ICCJ. Decizia nr. 46/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 46/2005
Dosar nr. 262/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 312 din 20 mai 1959, Tribunalul Militar Craiova a condamnat inculpaţii:
- T.N., la 22 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică;
- T.T., la 20 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică;
- T.A., la 18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică, toţi pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior);
- D.T., la 7 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. (anterior) ş.
- U.A., la 18 ani temniţă grea şi 8 ani degradare civică, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior) şi la 8 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de deţinere de publicaţii interzise prevăzute de art. 325 alin. (3) lit. c) din acelaşi cod, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele, de 18 ani temniţă grea şi 8 ani degradare civică.
Conform art. 25 pct. 6 C. pen. anterior, a dispus confiscarea totală a averii inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în perioada 1954 - 1959, inculpaţii au constituit o organizaţie în scopul schimbării regimului politic.
Totodată, în mai multe rânduri, inculpaţii au criticat regimul politic şi au încercat să redacteze manifeste cu conţinut denigrator, iar inculpatul U.A. a deţinut publicaţii interzise, în scop de răspândire în public.
Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară Bucureşti, prin Decizia nr. 1959 din 27 iulie 1959, a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul general al Republicii Populare Române a declarat recurs în supraveghere, întemeiat pe art. 413 şi 4131 C. proc. pen., privind pe inculpatul U.A.
S-a susţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), nu sunt probe de vinovăţie, relatarea unui singur coinculpat, necoroborată cu nici o altă probă fiind insuficientă.
Astfel, inculpatul U.A., la anchetă şi în instanţă, a susţinut consecvent că nu a fost membru P.N.L., nu i s-a vorbit şi nu a fost membru al nici unei organizaţii subversive.
Coinculpatul T.T. a arătat că ştie, din auzite, despre U.A. că a fost membru P.N.L., că a mers în 1954, la U.A., împreună cu T.N., pe care i l-a prezentat la poartă.
Coinculpatul T.N. a făcut declaraţii asemănătoare celor făcute de T.T., precizând că aceasta a fost singura împrejurare când a discutat cu U.A.
Pe declaraţia acestui inculpat nu se poate, însă, pune temei în partea referitoare la U.A., deoarece nu se coroborează cu nici o altă probă sau indiciu care să formeze convingerea că reprezintă adevărul.
Totodată, apare ca neverosimil, ca el, care nu-l cunoştea pe U.A., să-l fi recrutat ca membru al organizaţiei.
Aşadar, din analiza probelor administrate, rezultă cu evidenţă că în sarcina condamnatului U.A. nu se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior).
S-a mai susţinut, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), că prima instanţă a aplicat o pedeapsă prea severă în raport cu fapta concretă săvârşită de inculpat şi cu împrejurările în care această infracţiune a fost comisă.
Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, prin Decizia nr. 289 din 30 octombrie 1963, a admis recursul în supraveghere declarat de Procurorul general, a casat în parte hotărârile atacate, numai cu privire la inculpatul U.A. ş.
- a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), în infracţiunea prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 pct. 1 din acelaşi cod, text de lege în baza căruia a aplicat inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională;
- a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. a) C. pen. (anterior), la 5 ani închisoare corecţională.
A dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională.
A menţinut pedeapsa complementară a confiscării averii şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor casate parţial.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., considerând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de uneltire contra ordinii sociale, omisiunea denunţării şi deţinere de publicaţii interzise prevăzute de art. 209 pct. 1 şi art. 209 pct. 2 lit. a), art. 228, raportat la art. 209 pct. 1 şi art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior).
S-a susţinut că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat iniţierea sau constituirea în ţară sau în străinătate a unei organizaţii sau asociaţii care să fi avut drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratic ori că inculpaţii ar fi activat în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii.
Totodată, nu a rezultat că inculpaţii ar fi făcut propagandă, agitaţie sau ar fi întreprins vreo acţiune pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau care să fi prezentat pericol public.
În fine, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), probatoriul administrat nu a relevat probe certe care să confirme împrejurarea că inculpatul U.A. ar fi urmărit difuzarea broşurilor deţinute la domiciliul său, pentru a instiga alte persoane la comiterea infracţiunii, aşa cum prevede textul incriminator.
Pe de altă parte, la condamnarea inculpaţilor s-a ţinut seama în principal de opţiunile politice ale acestora.
În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, inculpaţii T.N., T.T., T.A., B.C. şi U.A. au fost trimişi în judecată pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior).
Inculpatul U.A. a fost trimis în judecată, şi pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise, prevăzută de art. 325 lit. c) C. pen. (anterior), constând în deţinerea la domiciliul său şi răspândirea printre ceilalţi inculpaţi, a conţinutului acelor publicaţii interzise ce aveau un caracter reacţionar şi care aveau drept scop de a fi răspândite, spre a fi cunoscute aceste idei, de tot grupul.
