ICCJ. Decizia nr. 361/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 361/2010
Dosar nr.2569/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 263 din 22 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva ordonanţei nr. 907/P/2008 din 10 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 27 noiembrie 2007, persoana vătămată F.M. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de făptuitorii D.M.,T.M., C.C.M., C.S.D., P.M., S.A.R., M.G., R.I., O.I., M.C., T.D.C. şi C.T., sub aspectul infracţiunilor de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., insultă prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 (plângere penală filele 16-19).
Plângerea a format obiectul dosarului nr. 140/P/2007, iar prin rezoluţia din 10 decembrie2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii D.M.,T.M., C.C.M., S.A.R., M.G., R.I. şi O.I., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 255 alin. (1) C. pen., art. 256 alin. (1) C. pen. şi art. 257 alin. (1) C. pen., toate cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi disjungerea cauzei faţă de D.M.,T.M., C.C.M., C.S.D., P.M., S.A.R., M.G., T.D.C., M.C., C.T., R.I. şi O.I., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 194 alin. (1) C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 2151 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., art. 247 alin. (1) C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 205 alin. (1) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 (rezoluţie filele 2-5).
Cauza disjunsă a fost trimisă spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi a format obiectul dosarului penal nr. 21/P/2008.
Prin ordonanţa nr. 21/P/2008 din 23 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cauza a fost declinată spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că o parte din persoanele faţă de care se formulase plângerea penală îndeplineau calitatea de magistraţi la Curtea de Apel Galaţi sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin ordonanţa nr. 155/P/2008 din 28 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, reţinându-se că, în raport de încadrarea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 508/2004, competenţa de efectuare a cercetărilor revenea acesteia.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub nr. 194/D/P/2008, iar prin ordonanţa din 5 iunie 2008 s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii D.M.,T.M., C.S.D.,C.C.M., M.G., R.I., O.I. şi M.C., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică pentru restul infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Cauza a fost reînregistrată la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică sub nr. 750/P/2008 şi soluţionată prin ordonanţa din 14 iulie 2008.
Prin respectiva ordonanţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.S.D., T.M. şi C.C.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 194 alin. (1) C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 215 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., art. 247 alin. (1) C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., pe motiv că faptele reclamate nu există şi a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru continuarea cercetărilor faţă de P.M., S.A.R., M.G., D.M., R.I., O.I., M.C. şi C.T., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 194 alin. (1) C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 2151 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., art. 247 alin. (1) C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 280/P/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe P.M., S.A.R., M.G., D.M., R.I., O.I., M.C. şi C.T. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că făptuitoarea P.M. fusese promovată în funcţia de procuror cu grad profesional de curte de apel, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.
Subsecvent declinării dispuse în cauză, plângerea a fost din nou înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică unde s-a format dosarul penal nr. 907/P/2008.
Cauza a fost soluţionată prin ordonanţa nr. 907/P/2008 din 10 decembrie 2008, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de P.M., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 194 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 2151 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., soluţia de neurmărire penală pentru toate infracţiunile întemeindu-se pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea şi trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor faţă de S.A.R., M.G., D.M., R.I., O.I., M.C. şi C.T. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Referitor la soluţia de neurmărire penală dispusă faţă de făptuitoarea P.M., procurorul de caz a reţinut că plângerea penală viza în fapt nemulţumirea petiţionarului cu privire la modalitatea în care fusese soluţionat dosarul nr. 724/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, acuzând-o pe făptuitoare că ar fi comis mai multe infracţiuni cu ocazia emiterii rezoluţiei din 12 martie 2008.
Constatându-se că rezoluţia emisă de făptuitoare fusese cenzurată în cadrul controlului de legalitate exercitat în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 417/R din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi dispunându-se desfiinţarea rezoluţiei în discuţie şi trimiterea cauzei în vederea reluării cercetărilor penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, procurorul de caz a apreciat că nu existau temeiuri de fapt şi de drept în raport de care să se poată reţine în sarcina făptuitoarei săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
S-a arătat că magistraţii nu pot fi urmăriţi penal pentru opiniile exprimate în activitatea de aplicare şi interpretare a legii şi că singurul remediu procesual este cel al folosirii căilor legale de atac, ceea ce în speţă s-a realizat.
Prin rezoluţia nr. 18504/4155/II/2/2009 din 7 septembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea petiţionarului formulată împotriva soluţiei de neurmărire penală adoptată în cauză a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Ulterior, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., pe care a adresat-o Curţii de Apel Galaţi.
În motivarea plângerii sale, petiţionarul a criticat în esenţă insuficienţa actelor premergătoare efectuate de procurorul de caz, susţinând că nu s-au efectuat cercetări cu privire la toţi făptuitorii, la toate actele materiale, la toate infracţiunile şi la toate faptele reclamate în plângere, că nu a fost citat şi nici audiat ca persoană vătămată şi nu au fost ascultate persoanele propuse ca martori.
Prin sentinţa penală nr. 232/F din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 1485/44/2009, a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atrase de gradul profesional deţinut de intimata procuror.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1485/44/2009.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
În cauză, organul de urmărire penală a constatat, pe baza verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare, că intimata P.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, nu a săvârşit nicio faptă penală şi, în consecinţă, corespunzător dispoziţiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale.
