ICCJ. Decizia nr. 4/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
în compunerea prevăzută de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Decizia nr. 4/2005
Dosar nr. 2/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 7 din 26 iunie 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei şi, în baza art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului L.Ş., sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie pe timp de 3 luni, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), g) şi i) din acelaşi act normativ.
Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut în baza probatoriului administrat în cauză, că judecătorul L.Ş. şi-a neglijat în cursul anului 2002, în mod repetat, obligaţiile de serviciu şi a manifestat o conduită neconformă statutului de magistrat.
Se reţine în acest sens, schimbarea de atitudine şi comportament în anul 2002, manifestată prin interesul scăzut faţă de îndeplinirea sarcinilor profesionale, o marcată stare depresivă şi chiar aparenţa că s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Afectarea activităţii profesionale este ilustrată de faptul redactării cu întârziere a unui număr de 82 de hotărâri, din totalul de 149 pronunţate, în perioada 1 ianuarie - 18 noiembrie 2002.
Nesocotind dispoziţiile art. 306 şi 310 C. proc. pen., judecătorul L.Ş. a omis să consemneze în condică şi să întocmească de îndată minutele, într-un număr de 14 dosare judecate în şedinţele din 28 şi 29 noiembrie 2002.
În fine, în seara zilei de 28 octombrie 2002, judecătorul menţionat a fost implicat într-un conflict, în restaurantul SC N. SRL, pentru restabilirea ordinii fiind necesară intervenţia organelor de poliţie.
Împotriva acestei hotărârii, judecătorul L.Ş. a formulat contestaţie, criticile privind:
- neacordarea semnificaţiei cuvenite cauzelor care au condus, fără culpa acestuia, la redactarea cu întârziere a hotărârilor;
- reţinerea abaterii din 28 octombrie 2002, pe baza unor înscrisuri nelegal întocmite şi care, din acest motiv, nu pot constitui mijloace de probă.
În concluzie, contestatorul apreciază că în raport cu gravitatea concretă a faptelor şi cu împrejurările în care au fost săvârşite, cu raportare la conduita anterioară a acestuia, sancţiunea aplicată este mult prea aspră.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate, se constată următoarele:
La data de 13 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a înaintat Ministerului Justiţiei, referatul nr. 879/29A din 12 decembrie 2002, întocmit de judecătorii inspectori B.F. şi C.G., privind săvârşirea de către magistratul L.Ş., judecător la Judecătoria Bacău , a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) şi i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
De asemenea, au fost înaintate referatul nr. 786 din 29 din 18 noiembrie 2002, nota de constatare a preşedintelui Judecătoriei Bacău, notele explicative date de judecătorul L.Ş., judecătorul C.M., grefierul-şef V.S., grefiera E.M., precum şi situaţia redactării cu întârziere a hotărârilor. de către judecătorul L.Ş.
Prin referatul nr. 786/29 A din 18 noiembrie 2002, judecătorii inspectori B.F. şi C.G., de la Curtea de Apel Bacău, aduc la cunoştinţă incidentul din 28 octombrie 2002.
Astfel, la data menţionată, judecătorul L.Ş. se afla la Restaurantul N. din municipiul Bacău, împreună cu numitul M.G., unde consumau băuturi alcoolice.
În jurul orei 21.00, aflat în stare de ebrietate, judecătorul menţionat a răsturnat masa la care se afla, a spart sticle şi pahare, a înjurat şi ameninţat personalul de serviciu.
În fine, judecătorul L.Ş. l-a agresat pe numitul D.V., după care s-a dezbrăcat de haină şi cămaşă, provocând indignarea persoanelor aflate în restaurant.
Fiind sesizaţi telefonic de personalul restaurantului, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, constatând cele expuse mai sus.
Judecătorul L.Ş., fără a contesta prezenţa sa la restaurantul menţionat, a susţinut în nota explicativă că situaţia de fapt a fost greşit reţinută.
Astfel, la un moment dat a fost lovit de către o persoană necunoscută, judecătorul nefăcând altceva decât să riposteze, împrejurare în care s-au spart sticle şi pahare.
Afirmaţiile acestuia sunt contrazise, însă, de declaraţiile martorilor M.G., D.V. şi I.A., toţi prezenţi la faţa locului, date cu ocazia audierii de către lucrătorii de poliţie.
Judecătorii inspectori au concluzionat în sensul că, prin comportarea avută, astfel cum aceasta a fost descrisă, judecătorul a săvârşit abaterea prevăzută de art. 122 lit. g) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, constând în aceea că a adus atingere onoarei şi demnităţii funcţiei de magistrat.
