ICCJ. Decizia nr. 343/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 343/2004
Dosar nr. 258/2004
Şedinţa publică din 13 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 26 iunie 2003, Tribunalul Buzău, secţia penală, a condamnat, între alţii, pe inculpata N.A., la un an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 - 76 C. pen. şi la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) şi art. 74 - 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., a aplicat inculpatei, pedeapsa cea mai grea, de un an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea, sub supraveghere, a executării pedepsei, a stabilit termenul de încercare şi măsurile cărora trebuie să se supună pe durata acestuia.
S-a reţinut că în luna decembrie 2002, inculpata a introdus în ţară, pentru consum propriu, 30 grame canabis. Ulterior, tot în vederea consumului propriu, aceasta a mai cumpărat 10 pastile ecstasy.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 393 din 12 septembrie 2003, a respins ca nefondat, apelul declarat, între alţii, de inculpata N.A., împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia nr. 506 din 28 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpată şi a casat hotărârile pronunţate în cauză, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 - 76 C. pen. şi de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) şi art. 74 - 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 4 şi 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata N.A., la 9 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, absoarbe în conţinutul său constitutiv, atât infracţiunea prevăzută de art. 2, cât şi pe cea incriminată la art. 3 din aceeaşi lege, întrucât ultimele două infracţiuni sunt definite de acţiuni ce preced, obligatoriu, acţiunea de consum de droguri.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea legii, în sensul că faptelor săvârşite de inculpata N.A. li s-a dat o greşită încadrare juridică în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în loc de infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, rezultă că infracţiunile prevăzute de art. 2, 3 şi 4 din lege, sunt infracţiuni simple, iar nu complexe, care se pot săvârşi sau nu în concurs, în funcţie de condiţiile concrete în care faptele sunt comise.
Ca atare, instanţa de recurs a procedat greşit la atribuirea de caracter complex, infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, când, în realitate, aceasta reprezintă o formă specială de realizare a infracţiunii prevăzute de art. 2 din legea menţionată.
În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate, respingerea recursului declarat de inculpata N.A. şi menţinerea hotărârilor instanţelor de fond şi de apel.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 996/P/2002 din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a trimis în judecată, între alţii, pe inculpata N.A., pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2999.
S-a reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada august - decembrie 2002, inculpata N.A. a fost plecată în Italia, unde a lucrat într-un bar din oraşul Arezzo.
În perioada menţionată, aceasta a cumpărat canabis, în mai multe rânduri, pe care l-a consumat sub formă de ţigări.
La data de 1 decembrie 2002, inculpata N.A. a venit în ţară.
Înainte de a pleca din Italia, aceasta a cumpărat aproximativ 30 g canabis, cu scopul de a-l consuma în România, cantitate pe care a ascuns-o într-un pachet de M.
La data menţionată, inculpata a intrat în ţară, prilej cu care a introdus în România, şi cantitatea de canabis achiziţionată şi ascunsă în modul arătat.
În fine, la jumătatea lunii decembrie 2002, inculpata N.A. a luat legătura cu inculpatul P.B., pe care l-a rugat să-i procure pastile ecstasy.
Inculpatul menţionat a făcut cunoscut inculpatei N.A., că poate să îi procure pastile ecstasy de la Bucureşti, cu 300.000 lei bucata.
Drept urmare, aceştia au mers la Bucureşti, la domiciliul inculpatei C.A., de unde au cumpărat 10 pastile ecstasy.
După cumpărarea drogurilor, inculpaţii au revenit la Buzău, în aceeaşi seară.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei N.A., de a introduce în ţară, la data de 1 decembrie 2002, canabis pentru consum propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta de a cumpăra şi deţine droguri pentru consum propriu, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Starea de fapt reţinută de organul de urmărire penală a fost confirmată de probatoriul administrat în instanţă, în condiţiile art. 289 C. proc. pen.
Instanţa de control judiciar, între altele, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpata N.A. şi a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. şi de art. 16 din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 - 76 C. pen.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia, fără drept, a drogurilor de mare risc.
Prin art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, a fost incriminată fapta, constând în introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul de droguri de risc, fără drept, iar prin art. 4 din Legea nr. 143/2000, a fost incriminată fapta constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri, fără drept, pentru consum propriu.
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că infracţiunile prevăzute de art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 143/2000, sunt infracţiune simple, diferite, iar nu complexe.
