ICCJ. Decizia nr. 45/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 45/2011
Dosar nr.9962/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reţinându-se că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă.
Prin aceeaşi decizie s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 97/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara a dispus, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentelor privind recuzarea procurorului de şedinţă.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentelor, împotriva rezoluţiei nr. 359/P/2008 din 16 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petentele, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cu prilejul judecării acestui recurs, petentele au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. X, art. XI din OUG nr. 114/2009.
Împotriva acestei ultime decizii, petentele T.O.L. şi B.E. au declarat un nou recurs.
La termenul de azi, 24 ianuarie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispoziţie cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
La acelaşi termen, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, a pus în discuţia părţilor tardivitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţie cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
I. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispoziţie cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanţei de fond.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cum este cea atacată în cazul de faţă.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursurile declarate de către petentele T.O.L. şi B.E., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursurilor pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurentele petente, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E.
II. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţie cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt tardive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din Decizia atacată a fost pronunţată la data de 22 ianuarie 2010; termenul de recurs curge pentru acesta de la pronunţare. Aceasta înseamnă că petentele puteau declara recurs în 48 de ore de la pronunţare, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, respectiv până la data de 24 ianuarie 2010, în speţă declaraţia de recurs a petentelor fiind făcută la data de 2 decembrie 2010, conform declaraţiei de recurs, (fila 2).
Aşa fiind, excepţia tardivităţii recursurilor invocată, din oficiu, de instanţă, se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petente vor fi obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de aceleaşi petente împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispoziţie cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. şi B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 190/59/2009.
Obligă recurentele petente la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 455/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
