ICCJ. Decizia nr. 369/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 369/2010
Dosar nr.2609/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1208 din 14 iulie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.E. împotriva deciziei nr. 780 din 1 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; a fost obligată contestaţia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 118 din 30 aprilie 2010 Judecătoria Găeşti constatând în cauza dedusă judecăţii incidenţa dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 463 alin. (1) C. proc. pen. raportat şi la art. 39 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 42 C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Găeşti, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea B.E.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Găeşti a reţinut că pe rolul său s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.E., aceasta solicitând lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010, prin care a fost obligată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, considerând că, de fapt, nu datorează această sumă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 iunie 2010 sub numărul 857/232/2010.
Prima instanţă, examinând actele dosarului precum şi motivele contestaţiei la executare formulată de contestatoarea B.E., a constatat că cererea de contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale în cazul „când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", iar dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, funcţie de cazul vizat la momentul formulării acesteia.
Faţă de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că, întrucât contestatoarea a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar motivele invocate de aceasta se circumscriu cazului de contestaţie prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.
S-a constatat totodată, că prin Decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.E. împotriva sentinţei penale nr. 375 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, şi a dispus, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acesteia la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Urmare rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 375 din 21 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (prin care, printre altele, petiţionara B.E. a fost obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat), prin Decizia penală mai sus-menţionată, s-au emis formele de executare cu privire la plata cheltuielilor judiciare către stat, la care a fost obligată petiţionara B.E., conform adresei emisă de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca instanţă de executare, petiţionara fiind înştiinţată că are de achitat, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, suma de 150 lei, în termen de 15 zile de la primirea respectivei adrese, astfel cum rezultă din conţinutul filei 4, dosar Judecătoria Găeşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea".
Faţă de conţinutul dispoziţiilor mai sus-menţionate, prima instanţă a constatat că recurenta petiţionară, în mod corect, a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantumul menţionat, deoarece petiţionarei B.E., în primă instanţă, i-a fost respinsă ca nefondată plângerea, fiind obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar instanţa de control judiciar a respins, de asemenea, ca nefondată, calea de atac promovată împotriva soluţiei pronunţată în primă instanţă, obligând-o la plata sumei de 100 lei, cu acelaşi titlu, astfel încât cuantumul cheltuielilor judiciare, în mod logic, a totalizat 150 lei.
Astfel, s-a concluzionat că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei conform cărei a fost obligată în mod greşit la plata unei sume nedatorate, întrucât prin adresa de înştiinţare emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a pus în executare sentinţa penală nr.375 din 21 decembrie 2009, definitivă prin Decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectivul act juridic consfinţind împrejurarea că, urmare respingerii recursului declarat de petiţionară, hotărârea primei instanţe a rămas definitivă.
S-a argumentat, de asemenea că Decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu poate fi cenzurată pe calea unei contestaţii la executare, iar dispoziţiile acesteia sunt lipsite de orice echivoc, neexistând alte aspecte ce urmează a fi lămurite din cuprinsul dispozitivului deciziei penale menţionată, iar suma la care a fost obligată contestatoarea B.E. a fost justificată şi corect stabilită de către instanţa de executare, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Biroul Executări Penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competenţa de soluţionare revenind instanţelor indicate potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii contestatoarea a invocat cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare.
Astfel, se reţine că dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare, „nelămuririle" având în vedere limitele în care hotărârea se execută şi nu valabilitatea ei, în ceea ce priveşte textele de lege şi principiile aplicate.
Raportând anterior menţionatele consideraţii teoretice cauzei de faţă se constată că prin hotărârea atacată s-a dat o corectă interpretare prevederilor legale incidente, hotărârea atacată pe calea contestaţiei la executare în ceea ce priveşte obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat fiind clară, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.
Pentru considerente ce preced, constatându-se că sentinţa recurată este legală, temeinică şi riguros argumentată, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.E. împotriva sentinţei nr. 1208 din 14 iulie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 857/232/2010.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 37/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
