ICCJ. Decizia nr. 342/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 342/2004
Dosar nr. 242/2004
Şedinţa publică din 13 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1096 din 29 septembrie 1956, Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în rejudecare, a condamnat inculpaţii:
- P.L., la 10 ani detenţiune grea, pentru săvârşirea infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 alin. (2) C. pen. anterior şi
- A.F., la 5 ani detenţiunea grea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1931 alin. (2) C. pen. anterior.
În baza art. 4 din Decretul nr. 421/1995, a dispus graţierea pedepsei în întregime, faţă de acesta din urmă.
În temeiul art. 25 pct. 6 C. pen. anterior, a dispus confiscarea averii inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.L., în calitate de şef al Biroului de Siguranţă din cadrul Chesturii Cluj şi inculpatul A.F., în calitate de agent special al Biroului de Siguranţă din Poliţia Cluj, primul în perioada 1929 - 1940, iar al doilea în perioada 1919 - 1923, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au desfăşurat o intensă activitate împotriva mişcării muncitoreşti, constând în arestarea, cercetarea şi maltratarea muncitorilor comunişti.
Recursul declarat de inculpatul P.L., împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, pin Decizia nr. 491 din 12 decembrie 1956, a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar.
Împotriva hotărârilor menţionate, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1931 alin. (2) C. pen. anterior, în sensul că prin conţinutul lor concret, acţiunile inculpaţilor sunt circumscrise atribuţiilor lor de serviciu.
În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi, în rejudecare, achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi înlăturarea măsurii confiscării averii.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probele dosarului rezultă că inculpatul P.L. a deţinut funcţia de şef al Siguranţei, iar atribuţiile sale priveau coordonarea activităţii secţiilor din cadrul Biroului de Siguranţă şi întocmirea, săptămânal, de rapoarte către Poliţia oraşului Cluj.
Din declaraţia coinculpatului S.H., chestor al Poliţiei oraşului Cluj, a reieşit că acesta primea săptămânal, astfel de rapoarte, de la inculpatul P.L., pe care, după centralizare, le înainta Inspectoratului Regional de Poliţie şi Siguranţă, iar inculpatul menţionat primea directive privitoare la exercitarea activităţii.
Mai mult, S.H. a precizat că inculpatul i-a raportat abuzuri săvârşite de agenţii din subordinea sa, aceştia din urmă fiind sancţionaţi disciplinar.
Această împrejurare este confirmată şi de martorul G.E. care, după ce a precizat că a cercetat mai mulţi lucrători ai Siguranţei, pentru exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, a arătat că „nu am fost informat nici de public, nici de colegi că P.L., în timpul cât a funcţionat la Siguranţa din Cluj, ar fi comis vreun abuz".
În fine, împrejurarea că inculpatul P.L. nu şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu şi că acesta avea o bună conduită, este confirmată şi de martorii M.I. şi S.I.
Astfel, martorul M.I., fost agent de siguranţă, a arătat, între altele, că „nu s-au dat dispoziţii din partea lui P.L., ca să maltrateze pe cei anchetaţi".
Martorul S.I., fost poliţist, precizează că s-au înregistrat cazuri de exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, însă nu de către inculpat, ci de agenţi din subordinea acestuia.
Această din urmă declaraţie se coroborează cu celelalte depoziţii, din care rezultă că inculpatul şi-a exercitat în limitele legii, atribuţiile de serviciu, iar abuzurile săvârşite de agenţi din subordinea sa, au fost raportate şi sancţionate.
Cu ocazia audierii în instanţă, martorii I.S. şi C.Ş. au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, precizând că inculpatul nu a participat la cercetarea lor abuzivă şi nici nu a dat vreun ordin în acest sens.
Semnificativ în ceea ce priveşte caracterizarea favorabilă a persoanei inculpatului, este faptul că în timpul prigoanei evreilor din anul 1944, acesta a ajutat mai multe persoane să se refugieze, aşa cum reiese din declaraţia martorului D.A.