Prin referatul nr. 879/29 A din 12 decembrie 2002, judecătorii inspectori B.F. şi C.G. de la Curtea de Apel Bacău au învederat săvârşirea de către judecătorul menţionat, a altor abateri prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
Astfel, în ziua de 28 noiembrie 2002, judecătorul L.Ş. a fost repartizat să judece 14 cauze penale, având ca obiect cereri de liberare condiţionată.
A soluţionat toate cauzele, însă condica de şedinţă a completat-o abia în data de 30 noiembrie 2002. Totodată, minutele au fost întocmite ulterior, numai la data de 2 decembrie 2002, când a predat cele 14 dosare penale, grefierei de şedinţă, V.S.
Aceeaşi situaţie s-a repetat, cu referire la şedinţa de judecată din 29 noiembrie 2002, când soluţionând în fond două cauze dintre cele 21 de pe rol, a întocmit minutele şi a completat condica de şedinţă, numai în data de 2 decembrie 2002, fără a face vreo menţiune privitoare la amânarea pronunţării hotărârilor.
Procedând astfel, judecătorul L.Ş. a încălcat dispoziţiile art. 306 şi 310 C. proc. pen., potrivit cărora deliberarea şi pronunţarea se fac de îndată, după încheierea dezbaterilor, iar hotărârea se pronunţă în şedinţă publică, de către preşedintele completului de judecată, asistat de grefier.
Fără a contesta situaţia expusă, judecătorul menţionat a motivat neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, prin nota explicativă, în sensul că acestea sunt consecinţa lipsei de timp şi stării precare a sănătăţii.
S-a apreciat prin referat că cele susţinute de judecătorul menţionat, sunt apărări de circumstanţă ce nu pot fi admise, în raport cu faptul că şedinţele s-au terminat în jurul orei 13.00, iar cauzele judecate în fond erau relativ simple. Totodată, în situaţia în care ar fi fost necesară amânarea pronunţării hotărârilor, aceasta putea fi dispusă.
Pe de altă parte, din nota de constatare întocmită de preşedintele Judecătoriei Bacău, rezultă că în data de 29 noiembrie 2002, judecătorul L.Ş. a părăsit instanţa, în jurul orei 13.00, imediat după terminarea şedinţei publice şi a revenit în jurul orei 15.00, în stare de ebrietate.
A doua zi s-a prezentat la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice.
În data de 30 noiembrie 2002 s-a discutat cu judecătorul L.Ş., situaţiile expuse, cu referire la neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, acesta invocând lipsa de timp.
În fine, prin acelaşi referat s-a mai arătat că, potrivit situaţiei întocmite de conducerea judecătoriei, cu referire la perioada aprilie - decembrie 2002, judecătorul L.Ş. a amânat nejustificat cauzele din şedinţele de judecată la care a participat, iar pentru cele soluţionate, a redactat cu întârziere hotărârile.
Faţă de situaţia expusă, cu referire la întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, nerespectarea în mod repetat a dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor, s-a apreciat că judecătorul L.Ş. a săvârşit abaterile prevăzute de art. 122 lit. a), h) şi i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
Consiliul Superior al Magistraturii a fost sesizat, la data de 14 februarie 2003, cu acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei, sub aspectul săvârşirii de către judecătorul menţionat, a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), g) şi i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
Titularul acţiunii disciplinare a solicitat aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării din funcţie pe timp de trei luni, prevăzută de art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 92/1992.
Cercetarea efectuată cu ocazia soluţionării acţiunii disciplinare nu a relevat altă situaţie, decât cea expusă.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Potrivit art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în vigoare la data angajării răspunderii disciplinare a contestatorului, magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru manifestări comportamentale de natură a dăuna interesului serviciului sau prestigiului justiţiei.
Acţiunea disciplinară, potrivit art. 124 din acelaşi act normativ, se exercită de către ministrul justiţiei, în cazul abaterilor săvârşite de judecători, cu excepţia judecătorilor şi magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 30 zile de la data înregistrării actului de constatare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
Este de reţinut că, prin art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, termenul de 30 zile a fost prelungit la 60 zile, termenul de un an pentru exercitarea acţiunii disciplinare a fost menţinut, modificarea de substanţă, în considerarea principiului independenţei magistraţilor, privind doar titularul acesteia, conform art. 45 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În cauză, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, actul de constatare privind abaterile săvârşite de contestator, la 28 octombrie 2002, 28 şi 29 noiembrie 2002, a fost înregistrat la data de 15 ianuarie 2003, iar acţiunea disciplinară a fost exercitată la data de 14 februarie 2003.