În fine, inculpaţii U.A., D.T. şi U.I. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. (anterior).
Prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
După instaurarea regimului democrat popular la data de 6 martie 1945, elementele legionare trimise în ţară de către H.S., care în străinătate a constituit un guvern – fantomă „naţional român", format din legionari şi alte elemente dubioase, căutau să desfăşoare în continuare activitatea lor, pe baze mai conspirative, pentru subminarea regimului democrat-popular.
Inculpaţii, vechi legionari şi membri ai fostelor partide burghezo-moşiereşti, care, din 1955, au mai suferit pedepse pentru activitatea antipopulară, s-au constituit într-o organizaţie subversivă denumită „Rezistenţa naţională P.5", având ca scop răsturnarea, prin violenţă, a regimului instaurat la 6 martie 1945.
În acest scop, din primăvara anului 1955, membrii acestei organizaţii, care sunt inculpaţii trimişi în judecată şi până în anul 1958, când au fost arestaţi, au ţinut şedinţe clandestine în cadrul cărora purtau discuţii duşmănoase la adresa regimului şi a realizărilor acestuia.
Aceştia mai hotărâseră să redacteze şi să difuzeze în rândul cetăţenilor, manifeste cu conţinut duşmănos, scop în care au mers la inculpatul U.A., din comuna Bogaţi, membru al P.N.L. şi fost proprietar al unei tipografii, care s-a angajat să pună la dispoziţia acestei organizaţii, materialul necesar confecţionării manifestelor.
În fine, s-a mai hotărât lărgirea acestei organizaţii subversive, prin recrutarea de noi membri, în special din rândul legionarilor, rezoluţii în realizarea căreia au stabilit mai multe legături.
În concret, cu referire la fiecare inculpat, s-a reţinut că:
1. Inculpatul T.N., şef de cuib în perioada 1939 - 1941, dispărut în 1949 de la domiciliu, urmărit fiind pentru activitatea sa, a fost descoperit şi condamnat în 1950, la 5 luni închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
În anul 1953, pe când se afla concentrat într-un detaşament de muncă la Ploieşti, împreună cu alţii, a trecut la acţiuni duşmănoase făţişe.
În anul 1954, când inculpatul menţionat se afla în executarea altei pedepse corecţionale, a primit instrucţiuni privitoare la reorganizarea activităţii legionare. După ce s-a eliberat din închisoare, a reactivat foşti legionari, între care şi T.T., căruia i-a adus la cunoştinţă misiunea primită, în sensul constituirii organizaţiei „Rezistenţa naţională P.5", având ca scop răsturnarea regimului instaurat la 6 martie 1945. Împreună au stabilit şi un program de activitate al organizaţiei care, între altele, privea „reactivarea elementelor legionare şi a celor din P.N.Ţ. şi P.N.L. din comuna Bogaţi şi Răteşti şi încadrarea lor în această organizaţie, răspândirea de manifeste cu conţinut legionar şi strângerea de ajutoare legionare pentru procurarea de armament, alimente ş.a.".
În perioada 1955 - 1958, inculpaţii au participat cu regularitate la şedinţele organizaţiei, unde se purtau discuţii ostile la adresa regimului politic. Aceştia s-au preocupat în special de procurarea materialelor de propagandă.
2. Inculpatul T.T. s-a declarat de acord cu programul şi scopul organizaţiei, la şedinţele căreia a participat cu regularitate.
În cadrul organizaţiei subversive, în afara activităţilor arătate, inculpatul menţionat a mai recrutat pe T.A. care, la rându-i, a mai recrutat pe U.A., B.C. şi D.T.
3. Inculpatul U.A., fost membru P.N.L. şi proprietar al unei tipografii, recrutat în anul 1954, după ce a luat cunoştinţă de programul organizaţiei, cu care s-a declarat de acord, a participat la şedinţele ce se ţineau în diverse locuri, inclusiv la domiciliul său. De asemenea, în cadrul discuţiilor purtate în anul 1954, cu T.N. şi T.T., le-a promis acestora că va procura literele necesare confecţionării manifestelor. Cu ocazia percheziţiei, în biblioteca acestuia, la care au avut acces mai multe persoane, s-au găsit mai multe reviste, cărţi şi poezii cu conţinut antidemocratic.
4. S-a mai reţinut participarea cu regularitate la şedinţele organizaţiei, cu privire la inculpaţii B.C., fost legionar, recrutat în anul 1956, U.A. şi U.I., fost membru P.N.L. şi primar al comunei Bogaţi.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate prin recursul în anulare, se constată următoarele:
I. Din declaraţiile martorilor T.N., P.I., P.S., R.G., S.I. şi P.D. rezultă că inculpaţii menţionaţi s-au întâlnit de mai multe ori şi, printre altele, au hotărât constituirea unei organizaţii intitulată „Rezistenţa naţională P5", în scopul preluării puterii, în eventualitatea intervenţiei statelor occidentale şi au ajutat financiar, familiile persoanelor arestate din motive politice.
