ICCJ. Decizia nr. 37/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 37/2005
Dosar nr. 291/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 195 din 1 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva rezoluţiei nr. 571/II/2004 din 12 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul a cerut cercetarea doamnei R.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător al cauzei, a respins ca nefondată, acţiunea în revendicare şi în daune, contrar probelor administrate.
Prin rezoluţia nr. 34/P din 24 iunie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate, a rezultat că faptele reclamate nu există.
Astfel, conform art. 297 şi art. 304 pct. 10 C. proc. civ., hotărârile date cu încălcarea legii sau contrare probelor din dosar, se modifică ori se casează pe calea căilor de atac, apel sau recurs, şi nu pe cale penală.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 92/1992 şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul este independent şi dă hotărârile, în baza convingerilor ce şi le formează, în dosar.
Din actele dosarului nu a rezultat că judecătorul a falsificat vreun înscris oficial sau sub semnătură privată şi nici nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu.
Plângerea petentului împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 571/II/2 din 12 mai 2004, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pentru a respinge plângerea formulată de petent împotriva acestei din urmă rezoluţii, instanţa de fond a reţinut că în mod corect s-a reţinut lipsa indiciilor săvârşirii vreunei infracţiuni de către doamna judecător R.V. şi că hotărârea civilă la care face referire petentul, nu este definitivă, împotriva acesteia fiind exercitată calea de atac a apelului.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (4) C. proc. pen., petentul a declarat recurs, fără a formula critici apte a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de reţinut că legea procesual civilă a stabilit un sistem coerent al judecării în fond a cauzelor, menit a asigura egalitatea în faţa legii, prin protecţia judiciară oferită imparţial, de natură a consolida situaţia juridică a titularului unui drept, prin admiterea sau respingerea, după caz, a pretenţiei deduse judecăţii.
Este adevărat, însă, că hotărârile judecătoreşti pot conţine erori de judecată, cu referire la raţionamente jurisdicţionale eronate, aplicarea greşită a legii sau neobservarea condiţiilor formale prevăzute pentru desfăşurarea judecăţii.
Din acest motiv, legea procesual civilă a recunoscut părţilor, posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.
Drept urmare, protecţia judiciară a dreptului subiectiv dedus judecăţii este extinsă şi la căile de atac care, împreună cu normele ce reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului civil.
Acest sistem, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Drept urmare, admisibilitatea, legalitatea şi temeinicia unei căi de atac sunt examinate şi corespunzător dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cu referire la faptul că orice hotărâre este supusă unei căi de atac, concordante cu dispoziţiile sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Aşadar, noua perspectivă asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concordantă cu dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, revizuită, lipseşte legea procesuală, de acele zone de acceptabilitate în care căi procesuale diferite să fie, concomitent, corecte şi admisibile.
Sub acest aspect, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate, controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare, respectiv a urmăririi penale, în condiţiile determinate de legea procesual penală.
Drept urmare, instanţa sesizată cu plângerea menţionată, nu are temei legal, fie a se substitui organului de urmărire penală, fie să se pronunţe ca instanţă de control judiciar, în cauza civilă sau, după caz, penală, la soluţionarea căreia, în fond şi căi de atac, se susţine că au fost săvârşite infracţiuni.
Cu alte cuvinte, lipseşte plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., aptitudinea declanşării unui control judiciar, în sensul complinirii căilor de atac legal prevăzute şi reformarea hotărârii incriminate, pe această cale mijlocită, în sensul vizat de petent.
Aşadar, cu referire la scopul vizat de petent, prin plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., excede competenţei instanţei penale sesizate, examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de instanţa civilă, în limita competenţei legal şi exclusiv atribuită acesteia.
Este adevărat că retractarea unei hotărâri judecătoreşti poate avea loc şi pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Or, tocmai în considerarea acestei ipoteze, sesizat în condiţiile art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală a efectuat acte premergătoare, corespunzător scopului stabilit prin art. 200 din acelaşi cod şi a constatat lipsa indiciilor săvârşirii infracţiunilor reclamate.
Cum soluţia de netrimitere în judecată este susţinută de situaţia de fapt stabilită corespunzător materialului probator administrat, în mod corect prima instanţă, sesizată cu plângerea petentului, s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia şi menţinerii rezoluţiei atacate.
Totodată, cum eventualele erori de judecată sau greşeli de ordin procedural fac obiectul controlului judiciar şi sunt remediate prin soluţionarea de către instanţele competente, a căilor de atac exercitate de părţile interesate, în condiţiile legii procesuale, iar petentul nu a produs alte probe din care să rezulte că în mod greşit s-a reţinut inexistenţa infracţiunilor reclamate, criticile formulate în recurs se constată a fi neîntemeiate, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În fine, examinând cauza conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul J.I., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul J.I. împotriva sentinţei nr. 195 din 1 septembrie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4638/2004.
Obligă petentul să plătească statului, 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 36/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 38/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
