ICCJ. Decizia nr. 367/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 367/2011

Dosar nr.2605/1/2011

Şedinţa publică din 20 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 199 din 10 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 decembrie 2009, petentul A.I., a formulat plângere în condiţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., împotriva magistraţilor G.F., ş.a., - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cât şi împotriva magistratului E.C. – procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual, nerespectarea hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii din dosarul nr. 6678/55/2007 al Judecătoriei Arad, cât şi pentru complicitate la tentativa de omor; petentul nu a motivat nici în fapt şi nici în drept cererea depusă în condiţiile expuse, arătând însă, că la 13 noiembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a înaintat la Ministerul Public o plângere penală împotriva magistraţilor indicaţi mai sus, la care însă, nu s-a comunicat rezultatul cercetărilor.

Prima instanţă a constatat că deşi petentul s-a prevalat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. nu a respectat şi nu s-a conformat acestor prevederi procesual penale care reglementează expres şi imperativ o procedură specială, care se desfăşoară în etape, cu respectarea unor termene imperative şi sesizarea unor autorităţi judiciare diferite.

Totodată s-a reţinut că art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. determină imperativ actele ce pot face obiectul acestei proceduri speciale în faţa instanţei competente, respectiv doar ordonanţele şi rezoluţiile procurorului de netrimitere în judecată, or prin plângerea dedusă judecăţii, petentul nu a atacat unul din actele arătate prin art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. în termenul prevăzut de acelaşi text, şi nici nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 C. proc. pen., demersul său procesual situându-se în afara principiului legalităţii procesului penal înscris în art. 2 C. proc. pen., şi fiind sancţionat cu inadmisibilitatea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.

Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.

Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.

În cauza dedusă judecăţii petentul s-a adresat primei instanţe cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare deoarece prin raportare la condiţiile impuse de art. 222 C. proc. pen. aceasta era informă ca plângere penală şi, deşi întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea cu soluţionarea căreia petentul a investit prima instanţă nu avea ca obiect una dintre soluţiile de netrimitere în judecată expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza instanţa în această procedură.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a dat o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.

Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 199 din 10 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9727/1/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 367/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI