ICCJ. Decizia nr. 340/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 340/2011
Dosar nr.921/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1574 din 22 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 8436/2161/VIII/1/2010 din 1 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată lucrarea având ca obiect sesizarea formulată de A.I. împotriva „domnilor magistraţi A.V., R.C., N.A., G.F., ş.a., de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii pronunţată prin încheierea nr. 63/03 a Curţii Supreme de Justiţie, infracţiune precizată la art. 271 C. pen.", lucrare înregistrată sub numărul 8436/2161/VIII/1/2010; în motivarea plângerii petentul a invocat aprecieri în legătură cu modul de soluţionare a recursului care a făcut obiectul dosarului nr. 9805/1/2009 al Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, afirmând în acest sens că „a fost emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii".
Procurorul, având în vedere că aprecierile exprimate nu sunt de natură să demonstreze săvârşirea unor fapte penale în legătură cu judecarea respectivului dosar şi că sesizările petentului cuprind motivări stereotipe, indiferent de magistraţii reclamaţi, a respins plângerea formulată de A.I., ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 1 iunie 2010. Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei anterior dispusă a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 5757/2781/VIII/1/2010 din 1 iulie 2010.
Cu privire la plângerea adresată instanţei, aceasta a reţinut că plângerea petentului nu respectă condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă, aşadar, că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse cauzei dedusă judecăţii se constată că, în mod just, prima instanţă a respins ca inadmisibilă plângerea petentului, deoarece acesta a sesizat instanţa cu o cerere neprevăzută de lege şi deci inadmisibilă.
Astfel, se constată că prin rezoluţia contestată de petent nu a fost dispusă una dintre soluţiile expres şi limitativ reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să aibă posibilitatea de a uza de procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., plângerea iniţial formulată de petent şi adresată procurorului neîndeplinind condiţiile de conţinut reglementate de art. 222 C. proc. pen. şi fiind respinsă, ca neîntemeiată de către acesta.
Aşa fiind, se reţine că hotărârea astfel pronunţată este legală, temeinică şi riguros argumentată, dând o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1574 din 22 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6456/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 342/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