Astfel, între altele, acesta a arătat următoarele; „Eu în mai 1944, când eram acasă, a venit un cumnat al meu într-o după amiază şi mi-a spus ca să ne pregătim ca să ne refugiem pe moşia lui P.L., ca să fim salvaţi, căci era dispoziţie să ne bage la ghetou. Ne-am scos steaua galbenă, ce eram obligaţi să o purtăm şi am plecat pe jos, cu nevasta mea, cu un copil de 7 ani şi conduşi de cumnatul nostru, am mers pe moşia lui P.L. Dacă şi P.L. era acasă, nu ştiu, dar noi, oamenii în etate, ne-am suit şi ascuns în pod, iar copiii, în locuinţă. La ora 9 a venit un ţăran care a spus că a fost trimis de P.L., ne-a condus până la frontiera cu România şi ne-a predat grănicerilor români, care ne-au dat drumul şi ne-am dus în Turda, condus de un soldat. Ofiţerul de grăniceri ne-a întrebat dacă suntem trimişi de P.L., noi am spus că da şi atunci ne-a lăsat să trecem. Acest serviciu mi s-a făcut în mod dezinteresat".
Cu privire la inculpatul A.F., în actul de sesizare s-a reţinut că acesta a lucrat în poliţie, în calitate de agent special al Biroului de Siguranţă al Poliţiei, în perioada 1919 - 1923.
Trimiterea în judecată a fost fundamentată pe depoziţiile martorilor T.A. şi M.I., care au susţinut că au fost cercetaţi şi maltrataţi de către inculpatul menţionat, în anul 1924 şi, respectiv, în anul 1925.
Or, aşa cum rezultă din rechizitoriu, în anii 1924 – 1925, inculpatul A.F. nu mai era cadru activ al Poliţiei Cluj.
Mai mult, conduita inculpatului A.F. este reliefată prin depoziţiile martorilor C.V., B.I. şi M.F., care declară că acesta era o persoană paşnică, cu un comportament ireproşabil.
Examinând starea de fapt expusă, rezultată din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se impune concluzia că prin conţinutul lor concret, acţiunile inculpaţilor s-au circumscris atribuţiilor lor de serviciu, neexistând date care să ateste desfăşurarea de activităţi intense contra clasei muncitoare, lipsind, astfel, chiar elementul material al infracţiunii pentru care aceştia au fost condamnaţi.
Or, este de reţinut în acest sens că, potrivit art. 1931 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, constituia infracţiunea şi se pedepsea activitatea intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare desfăşurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret, pe timpul regimului burghezo-moşieresc.
Cu referire la subiectul activ al infracţiunii, dacă fapta menţionată era săvârşită într-un alt post decât în unul de răspundere, această împrejurare privea doar pedeapsa care era detenţiunea grea de la 5, la 25 ani, în loc de pedeapsa detenţiunii pe viaţă, fără a privi, însă, conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 C. pen. anterior, a fost introdusă în Codul penal român, prin Decretul nr. 62/1954, modificat şi completat prin Decretul nr. 358/1954.
Din economia textului menţionat rezultă că legiuitorul de la 1954 a urmărit angajarea, în condiţii determinate, a răspunderii penale, între alţii, şi a unor persoane care au făcut parte din structura organelor de poliţie.
Pentru a reţine săvârşirea infracţiunii menţionate, în una din cele două forme prevăzute în alin. (1) sau (2) al art. 1931 C. pen. anterior, era necesară stabilirea împrejurării că subiectul activ al infracţiunii a desfăşurat o activitate intensă, sistematică şi constantă contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare.
Cu alte cuvinte, prin raportare la atribuţiile de serviciu, pentru reţinerea acestei infracţiunii, probele administrate trebuiau să dovedească că subiectul activ a comis abuzuri sau că a manifestat exces de zel.
Or, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat, cu referire la cei doi inculpaţi, că activitatea profesională a acestora nu s-a circumscris atribuţiilor de serviciu.
Ca atare, dispunând în sensul condamnării inculpaţilor, deşi nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, instanţele au pronunţat hotărârile, cu încălcarea legii care, din acest motiv, sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I din acelaşi cod, invocat de Procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, va achita inculpaţii, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1931 alin. (2), cu aplicarea art. 157 C. pen. anterior şi va înlătura pedeapsa complementară a confiscării averii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 1096 din 29 septembrie 1956, a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj şi deciziei nr. 491 din 12 decembrie 1956, a Tribunalului Suprem, privind pe inculpaţii P.L. şi A.F.
Casează hotărârile atacate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpaţii P.L. şi A.F., pentru săvârşirea infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 alin. (2) C. pen. anterior.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii.
Suma de 800.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, cuvenită apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea inculpaţilor P.L. şi A.F., se va achita din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 343/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
