ICCJ. Decizia nr. 368/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 368/2011
Dosar nr.2607/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 564 din 2 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 30 noiembrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistraţilor B.L., ş.a., petentul solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii şi împiedicarea participării la proces.
În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 6 noiembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere la dosarul nr. 21536/4941/VIII-1/2009 menţionând că nu i s-a comunicat rezoluţia adoptată în termenul prevăzut de lege.
Analizând lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că plângerea formulată de petentul A.I. este inadmisibilă.
S-a constatat că la data de 5 noiembrie 2009, petentul A.I. a formulat plângere împotriva mai multor magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 271 C. pen. şi art. 2611 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 21536/4941/VIII-1/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent reţinându-se că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că petentul nu a indicat fapta care formează obiectul plângerii, făptuitorul (dacă era cunoscut) şi mijloacele de probă. În raport de aceste considerente procurorul a reţinut că plângerea nu poate fi înregistrată în registrul cauzelor penale, spre a fi format dosar penal.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul A.I. a formulat „plângerea penală" de faţă criticând activitatea desfăşurată de parchet care nu i-a comunicat în termen o soluţie.
Prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. poate fi atacată în instanţă numai soluţia de netrimitere în judecată, or, în cauză, procurorul nu a dispus o asemenea soluţie, ci doar a respins ca inadmisibilă plângerea petentului, pe motiv că aceasta nu întrunea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., în acelaşi sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 57 din 27 septembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Din verificarea actelor dosarului se constată că în cauza dedusă judecăţii petentul s-a adresat primei instanţe cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare deoarece, pe de o parte, prin raportare la condiţiile impuse de art. 222 C. proc. pen. aceasta era informă ca plângere penală şi, deşi întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea cu soluţionarea căreia petentul a investit prima instanţă nu avea ca obiect una dintre soluţiile de netrimitere în judecată expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza instanţa în această procedură.
Astfel, se reţine că prima instanţă a dat o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 564 din 2 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9436/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 367/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 369/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
