ICCJ. Decizia nr. 54/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 54/2005
Dosar nr. 11/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 29 octombrie 1999, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul M.N., la 12 ani închisoare şi interzicerea timp de 6 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
Făcându-se aplicarea art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea restului de 714 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 265 din 13 februarie 1996 a Judecătoriei Buzău, cu pedeapsa de 12 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an închisoare, în total 13 ani închisoare, precum şi interzicerea timp de 6 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 134/A din 14 martie 2000, a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 4425 din 18 octombrie 2001, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Ulterior, prin mai multe memorii adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a solicitat să se declare recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate.
În urma examinării şi reexaminării actelor dosarului, s-a constatat că nu există motive pentru a se exercita calea extraordinară de atac a recursului în anulare, făcându-se comunicări, în acest sens, inculpatului, la datele de 10 aprilie 2003, 8 mai 2003 şi la 8 iulie 2004.
Invocând prevederile art. 278 alin. (2) şi ale art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., inculpatul M.N. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 17995/3340/2004, a Procurorului şef al secţiei judiciare penale din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu care s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 274 din 7 decembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de inculpatul M.N., împotriva rezoluţiei nr. 17995/3340/2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a motivat că, în raport cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., potrivit cărora se poate face plângere la instanţă, numai împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor, după caz, de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea inculpatului, formulată împotriva comunicării nr. 17995/3340/2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referindu-se la nedeclararea recursului în anulare împotriva hotărârilor ce-l privesc, nu are temei legal.
Inculpatul M.N. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, aşa cum s-a subliniat prin considerentele sentinţei atacate, prin art. 2781 C. proc. pen., care a fost invocat de inculpat, ca temei juridic al plângerii cu care s-a adresat instanţei supreme, este reglementată „plângerea în faţa instanţei, împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului, de netrimitere în judecată".
În acest sens, prin alin. (1) al textului de lege menţionat, se prevede că „împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă".
Din această prevedere a legii rezultă că textul de lege invocat de inculpat, ca temei al plângerii, se referă la situaţii cu totul diferite, de aceea care face obiectul plângerii sale, fiind evident că rezoluţiile sau ordonanţele procurorului, de netrimitere în judecată, nu au nici o legătură cu exercitarea de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dreptului de a declara recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate într-o anumită cauză.
Or, prin nici o dispoziţie a legii nu se prevede că partea care a solicitat să se declare recurs în anulare, ar avea posibilitate să se plângă la instanţă, în cazul când autoritatea abilitată să exercite această cale extraordinară de atac, ajunge la concluzia că nu sunt temeiuri care să justifice formularea ei.
Aşa fiind, soluţia de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este vădit justificată.
Ca urmare, din moment ce nu există temei legal care să justifice dreptul la formularea plângerii împotriva neformulării recursului în anulare, de către autoritatea căreia îi revine atribuţia de a-l declara, nu se poate considera că ar exista temei juridic pentru a se exercita căi de atac împotriva soluţiei de respingere a plângerii, ca inadmisibilă.
În consecinţă, constatându-se că plângerea formulată de inculpat, ca şi calea de atac exercitată de el împotriva sentinţei, nu au temei legal, urmează ca recursul pe care l-a declarat, să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa, la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei nr. 274 din 7 decembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 57/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
