ICCJ. Decizia nr. 35/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 35/2005
Dosar nr. 265/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 9 martie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., sesizată de petentul P.V., privind pe Ş.O. şi N.A. de la SC M.T. SA Timişoara, magistraţii D.R., L.R., M.M., C.P., I.I., S.M., E.C., J.D., P.D. şi asistenţii judiciari M.G., M.A., N.G. şi V.T., pentru toate persoanele menţionate, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 263 şi 264, raportat la art. 2481 C. pen., faţă de primii doi şi de art. 215, 288, 289, 291 şi 292 C. pen., faţă de magistraţi şi asistenţii judiciari.
S-a reţinut că, verificându-se dosarele civile la care petentul s-a referit, nu a rezultat nici un element de fapt care să indice săvârşirea vreunei infracţiuni, de către persoanele împotriva cărora petentul a formulat plângere penală.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul P.V. a formulat plângere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 174 din 1 iulie 2004, a respins plângerea, ca inadmisibilă, reţinând că petentul nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei, conform art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul P.V. a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 9, 10 şi 21 C. proc. pen.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Din economia textului menţionat rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate, prin art. 277-278 din acelaşi cod.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea acestora ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul competent, a dispoziţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea pronunţată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinţei nr. 174 din 1 iulie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3148/2004.
Obligă petentul să plătească statului, 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 34/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 36/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|