ICCJ. Decizia nr. 42/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 42/2005
Dosar nr. 288/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 13 februarie 2002, A.I. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor H.O., M.A. şi T.D., de la Tribunalul Arad şi a procurorului S.M., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Plângerea a fost restituită petentului, la data de 6 martie 2002, cu recomandarea de a fi consultat un avocat cu privire la situaţiile sesizate.
Petentul a adresat Curţii Supreme de Justiţie, la data de 20 martie 2002, o plângere penală împotriva judecătorului M.C., vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, referindu-se la refuzul acestuia de a soluţiona plângerea îndreptată împotriva judecătorilor H.O., M.A. şi T.D.
Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Prin rezoluţia din 20 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.C., vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara şi disjungerea cauzei faţă de judecătorii H.O., M.A., T.D. şi de procurorul S.M. Drept urmare, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, cu referire magistraţii menţionaţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 47 din 18 martie 2004, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei din 20 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanţe, a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 239 din 20 septembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La data de 4 noiembrie 2004, petentul A.I. a formulat o cerere de revizuire a acestei din urmă hotărâri.
Revizuentul a susţinut că instanţa de control judiciar a pus în discuţie, la data de 20 septembrie 2004, excepţia tardivităţii declarării recursului, fără a avea în vedere adresa din 31 martie 2004, depusă de petent, în dosarul nr. 5111/2003, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cu referire la dosarul menţionat, petentul a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurarea că actele dispuse a fi depuse, se aflau la dosarul cauzei. Totodată, susţine petentul, că în raport cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992, acesta trebuia citat pentru un alt termen la care să fie puse în discuţie, admisibilitatea mijloacelor de probă propuse.
În fine, revizuentul a susţinut că, în mod greşit, a fost admisă excepţia de tardivitate, în raport cu termenele stabilite prin Legea nr. 29/1992 şi prin art. 277 C. proc. pen.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, în sensul de a se dispune începerea urmăririi penale în dosarul nr. 105/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe, a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă că, concomitent, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen., şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea revizuirii în condiţiile legii şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată, a simplei nemulţumiri a acesteia, cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie a afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia.
În cauză, revizuentul a formulat cererea, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele, că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal şi fără a invoca sau a formula critici care să poată fi încadrate în unul din cazurile de retractare prevăzute în art. 394 din acelaşi cod.
Or, admiterea unei căi de atac în condiţii neprevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de petentul A.I. privind revizuirea deciziei nr. 239 din 20 septembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 105/2004, ca inadmisibilă.
Obligă petentul să plătească statului, 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 41/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 43/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