Coroborând datele de mai sus, se constată că acţiunea disciplinară împotriva judecătorului L.Ş. a fost exercitată cu respectarea celor două termene prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, aşa încât contestaţia se constată a fi neîntemeiată sub aspectul acestei critici.
Prin aceeaşi notă de constare s-a reţinut ca abatere disciplinară în sarcina judecătorului menţionat, redactarea cu întârziere a unui număr de 82 hotărâri judecătoreşti, în perioada 1 ianuarie - 18 noiembrie 2002.
Din situaţia redactării sentinţelor rezultă că se înscriu în afara termenului de un an pentru exercitarea acţiunii disciplinare, exclusiv sentinţa penală nr. 40 din 8 ianuarie 2002, redactată la 29 ianuarie 2002 şi sentinţa penală nr. 55 din 10 ianuarie 2002, redactată la 6 februarie 2002.
Aşadar, acţiunea disciplinară a fost exercitată în termen, cu referire la un număr de 80 hotărâri judecătoreşti redactate cu întârziere.
În mod judicios Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară, şi sub aspectul acestei abateri disciplinare, unui număr de 2 sentinţe dintr-un total de 82 sentinţe motivate cu întârziere în perioada analizată, lipsindu-le aptitudinea de a înlătura concluzia săvârşirii de către magistratul menţionat, a abaterii prevăzute de art. 122 lit. a) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
În concluzie, acţiunea disciplinară a fost exercitată în termen de către titularul acesteia, apărările privind stingerea dreptului material prin prescripţie constatându-se a fi neîntemeiate.
Susţinerile contestatorului, în sensul incidenţei art. 268 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, apar ca neîntemeiate, în raport cu dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 92/1992, republicată, respectiv art. 44 din Legea nr. 317/2004, cu referire la lipsa unui termen fix stabilit de lege pentru soluţionarea acţiunii disciplinare, precum şi la determinarea naturii juridice a Consiliului Superior al Magistraturii, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor.
În fine, din examinarea actelor dosarului se constată că, soluţionând acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit corect starea de fapt, hotărârea pronunţată fiind susţinută de materialul probator administrat în cauză.
De altfel, magistratul menţionat nu contestă starea de fapt astfel reţinută, ci invocă în apărare, pe fond, o stare depresivă temporară, înlăturată ulterior, conduita bună manifestată anterior şi posterior perioadei examinate, precum şi caracterul izolat, accidental al abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.
Or, constatând că magistratul menţionat a săvârşit fapte întrunind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare menţionate şi că nu există nici o cauză exoneratoare de răspundere, acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei a fost corect admisă.
Este de reţinut în acest sens că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, nu priveşte condiţiile răspunderii disciplinare, care rămân cele reglementate de dreptul comun, ci doar precizarea acestui regim, în sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice şi extinderii obligaţiei de a avea o comportare corectă şi demnă, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise.
Ca atare, apărările formulate de contestator nu pot fi primite, atâta timp, cât acestea nu dovedesc inexistenţa faptelor sau lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Mai este de reţinut că legea, stabilind generic sancţiunile disciplinare, nu dispune cu privire la sancţiunea ce se aplică unei abateri disciplinare determinate. Ca atare, stabilirea sancţiunilor disciplinare, dintre sancţiunile disciplinare, în scară, prevăzute de lege, este, de fiecare dată, o chestiune de apreciere a organului competent a dispune angajarea răspunderii disciplinare, funcţie de gravitatea abaterii, urmarea produsă, modalitatea de săvârşire a acestora, cauzelor de ordin obiectiv şi subiectiv care au dus la comiterea faptelor cu caracter de abatere disciplinară.
Or, sub acest aspect, sancţiunea, mai blândă decât cea aplicabilă în raport cu abaterile disciplinare săvârşite, cu referire specială la abaterea din 28 octombrie 2002, apare ca fiind judicios stabilită, Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de motivele de ordin subiectiv invocate de contestator, în apărare.
Ca atare, motivelor invocate de contestator în apărare le lipseşte relevanţa juridică vizată de acesta, în sensul acordării unei semnificaţii sporite, admiterii contestaţiei şi înlocuirii sancţiunii aplicate de Consiliul Superior al Magistraturii, adecvat aleasă, cu o sancţiune mai blândă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia formulată de judecătorul L.Ş., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia formulată de L.Ş., judecător la Judecătoria Bacău, împotriva hotărârii nr. 7 din 26 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 4/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
