ICCJ. Decizia nr. 351/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 351/2010
Dosar nr.2083/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 272 din 23 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.C.V.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul M.V.C., printr-o cerere adresată acestei instanţe, a contestat rezoluţia nr. 2024/IJ/1614/1613/SIP109 din 4 august 2009 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară, făcând referire şi la rezoluţia nr. 163/P/2009 din 18 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Datorită conţinutului ambiguu al cererii formulate, petentul M.C.V. a fost citat cu menţiunea să precizeze care este obiectul cererii cu care a învestit instanţa.
Petentul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă pentru a îndeplini această cerinţă, a formulat mai multe cereri de amânare a cauzei, precum şi o cerere de recuzare a completului de judecată.
Prima instanţă a constatat că plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă.
Astfel, s-a apreciat că din conţinutul plângerii nu rezultă care este obiectul acesteia şi, deşi petentul a fost invitat în instanţă să dea lămuririle necesare soluţionării cauzei, a refuzat acest lucru, solicitând, în mod şicanatoriu, amânarea cauzei pentru diferite motive.
S-a apreciat totodată că petentul, prin cererea sa formulată într-un stil confuz, plină de contradicţii şi invective, solicită desfiinţarea unei lucrări întocmită de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire, eventual, la o nemulţumire a sa legată de magistraţii din cadrul instanţelor şi parchetelor prahovene.
S-a reţinut că această solicitare a petentului nu se încadrează în instituţiile reglementate de dreptul procesual penal şi nici în dispoziţiile art. 275 – 278 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile şi actele de urmărire penală efectuate de organele de urmărire penală, în condiţiile în care organele de urmărire penală, potrivit art. 201 C. proc. pen., sunt procurorii şi organele de cercetare penală, membrii Consiliului Superior al Magistraturii nefiind organe de urmărire penală, iar actele emise de aceştia neputând fi atacate în condiţiile prevăzute de legea procesual penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie/măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În prezenta cauză petentul a sesizat prima instanţă cu o cerere prin care a contestat o soluţie dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii.
Aşa fiind, în mod corect a apreciat prima instanţă că cererea petentului este inadmisibilă, deoarece obiectul acesteia nu a fost reprezentat de o soluţie aparţinând unui organ de urmărire penală, supusă controlului instanţei penale, cererea petentului nefiind prevăzută de legea procesuală şi pe cale de consecinţă, fiind inadmisibilă.
Se constată, aşadar, că prima instanţă a dat o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinţei nr. 272 din 23 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6628/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 367/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
