ICCJ. Decizia nr. 44/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 44/2005
Dosar nr. 229/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 570 din 13 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor şi l-a condamnat pe inculpatul C.C., la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 286 C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
A aplicat art. 71-64 C. pen.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 5.200.000 lei, părţii civile SC A. SRL; 7.300.000 lei, părţii civile SC F. SA; 4.134.000 lei, părţii civile SC C.N. şi 8.000.000 lei, părţii civile N.L.
A luat act că prejudiciile cauzate părţilor vătămate SC G. SRL, SC V.S. SRL şi SC E.G. SRL, au fost acoperite prin restituirea bunurilor.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat, ştampilele şi legitimaţiile în alb, ridicate din locuinţa acestuia, de către organele de poliţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 martie 1996, prezentându-se ca reprezentant al SC I. SRL, inculpatul a ridicat de la SC C.N., un ferăstrău electric şi o bormaşină în valoare totală de 797.916 lei, pe baza unui ordin de plată falsificat, prin aplicarea ştampilei Băncii I.Ţ.
Bunurile menţionate au fost vândute ulterior, unor persoane necunoscute, cu suma de 200.000 lei.
În ziua de 20 martie 1997, inculpatul C.C. s-a deplasat la Complexul comercial P. şi a negociat cu reprezentantul SC A.I. SRL, achiziţionarea unui cuptor cu microunde, în valoare de 3.503.390 lei; un espresso cafea, în valoare de 863.424 lei; o friteuză, în valoare de 702.967 lei; un robot de bucătărie, în valoare de 2.223.983 lei şi trei filtre de cafea, în valoare de 55.085 lei.
Inculpatul s-a prezentat în numele lui M.C., asociat la SC D. SRL şi a achitat c/val bunurilor menţionate, cu un ordin de plată falsificat, pe care aplicase ştampila Băncii A., sucursala Braşov.
La data de 14 mai 1997, inculpatul C.C., prezentându-se ca fiind asociat al SC D. SRL, a ridicat de la SC E.G., un acumulator în valoare de 7.086.100 lei, pentru plată prezentând un ordin de plată falsificat, prin aplicarea ştampilei B.C.R., filiala sectorului 1 Bucureşti.
Acumulatorul a fost vândut ulterior, contra sumei de 4.000.000 lei.
În aceeaşi modalitate a mai ridicat un calculator în valoare de 8.900.000 lei de la SC F. SA, două casetofoane auto cu boxe, în valoare de 5.200.000 lei, de la SC A. SRL, o instalaţie de aer condiţionat, în valoare de 8.300.000 lei şi un calculator, ocazie cu care s-a prezentat sub numele de A.A.S., sens în care a prezentat şi un buletin de identitate pe acest nume, de fiecare dată aplicând pe ordinele de plată, una din ştampilele contrafăcute.
Cu ocazia percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost găsite o parte din bunurile menţionate, acestea fiind restituite părţilor vătămate, precum şi mai multe ştampile şi un buletin de identitate aparţinând lui A.A.S., pe care era aplicată fotografia inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 326 din 11 iunie 2002, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea cuantumului pedepsei, până la limita celei deja executate.
Prin Decizia nr. 4871 din 30 octombrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârile pronunţate în cauză, numai cu privire la greşita încadrare juridică a infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedeapsa aplicată pentru această infracţiune, cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu privire la neaplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, pentru pedepsele aplicate inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 286 şi 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
A înlăturat dispoziţiile art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 290 din acelaşi cod, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.C., la un an închisoare.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 6 ani închisoare, la 4 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiate pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 286 şi 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A contopit pedepsele negraţiate şi a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
Pentru a schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanţa de recurs a reţinut că ordinul de plată nu are putere circulatorie, astfel că acesta nu poate constitui un titlu în sensul dispoziţiilor art. 282 C. pen.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 şi 7 C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârile atacate sunt contrare legii, cu referire la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 286 şi 287 C. pen., precum şi cu referire la greşita încadrare juridică a faptelor inculpatului în art. 290 C. pen., în loc de art. 282 alin. (1) şi art. 282 alin. (2) din acelaşi cod.
Astfel, inculpatul nu a falsificat vreun instrument de autentificare şi nici nu a folosit un astfel de instrument falsificat, ci a creat pe ordinele de plată, impresiunile specifice băncilor menţionate, acţiune neîncriminată de art. 286 C. pen. şi care nu poate constitui elementul material al acesteia.
