoanele vătămate au susţinut că procurorul nu a analizat corespunzător materialul probator administrat, neluându-se în considerare legătura dintre afirmaţiile de mituire ale lui S. şi obţinerea de către acesta a hotărârii judecătoreşti favorabile lui din partea judecătorului U.P. şi nici mobilul care l-ar fi putut determina pe S. să dea mită; s-a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi, pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen.
Prima instanţă a reţinut că plângerea este nefondată, din actele premergătoare efectuate în cauză de procuror nerezultând indicii de săvârşire a vreunei fapte penale de către S.I. şi U.P.
În susţinerea denunţului lor, petiţionarii C.G. şi C.I. au arătat că la data de 19 mai 2009, S.I. ar fi afirmat faţă de două persoane că la Târgu Mureş a obţinut o soluţie favorabilă părţilor, dând mită judecătorului U.P. 20.000 Euro.
Decizia nr. 1260/R din 20 mai 2009 pronunţată în dosarul civil nr. 5515/325/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş, în complet de 3 judecători, preşedinte fiind U.P., au fost menţinute soluţiile pronunţate în fond (sentinţa nr. 9847 din 10 octombrie 2007 a Judecătoriei Timişoara) şi în apel (Decizia nr. 215/6/A din 19 martie 2008 a Tribunalului Timiş) prin care acţiunea formulată de reclamanţi fusese respinsă ca nefondată.
Prin încheierea nr. 276 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Târgu Mureş ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petiţionari.
S-a constatat că susţinerile petiţionarilor, ca şi cele ale persoanelor audiate la cererea lor, nu au făcut dovada existenţei faptelor de dare şi luare de mită, astfel că, în mod întemeiat, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale, astfel că nici nu se putea solicita, urmare desfiinţării rezoluţiei atacate, redeschiderii acesteia, astfel cum au cerut petenţii prin plângerea formulată, neexistând temeiuri de admitere a plângerii şi de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, existenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. fiind just stabilită de către procuror, rezoluţia atacată fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petenţii; recursurile nu au fost motivate.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma indicată.
În cauza dedusă judecăţii petenţii au formulat plângere penală împotriva preşedintelui completului de judecată care a soluţionat, în recurs, o cauză civilă privind pe petenţi şi, de asemenea, împotriva intimatului S.I., motivat de împrejurarea că acest din urmă intimat ar fi dat mită suma de 20000 Euro preşedintelui completului de judecată (intimatul judecător U.P.) pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre în favoarea sa.
Din verificarea actelor dosarului se constată că în mod corect procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat că faptele reclamate nu există, cercetările efectuate neconfirmând susţinerile – de altfel subiective şi nedovedite, ale petenţilor. Nemulţumirile acestora faţă de hotărârea pronunţată într-o cauză civilă în care petenţii au fost părţi trebuiau exprimate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de legea procesual civilă, care nu pot fi substituite şi nici completate prin formularea plângerii penale, care este o instituţie distinctă, cu o finalitate diferită.
Aşa fiind, se constată că aserţiunile petenţilor privind pretinsa comitere de către intimaţi a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită, nu s-au confirmat, astfel încât, în mod just faţă de aceştia s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată. Totodată, în mod just prima instanţă, dând o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petenţilor şi rezoluţiei atacate potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de către procuror se impune a fi menţinută, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii C.G. şi C.I. împotriva sentinţei nr. 1850 din 18 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5958/1/2010.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 340/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