Este de reţinut în acest sens că infracţiunea simplă constă într-o faptă incriminată în forma ei tipică sau obişnuită, pe când infracţiunea complexă, definită în art. 41 alin. (3) C. pen., reprezintă o infracţiune în al cărei conţinut intră, ca element sau circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi, o faptă prevăzută de legea penală.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (3) C. pen., infracţiunea complexă este o unitate infracţională, caracterizată prin aceea că, în conţinutul său, prin voinţa legiuitorului, una sau mai multe fapte distincte, care prezintă fiecare în parte elementele unei infracţiuni, dar care, ca efect al absorbţiei, îşi pierd caracterul de fapte penale autonome şi devin fie un element constitutiv al infracţiunii complexe, fie un element circumstanţial al conţinutului agravant al acesteia.
Or, analiza dispoziţiilor legale menţionate nu relevă pierderea autonomiei funcţionale a infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 şi absorbirea acesteia, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ.
Astfel, deşi infracţiunile prevăzute distinct în art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 143/2000, au acelaşi obiect juridic special, cu referire la relaţiile sociale privind sănătatea publică, între acestea nu există legătura obiectivă şi subiectivă între faptele incriminate distinct în textele menţionate şi care trebuie constată întotdeauna, constând fie într-o relaţie de la mijloc, la scop, fie în condiţiile de comitere.
Or, în lipsa constatării acestei legături, acţiunile sau inacţiunile cu semnificaţie juridică, rămân de sine stătătoare şi constituie elementul material al unor infracţiuni autonome.
În fine, examinarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu relevă producerea a două urmări specifice valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei respective, ca rezultat al săvârşirii infracţiunii reglementate în textul de lege menţionat.
Aşadar, dispoziţiile menţionate incriminează infracţiuni simple, autonome, o altă interpretare fiind exclusă din considerentele expuse.
În acelaşi sens, urmează a se observa că acţiunile care definesc, alternativ, conţinutul normativ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, sunt identice cu o parte din cele prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege, cu referire la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri.
Verbum regens este, aşadar, exprimat printr-o singură acţiune, ce caracterizează infracţiunea simplă, spre deosebire de infracţiunea complexă, în care elementul material este definit prin cel puţin două acţiuni.
Distincţia dintre cele două infracţiuni este dată de scopul special prevăzut de cea reglementată în art. 4, în acest caz acţiunea incriminată fiind realizată în vederea consumului propriu, ceea ce face ca subiectul activ să fie circumstanţiat la consumatorul de droguri şi care face, totodată, ca norma reglementată de textul menţionat, să fie derogatorie de la infracţiunea prevăzută de art. 2.
În considerarea subiectului activ, legiuitorul a apreciat asupra unui pericol social abstract mai redus, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute în norma incriminatoare.
De îndată ce o asemenea persoană realizează şi o acţiune care intră în conţinutul celei prevăzute la art. 2, fără să fie însă enumerată la art. 4, se aplică regulile concursului de infracţiuni.
În această ordine de idei, infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, constituie una dintre cele mai grave infracţiuni reglementate de această lege, acest caracter regăsindu-se în limitele de pedeapsă din norma încriminatoare.
Aceasta nu poate fi absorbită nici în conţinutul infracţiunii prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi nici în cea privind consumul de droguri, prevăzută în art. 4 din acelaşi act normativ, atâta timp, cât legea nu face referire la mijloacele prin care se poate realiza elementul material al infracţiunii şi nu se regăseşte în vreuna din modalităţile alternative în care poate fi săvârşită cea din urmă.
Aşadar, în cazul introducerii drogurilor în ţară, fără drept, fie în scopul prevăzut de art. 2, fie de art. 4 din Legea nr. 143/2000, fie de ambele, respectiv traficarea şi/sau consumul propriu, făptuitorul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 2 şi/sau art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În consecinţă, fapta inculpatei N.A., de a introduce în ţară, la 1 decembrie 2002, 30 g canabis, drog de risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, faptele aceleaşi inculpate, de a deţine, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, canabis şi de a cumpăra pastile ecstasy, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de consum de droguri, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cele două infracţiuni fiind săvârşite în concurs real.
Aşadar, instanţa de recurs a procedat greşit la atribuirea de caracter complex, infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi, drept urmare, la schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Ca atare, din motivele expuse, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre contrară legii, supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod, invocat de Procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia atacată, numai cu privire la inculpata N.A. D, va respinge recursul declarat de către această inculpată, împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 506 din 28 ianuarie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe inculpata N.A.
Casează Decizia atacată.
Respinge recursul declarat de inculpata N.A. împotriva deciziei penale nr. 393 din 12 septembrie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, pe care o menţine.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 344/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