Totodată, prin discuţiile purtate, inculpaţii au criticat regimul politic, nemulţumirea lor privind măsurile economice luate de guvern.
În fine, aceştia au ascultat ştirile transmise de posturile de radio străine şi au făcut comentarii cu caracter denigrator.
Or, potrivit art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale privea faptul de a iniţia sau constitui în ţară sau în străinătate, organizaţii sau asociaţii care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratic ori de a activa în cadrul unor astfel de structuri organizaţionale.
De asemenea, potrivit art. 209 pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, constituia infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, faptul de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiuni pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat ori a formei de guvernământ sau din care ar rezulta un pericol public pentru securitatea statului.
Din interpretarea textelor de lege menţionate, rezultă că realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni era condiţionată de existenţa unei activităţi specifice de iniţiere sau constituire a unor grupuri organizate de persoane, în scopul schimbării ordinii sociale sau a formei de guvernământ.
Or, analizând starea de fapt anterior expusă, astfel cum aceasta a rezultat din probatoriul administrat în cauză, cu referire la declaraţiile martorilor menţionaţi, rezultă că latura obiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor nu este îndeplinită.
II. Pe de altă parte, conform art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), constituia infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise, fapta aceluia care, cunoscând conţinutul, va încredinţa uneia sau mai multor persoane, în vederea răspândirii în public, chiar dacă răspândirea nu a avut loc, precum şi acela care a primit şi păstrat, în vederea răspândirii în public, scrisori de orice fel, ziare, corespondenţe, gravuri, desene, fişe, embleme, imprimate clandestine, filme, anunţuri luminoase sau alte asemenea, prin care se provoacă la comiterea unei infracţiuni calificate, crime sau delict.
Aşadar, pentru comiterea infracţiunii menţionate, cerinţa esenţială consta în încredinţarea unor înscrisuri, unei persoane, în vederea răspândirii în public.
Instanţele au reţinut că la domiciliul inculpatului U.A. s-au găsit publicaţii interzise, în vederea răspândirii în public. S-a apreciat în acest sens, reţinându-se locul unde acestea au fost găsite, respectiv biblioteca personală şi, ca supoziţie, faptul că în acel loc au putut avea acces mai multe persoane.
Nu există, însă, nici o probă certă cu privire la faptul că inculpatul a urmărit difuzarea acestora, pentru a instiga alte persoane la comiterea vreunei infracţiuni, aşa cum cere textul încriminator.
Ca atare, în cauză nu se constată îndeplinită cerinţa esenţială menţionată, pentru existenţa infracţiunii de răspândire de publicaţii interzise.
În concluzie, prin conţinutul lor concret, chiar dacă erau ostile regimului politic, acţiunile inculpaţilor nu erau apte să determine schimbarea ordinii sociale ori să pericliteze securitatea statului, lipsind, astfel, o cerinţă esenţială a elementului material al infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
În fine, din aceleaşi motive, nici fapta inculpatului U.A. care, luând cunoştinţă de acţiunile celorlalţi inculpaţi, nu le-a denunţat, nu se circumscrie ilicitului penal.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţele, la condamnarea inculpaţilor, au ţinut seama în principal de opţiunile politice ale acestora.
Aşadar, criticile formulate prin recursul în anulare, cu referire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de uneltire contra ordinii sociale, omisiunea denunţării şi răspândire de publicaţii interzise prevăzute de art. 209 pct. 1, art. 209 pct. 2 lit. a), art. 208, raportat la art. 209 pct. 1 şi art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. (anterior), se constată a fi întemeiate, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., corespunzător motivului înscris în art. 410 partea I pct. 2 teza I din acelaşi cod, invocat de Procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi, în latura penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita inculpaţii, pentru infracţiunile menţionate.
Drept urmare, Curtea va dispune şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, a cărei executare a fost confirmată prin procesele-verbale de sechestru şi adresele nr. 8173 din 2 septembrie 1959, ale Tribunalului Militar Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 312 din 20 mai 1959, a Tribunalului Militar Craiova, deciziei penale nr. 1959 din 27 iulie 1959, a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară - Colegiul de recurs şi deciziei nr. 289 din 30 octombrie 1963, a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar, privind pe inculpaţii T.N., T.T., T.A., D.T. şi U.A.
Casează hotărârile atacate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,
- achită pe inculpaţii T.N., T.T., T.A. şi D.T., pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. (anterior);
- achită pe inculpatul U.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior), prin schimbarea încadrării din infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. (anterior) şi pentru infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) din acelaşi cod.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii.
Onorariul de avocat, în sumă de 3.000.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea inculpaţilor menţionaţi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 47/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