Pe de altă parte, unităţile bancare menţionate nu sunt unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.
Ca atare, nefiind îndeplinită nici această condiţie cerută de art. 286 şi 287 C. pen., se impune achitarea inculpatului, sub aspectul infracţiunilor menţionate, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În fine, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 282 C. pen., ordinul de plată acceptat de bancă, îşi produce efectul specific de mijloc de plată.
Ca atare, falsificarea acestui instrument de plată, prin contrafacerea ştampilei de acceptare de către unitatea bancară, constituie infracţiunea prevăzută de aceeaşi normă, şi nu cea prevăzută de art. 290 C. pen.
În acelaşi timp, fapta inculpatului de a fi falsificat ordinele de plată şi de a le fi pus apoi în circulaţie, constituie două infracţiuni distincte prevăzute de art. 282 alin. (1) şi de art. 282 alin. (2) C. pen., în concurs real.
În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
I. Cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 286 şi 287 C. pen.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor de fals îl constituie relaţiile sociale care se formează şi se dezvoltă în legătură cu valoarea socială a încrederii publice de care trebuie să se bucure anumite lucruri, cărora legea le atribuie însuşirea de a exprima adevărul.
Încrederea publică reprezintă una dintre cele mai importante valori sociale şi este specifică statului de drept, contribuind în mod decisiv la buna desfăşurare a relaţiilor interumane şi la normala evoluţie a unor activităţi sociale şi economice, între care, cu referire la cauză, activitatea comercială şi financiar-bancară.
În cazul infracţiunilor de fals, încrederea publică menţionată este acordată in rem, adică însuşi lucrului căruia i s-a atribuit drept calitate, exprimarea adevărului, adevăr, însă, care a fost alterat.
În acest context, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute în art. 286 C. pen., este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare sunt condiţionate de ocrotirea încrederii publice care se acordă instrumentelor de autentificare sau de marcare, dar mai ales amprentei pe care o lasă, sub aspectul valorii lor probante, pe înscrisurile sau obiectele oficiale.
Elementul material al acestei infracţiuni presupune săvârşirea acţiunii de falsificare, realizabilă deopotrivă prin contrafacere sau alterare.
În cauză, inculpatul a contrafăcut ştampilele băncilor menţionate, în sensul confecţionării unor asemenea ştampile, imitând instrumentul adevărat şi dând, astfel, aparenţă de autenticitate, ordinelor de plată purtând amprenta ştampilei contrafăcute.
Este îndeplinită, aşadar, prima condiţie, prevăzută de textul menţionat, invocată şi în recursul în anulare.
Este de reţinut în acest sens, că în raporturile comerciale, ordinul de plată confirmat de bancă face dovada solvabilităţii cumpărătorului şi achitării valorii mărfii cumpărate, anterior preluării acesteia, cu referire la cauză. Are această natură ordinul de plată, în raport cu împrejurarea că în momentul confirmării de către bancă, are loc debitarea contului cumpărătorului şi creditarea contului vânzătorului.
Pe de altă parte, din economia art. 145 C. pen., rezultă că termenul de „public" nu se raportează la proprietatea publică.
Acest termen are o valoare denotativă mai cuprinzătoare, referindu-se şi la alte instituţii de interes public, care pot avea la bază şi proprietatea privată.
Aşadar, termenul de public acoperă şi pune sub protecţia sa, şi activităţile unităţilor bancare, structuri organizaţionale autorizate, de interes public prin destinaţie.
Drept urmare, se constată a fi îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de norma incriminatoare.
Întrunite fiind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 286 şi 287 C. pen., cu referire la contrafacerea de către inculpat, a ştampilelor unor bănci şi folosirea acestora pentru a da autenticitate ordinelor de plată prezentate vânzătorilor - părţi vătămate în cauză, condamnând inculpatul în condiţiile constatării existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpatului, instanţele au pronunţat hotărâri temeinice, nesupuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
II. Cu privire la critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptelor inculpatului. în art. 290 C. pen.. în loc de art. 282 alin. (1) şi art. 282 alin. (2) din acelaşi cod.
Potrivit art. 282 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori, „falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare."
Prin alin. (2) al aceluiaşi articol se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă, „punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie".
Constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit art. 290 C. pen., „falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane, spre folosire, în scopul producerii unor consecinţe juridice".