Din actele existente la dosar nu a rezultat existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către intimată, cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor reclamate de petiţionar, reţinându-se că intimata, în calitatea sa de magistrat, a dispus măsurile procesuale pe care le-a considerat necesare şi adecvate soluţionării cauzei cu care era învestită.
Faptul că rezoluţia emisă de intimată a fost desfiinţată de instanţă în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., nu constituie temei pertinent şi suficient pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror indicii care să susţină că acesta ar fi acţionat în realizarea unui interes particular, eventualele erori apărute în procesul de interpretare şi aplicare a legii neechivalând cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate prin intermediul căilor legale de atac exercitate în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, şi justificarea existenţei lor, soluţia adoptată în cauză fiind, deci, temeinică şi legală.
Cu privire la critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a neaudierii petiţionarului şi a martorilor indicaţi în cadrul investigaţiilor preliminare, s-a motivat că, în speţă s-au efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat de petiţionar procedându-se la ataşarea dosarelor menţionate în plângere şi solicitându-se relaţii de la diverse instituţii ale statului, neaudierea petiţionarului în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în condiţiile în care fusese audiat la 29 noiembrie 2008, iar celelalte acte îndeplinite nu relevau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor specificate în actul de sesizare penală, neconstituind o încălcare a principiului egalităţii armelor şi a dreptului la un proces echitabil sau un motiv de nelegalitate a ordonanţei adoptate, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le-a considerat necesare şi suficiente soluţionării cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs(filele 2-10 dosar recurs), pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de desemnare a unui apărător din oficiu, nulitate absolută, nemotivarea dispoziţiei de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat (cuantumul sumei fiind stabilit arbitrar), caracterul subiectiv al cercetării judecătoreşti şi al urmăririi penale realizate în mod părtinitor, în favoarea făptuitorilor, în interesul cărora au fost administrate probele.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date relative la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative – a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma precitată.
Din verificarea actelor dosarului se constată că procurorul investit cu instrumentarea plângerii petentului a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că intimata nu a comis faptele reclamate, incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. impunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Se constată, totodată, după cum în mod just s-a reţinut atât în sentinţa recurată, cât şi în ordonanţa procurorului, că intimata nu a comis faptele reclamate, ce nu există în materialitatea lor, limitându-se la legala exercitare a atribuţiilor cu care a fost investită.
Nemulţumirea părţii faţă de o anumită soluţie dispusă de către procuror poate, eventual, justifica parcurgerea procedurii reglementată de dispoziţiile art. 275 şi următoarele C. proc. pen., ce nu poate fi completată prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu constituie un remediu procesual şi nu se poate substitui procedurii legale de contestare a soluţiilor procurorului, neavând aceeaşi finalitate.
În exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, magistraţii interpretează şi aplică dispoziţiile legale cazurilor concrete cu care au fost investiţi, iar activitatea de jurisdicţie nu constituie, prin ea însăşi, infracţiune pentru singurul motiv că soluţia adoptată a nemulţumit pe una dintre părţi, dar nu există indicii de comitere a unei fapte penale, în accepţiunea legii.
Simpla conferire de conotaţii penale unor măsuri ori soluţii dispuse potrivit legii de procuror nu echivalează cu dovedirea comiterii faptei reclamate, afirmaţiile nesusţinute de probe fiind pur subiective.
Se va constata, aşadar, că soluţia dispusă prin ordonanţa atacată este legală şi temeinică, astfel că în mod întemeiat prima instanţă, dând o proprie şi justă evaluare actelor dosarului, în limitele prevăzute de art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a menţinut-o, printr-o hotărâre legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate şi vor fi respinse, nedovedind aspecte noi, neavute în vedere la soluţionarea cauzei de către prima instanţă.
Pentru motivele anterior dezvoltate vor fi respinse, ca nefondate, criticile formulate în termeni generici şi nedovedite privind nelegalitatea, netemeinicia, cinismul, nulitatea absolută a hotărârii atacate şi caracterul subiectiv al cercetării judecătoreşti şi activităţii desfăşurată în cursul actelor premergătoare, petentul neargumentând în concret criticile invocate şi nedemonstrând modalitatea în care activitatea organelor judiciare s-a desfăşurat în favoarea persoanelor reclamate, actele premergătoare efectuate respectând, de altfel, dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. şi fiind suficiente pentru a întemeia soluţia dispusă.
Motivul de recurs privind încălcarea dreptului la apărare al petentului va fi respins ca nefondat, legea procesuală neprevăzând obligativitatea asigurării asistenţei juridice în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., în acest sens fiind dispoziţiile art. 171 C. proc. pen.
Susţinerile privind modul de stabilire a cheltuielilor judiciare, nemotivarea şi nedovedirea cuantumului sumei la plata căreia a fost obligat nu pot fi primite, deoarece temeiul obligaţiei stabilite în sarcina petentului îl constituie culpa procesuală a părţii care a declanşat o procedură judiciară prin formularea unei cereri ulterior respinsă, soluţia instanţei fiind corect întemeiată pe dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se caracterul nefondat al motivelor de recurs indicate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul F.M. împotriva sentinţei nr. 263 din 22 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1485/44/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 362/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