Având acelaşi obiect juridic generic, cele două infracţiuni se disting prin obiectul juridic special care, în primul caz priveşte relaţiile sociale a căror formare şi desfăşurare normală este condiţionată de apărarea încrederii publice ce este acordată înscrisurilor oficiale, autenticităţii sau veridicităţii înscrisurilor producătoare de consecinţe juridice, în considerarea rolului deosebit pe care acestea le au într-o societate civilizată, ca garanţie a desfăşurării relaţiilor sociale în conformitate cu exigenţele statului de drept şi cu interesele membrilor societăţii. În accepţiunea art. 150 alin. (2) C. pen., este subsumat categoriei de înscris oficial, orice înscris care emană de la o unitate din cele la care referă art. 145 din acelaşi cod.
În cazul celei de a doua infracţiuni, obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare este condiţionată de încrederea publică acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură privată. Sunt înscrisuri sub semnătură privată, acele înscrisuri cu relevanţă juridică care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul unei manifestări de voinţă ori constatare a unui act juridic, doveditor al existenţei, modificării sau stingerii unui drept sau a unei obligaţii.
S-a dovedit în cauză, că inculpatul a falsificat ordinele de plată, nu doar cu privire la emitenţii lor, diferite societăţi comerciale, ci şi prin contrafacerea impresiunilor specifice băncilor I.Ţ., A. şi B.C.R., falsuri de natură să ateste acceptarea la plată a acestora.
Procurorul general a susţinut că prin acceptarea la plată de către bancă, ordinul de plată a intrat în sfera titlurilor la care se referă art. 282 alin. (1) C. pen.
În acest context, schimbarea încadrării juridice este consecinţa ignorării sensului pe care legea penală îl dă sintagmei „titluri pentru efectuarea plăţilor", folosit ca noţiune de gen, legiuitorul neavând în vedere sensul civil al termenului, de raport juridic în baza căruia se naşte un drept sau o obligaţie, ci pe acela de instrument de stingere a unei datorii băneşti.
În cauză au fost efectuate acte de comerţ. În activitatea comercială sunt folosite titlurile de credit care, având ca menire esenţială să constate existenţa unei obligaţii comerciale care urmează a fi executată, pot servi la stingerea unei obligaţii băneşti, la fel ca şi biletele de bancă, faţă de care au avantajul evitării unei deplasări de numerar.
Sunt titluri de credit, cambia şi biletul la ordin reglementate prin Legea nr. 58/1934, cecul reglementat prin Legea nr. 59/1934, recipisele de depozit şi warantele reglementate prin Legea nr. 188/1930 şi Legea nr. 153/1937, precum şi conosamentele reglementate prin art. 565-570 C. com.
Dintre acestea, pot fi asociate sintagmei „titluri pentru efectuarea plăţilor", cambia, cecul şi biletul la ordin.
Or, nu intră în categoria menţionată, ordinul de plată, deoarece chiar din dispoziţiile Regulamentului nr. 8/1994 al Băncii Naţionale a României, invocate de titularul recursului în anulare, rezultă caracterul acestuia, de modalitate de plată, ca mod de stingere a obligaţiei de plată a preţului în activitatea comercială, realizată prin contul curent, reprezentând o plată fără numerar efectuată, la banca care are caracter de prestator de servicii, prin trecerea unei sume de bani exprimată în monedă naţională sau valută, din contul cumpărătorului, care dispune plata, în contul vânzătorului, care o încasează.
Efectuarea viramentului menţionat presupune existenţa contului la bancă şi a disponibilităţilor necesare acoperirii sumei înscrise în ordinul de plată.
Ordinul de plată, înscris sub semnătură privată a cumpărătorului, confirmat de bancă, are putere probantă, în sensul îndeplinirii celor două condiţii menţionate anterior şi, în raport cu care, vânzătorul remite marfa, cumpărătorului.
Este de reţinut că în această modalitate de plată, banca nu aprobă transferul, ci intervine doar ca prestator de servicii, în sensul de debitare a contului ordonatorului plăţii şi de confirmare a creditării contului vânzătorului, beneficiar al plăţii.
Dat fiind acest caracter al ordinului de plată, de înscris sub semnătură privată, încadrarea juridică criticată este legală, recursul în anulare constatându-se a fi nefundat, şi sub aspectul celei de a doua critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 570 din 13 octombrie 2000, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, deciziei penale nr. 326 din 11 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi deciziei nr. 4871 din 30 octombrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul C.C.
Suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru a asista pe inculpatul C.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 45/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
